Finul-director de la Poliția Locală Galați, cadou de 1 milion de lei de la primarul Pucheanu

In ImpoziTaxe, Local

Poliția Locală Galați va beneficia în premieră de o suplimentare de fonduri de 1 milion de lei din partea Primăriei Galați. Sau, altfel spus, finul-director al Poliției Locale Galați, Marius Dobrea (foto), urmează să primească de la nașul său de cununie de argint, Ionuț Pucheanu, suma record de 1 milion de lei „pentru dotări”.

La numai 2 luni de când a fost uns în funcția de director al Poliției Locale Galați, Marius Dobrea dovedește că are o intrare separată în biroul nașului său Ionuț Pucheanu.

Candidatul cununat de primarul Pucheanu la „nunta de argint” a câștigat concursul pentru postul de director general al Poliției Locale Galați

În aceste vremuri când inclusiv Primăria Galați spune că nu o duce prea bine cu banii, iată că această instituție găsește bani pentru a finanța o listă de cumpărături a Poliției Locale.

Poliția Locală Galați a solicitat și urmează să primească suma de 1.092.000 de lei de la Primăria Galați „pentru dotări”.

În zilele următoare o să aflăm exact la ce „dotări” s-a gândit Poliția Locală Galați.

Însă se vede treaba că finul-director Marius Dobrea este pus puternic pe cumpărături, din moment ce a solicitat suma de aproximativ 200.000 de euro.

Alocarea sumei de 1 milion de lei urmează să fie aprobată în ședința Consiliului Local (CL) Galați de luna viitoare.

Primarul Pucheanu a făcut rectificare bugetară pentru a putea da suma de 1 milion de lei Poliției Locale Galați.

„În urma analizării proiectului de hotărâre privind rectificarea bugetului de venituri și cheltuieli al Municipiului Galați pe anul 2022, studiind proiectul de hotărâre însoțit de referatul de aprobare a domnului primar, constat că prevederile acestuia sunt în conformitate cu dispozițiile legale în vigoare (…)

Cheltuielile bugetului locale de dezvoltare se suplimentează cu suma de 1.430 mii de lei, din care: suma de 1.092 mii lei se transferă din bugetul local pentru finanțarea dotărilor necesare pentru Poliția Locală Galați, suma de 314 mii lei pentru asigurarea fondurilor pentru proiecte europene și suma de 24 mii lei este necesară pentru finanțarea din bugetul local a unor obiective de investiții”,

se precizează în Raportul de Specialitate care însoțește proiectul de hotărâre și care este semnat de directorul Direcției Financiar Contabilitate din Primăria Galați, Rodica Câmpeanu (vezi foto).

După cum se observă, cea mai mare sumă de bani care urmează să fie alocată prin această rectificare bugetară este cea de 1.092.000 de lei, destinată Poliției Locale Galați.

Așadar putem spune că rectificarea bugetară a fost făcută special pentru finul Dobrea, celelalte două sume fiind trecute în listă probabil pentru a nu bate la ochi că nașul Pucheanu a inițiat un proiect de hotărâre cu dedicație pentru Poliția Locală.

În luna mai 2020, Poliția Locală Galați a cheltuit suma 161.328,66 de lei (aproximativ 33.200 de euro la acea vreme) pe obiecte vestimentare (uniforme), încălțăminte și marochinărie.

Printre lucrurile cumpărate atunci s-au numărat:

1. Cămașă mânecă lungă – 79 bucăți
2. Cămașă mânecă scurtă – 172 bucăți
3. Scurtă vânt – 107 bucăți
4. Scurtă vătuită – 14 bucăți
5. Scurtă blană – 12 bucăți
6. Cămașă bluză rutieră – 64 bucăți

7. Scurtă vânt rutieră – 27 bucăți
8. Scurtă vătuită rutieră – 58 bucăți
9. Scurtă blană rutieră – 27 bucăți
10. Pantalon vară – 23 bucăți
11. Pantalon iarnă – 24 bucăți
12. Vestă ham rutieră – 39 bucăți.

13. Pantofi vară – 73 perechi
14. Pantofi iarnă – 212 perechi
15. Bocanci – 207 perechi
16. Bocanci de intervenție vară – 25 perechi
17. Bocanci de intervenție iarnă – 25 perechi.

De data asta, fiind vorba de 1 milion de lei, o fi vrând finul Dobrea, printre altele, și o limuzină pentru sufletul lui de director, ca să aibă din ce să îi sfideze pe gălățeni?

Vom reveni.


Dacă vrei să sprijini financiar publicația Alternativa – Jurnalism fără mogul, o poți face dând click AICI. Sau mergi mai jos, spre contul nostru de Patreon, pentru donații. Mulțumim.

E suficient un click ca să-i ajuți pe Fărămoguli!
Become a patron at Patreon!

One commentOn Finul-director de la Poliția Locală Galați, cadou de 1 milion de lei de la primarul Pucheanu

  • cetatenul neturmentat

    Domnule primar si domnule fin , cu tot respectul ,o interpelare: Se poate face publica lista cu asistatii social, cu precadere cei dintr-o anumita etnie” minoritara” ,care va voteaza cu ambele maini pe dvs cei de la PSD-PNL si cu prezenta masiva la vot,si care traiesc din impozitele si taxele platite de noi, palmasii, fara a presta nicio activitate lucrativa in folosul comunitatii?? Sau contravine accesului la informatii publice prevazuta de lege? Intreb si eu ca omul simplu, care astazi ducandu-se in Piata Centrala, mi- a fost dat sa vad multi batrani nemultumiti de traiul scump, pensionari chinuiti si suferinzi dupa o viata de munca, ce nu isi permit sa cumpere multe produse necesare masei de Paste( de a caror mila plangeti cu lacrimi de crocodil prin mass media), sau ca sa isi rotunjeasca veniturile si pentru a -si ajuta familia, stau de dimineata pana seara si vand la tarabele samsarilor din aceeasi etnie? Azi mi-a fost dat sa intalnesc si alt caz de pensionar nefericit,un batran furat de portofel de un alt cetatean oaches , iar mai incolo o doamna supraponderala in uniforma de politist( Politia Locala) nu reusea sa se impuna in fata unui trib in fuste colorate ce bloca intrarea intr-un magazin.Alti doi colegi cu doamna se plimbau nepasatori printre oameni.Nu cred ca si in alte tari din UE se mai petrec lucruri asemanatoare ca la noi.Va cer scuze daca am depasit masura, dar sunt in asentimentul multor cetateni din aceasta urbe.

Leave a reply:

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mobile Sliding Menu