Finul Gafton a pregătit o atmosferă de bâlci comunal, mult fum și glume de șantier pentru Târgul de Toamnă 2023 din Galați. Niște tiribombe, câteva standuri cu căciuli de blană și o tarabă cu vată de zahăr ar mai trebui aduse pentru ca maneleala să fie completă

In ClientiCaptivi, Local

Gata, ne-am liniștit după ce am văzut cât de „tare” e line-up-ul de la Târgul de Toamnă 2023 din Galați. Numai „artiști” unul și unul, de-ți vine să pleci cât mai departe de Galați pe 29 septembrie 2023, când începe târgul de toamnă, și să revii după trei zile, când penibilul ăla de Nea Mărin va stinge lumina în Piața Centrală și va pleca din nou să fugărească vedete de carton în emisiunea lui de la Antena 1.

Cei doi fini de mare angajament din conducerea Piețe Galați – ne referim la directorul comercial Costel Gafton (stânga în foto deschidere), adică finul primarului Ionuț Pucheanu, și directorul general Dumitru Poalelungi, care este finul senatorului PSD Galați, Marius Humelnicu – au zămislit un eveniment fix după chipul și asemănarea lor.

Târgul de Toamnă 2023, eveniment pentru care societatea de tip monopol pe nume Piețe Galați va cheltui suma de 70.000 de lei, va arăta ca un soi de bâlci comunal, ca și cum Galațiul ar fi un cătun mai mare.

În lista de invitați aduși pe onorarii dolofane la Târgul de Toamnă 2023 îi regăsim în primul rând pe Nea Mărin, prezentatorul emisiunii „Poftiți pe la noi”, difuzată de Antena 1, o porcărie TV care nu are cum să nu provoace greață oamenilor întregi la cap.

Romică Țociu și Cornel Palade, doi maeștri ai umorului de calitate îndoielnică, ai glumelor de șantier, cu conotație sexuală, vor fi și ei prezenți la Târgul de Toamnă 2023.

Iar la așa invitați de seamă, atmosfera și publicul trebuie să fie pe măsură.

Gălățenii care vor veni să cumpere produse proaspăt scumpite, la Târgul de Toamnă 2023, se vor afuma pe banii lor pentru că, vorba aia, glumele lui Țociu și Palade pot fi digerate doar într-o atmosferă demnă de o peluză unde în loc de semințe se consumă rachiu de pufoaică, la preț de coniac select.

Responsabilă pentru toată această atmosferă de bâlci va fi firma Autentic Events, care vă reamintim (vezi articolul mai jos) că a primit 70.000 de lei de la Piețe Galați pentru a organiza Târgul de Toamnă 2023 și care are undă verde pentru a-i aduce în Piața Centrală pe Nea Mărin, Țociu, Palade și alții.

Licitație cu câștigător previzibil la Piețe Galați, pentru Târgul de Toamnă 2023. Caietul de sarcini a fost identic cu cel de anul trecut, inclusiv decorul și show-urile de gătit fiind luate cu copy/paste parcă pentru a favoriza o anumită firmă

Niște tiribombe, câteva standuri cu căciuli de blană și o tarabă cu vată de zahăr ar mai trebui aduse în Piața Centrală, la Târgul de Toamnă 2023, pentru ca maneleala cu iz comunal să fie completă în orașul european Galați.


Urmărește faramogul.ro și pe Google News


Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să ne ajuți să continuăm, ne poți face o donație dând click AICI. Sau poți da click mai jos, spre contul de Patreon al ALTERNATIVA – Jurnalism Fără Mogul. Mulțumim!

E suficient un click ca să-i ajuți pe Fărămoguli!
Become a patron at Patreon!

Leave a reply:

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mobile Sliding Menu