Finala Openului american (US Open) la tenis de câmp feminin se va desfășura sâmbătă seară, începând cu ora 23.00 (ora României). Serena Williams și Bianca Andreescu (canadiancă născută din părinți români) vor juca cu trofeul pe masă, vorba clișeului, cu Serena favorită clară a meciului.
Logic și de bun simț ar fi ca noi, românii, să ținem cu Bianca Andreescu. În primul rând pentru că are origini românești și chiar dacă are cetățenie canadiană și evoluează pentru Canada, de fiecare dată a vorbit frumos de România, culmea, într-o limbă română pe care destui români get-beget nu o stăpânesc atât de bine.
În al doilea rând, cum să ții cu Serena Williams, care are 23 de titluri de Grand Slam?! De când e lumea, pământul și fileul, în tenis spectatorii țin cu jucătorul mai slab cotat. C-așa-i în tenis, vorba regretatului Toma Caragiu.
Dar nu, trebuia să apară și românce (adică femei) care să țină degetele câș în seara asta pentru Bianca Andreescu, nu care cumva să câștige sportiva de origine română un titlu de Grand Slam (US Open) și astfel să se apropie de performanțele Simonei Halep.
Câteva fane ale Simonei Halep s-au dezlănțuit astăzi pe Facebook, postând mesaje idioate prin care își arătau susținerea pentru de Serena Williams.
„Hai Serena! Nu credeam că voi spune vreodată asta”, a scris o fană a Simonei Halep (vezi foto sus).
Altcineva a propus, pe un grup al susținătorilor Simonei Halep, ca administratorul grupului să îi elimine pe cei care susțin altă jucătoare în afară de Simona Halep, cu trimitere clară la Bianca Andreescu, care fusese încurajată anterior de câțiva membri ai grupului, membri care, auzi blasfemie!, apoi au îndrăznit să îi ureze succes sâmbătă seară Biancăi (vezi foto mai jos).
Bianca Andreescu nu a vorbit-o niciodată de rău pe Simona Halep. Nu a spus chestii urâte de România sau de alte adversare. Bianca este o jucătoare care la începutul lui 2019 nu era în primele 100 în clasamentul WTA, iar acum, prin munca ei, a ajuns pe locul 15. Dacă va câștiga finala din această seară, Bianca Andreescu o va depăși în clasament pe Simona Halep și își va trece în palmares primul său titlu de Grand Slam.
Trebuie să fii tare îngust la minte să te rogi să nu câștige Bianca Andreescu, deși fata asta nu te-a deranjat cu nimic și nici nu îți ia șunca din fasole dacă va învinge în finala US Open.
Sursa foto: realitatea.net
Cititorii care vor să sprijine financiar activitatea publicației Alternativa – Jurnalism fără mogul o pot face accesând acest link. Sau pot da click mai jos, pe contul nostru de Patreon, unde de asemenea pot face donații. Mulțumim de pe acum!