30 de milioane de euro din bani publici – contractele familiei firmelor de pază care fac legea și la Plaja Dunărea din Galați!

In Actual, BugeTun, Local

Bătaia dată unui gălățean de către paznicii de la Plaja Dunărea pare mizilic pe lângă loviturile magistrale date banului public de triumviratul Dialfa, Alfaro și X Serv, ce păzesc și aquaparkul gălățean.

Trei firme de la parterul aceluiași bloc, deținute și conduse în familie, fac din Galați un fel de Silicon Valley al pazei și protecției. Doar că acolo, în valea golfului San Francisco, dezvoltatorii de cipuri și industria IT au „semănat” salarii fabuloase pentru angajați. Pe când, în „raiul” paznicilor din Galați, fie aceștia sunt plătiți, raportat la munca depusă, cu mai puțin decât minimul pe economie, fie firmele lor încasează mult mai multe ore decât prestează efectiv.

Dialfa dă bătaie, dar Alfaro are contract

Când a fost agresat de paznicii de la Plaja Dunărea, gălățeanul care a dat publicității filmările despre lucrările prost făcute și debandada de acolo a reținut că agenții care l-au agresat erau de la firma de pază Dialfa Security.

Ulterior, verificând pe filmările din telefon, amănuntul i-a fost confirmat de imagini. Așa cum se vede mai sus, pe banda de prindere a ecusonului de paznic, chiar în captura video ce deschide ilustrativ acest articol.

Atac în stil interlop la Plaja Dunărea cu voie de la conducere. Gălățeanul care a reclamat neregulile de la plajă fost snopit în bătaie. “Nu mai da! De ce mă lovești?” Individul “cu ceafa lată” era în dispozitiv la plajă | VIDEO

În rezultatele întoarse de SICAP vizavi de firma contractată de Gospodărire Urbană SRL pentru paza tuturor obiectivelor luate în concesiune de la municipalitate, nu apare firma Dialfa Security. Ci Alfaro Security.

Firmele de pază ale familiei unui fost lider sidical din SIDEX

Nicio problemă, fiindcă atât Dialfa, cât și Alfaro sunt administrate de una și aceeași persoană: Liviu Alexandru Mănăilă. Fiul marelui lider de sindicat de pe platforma SIDEX, în anii ’90, Ivancea Mănăilă. Acesta din urmă fiind și acționar la Dialfa. Iar fiu-su la Alfaro.

Și vine și Alfaro la Plaja Dunărea să păzească fiindcă, la ce purcoi de bani se încasează de la firma Consiliului Local Galați, e loc de trei firme, nu de una!

Dintr-un contract-cadru pe 3 ani – 1 mai 2017-30 aprilie 2020 – estimat inițial la 4,1 milioane de lei, Alfaro a încasat peste 4,4 milioane. Treaba funcționează simplu, dar sigur. După contractul-cadru, se încheie contracte subsecvente, la anumite intervale de timp, astfel încât beneficiarul poate urmări dacă prestatorul mișcă din urechi cum trebuie și se ține de cuvânt.

Aproape jumătate de milion de euro plătește anual pentru pază Gospodărire Urbană!

Anul trecut, pentru perioada 1 mai 2020 – 30 aprilie 2023, s-a antamat o nouă sumă pentru 3 ani de pază, mult mai generoasă. Gospodărire Urbană a semnat, evident tot cu Alfaro, un contract-cadru pe aproape 7 milioane de lei.

Raportat la cursul leu/euro, și durata de 3 ani a contractului, înseamnă aproape jumătate de milion de euro anual plătite de Gospodărire Urbană doar pentru pază! Probabil și din cauza acestei nevoi de lichidități cresc taxele în cimitire și se introduce taxă pe parcările publice rezidențiale…

Totuși, chiar și la peste un milion și jumătate de euro de plată pe trei ani – având în vedere precedentul contract – este posibil ca Alfaro să încaseze chiar mult peste această sumă într-un final…

Doar că anunțul de atribuire a fost publicat, în mod ciudat, abia în iulie, acest an.

Așadar, colegul Iulian Grosu a fost mințit, cum se spune, „pe față” de Liviu Alexandru Mănăilă care a susținut că firma Dialfa ar avea contract cu Gospodărire Urbană SRL.

Administratorul Dialfa Security îi apără pe agenții bătăuși de la Plaja Dunărea. Dialogul halucinant cu șeful Dialfa Security Galați, Liviu Mănăilă, care îi albește pe agenții agresori și dă vina pe victimă

Mai mult, Mănăilă a mințit și când a afirmat că are un contract pe o sumă simbolică cu Gospodărire Urbană SRL. Fiindcă suma totală, iată, peste 11 milioane de lei în 6 ani – adică aproape 500.000 de euro pe an – nu poate fi deloc considerată una simbolică.

Dialfa Security, contracte de zeci de milioane de lei cu Primăria Galați. În afară de Plaja Dunărea, bătăușii de la Dialfa “păzesc” inclusiv cimitirele și toate parcările Gospodărire Urbană

Contractele cu autoritățile locale ridică firmele familiei Mănăilă „pân’ la cer”

Ca să vă faceți o idee la ce cifre de afaceri se poate ajunge cu niște biete firme de pază, să nu uităm că, pe 2018, Dialfa era cotată ca fiind al treilea contractor, ca sume, al Primăriei Galați, după Astra Vagoane Arad, care trebuie să ne livreze tramvaie, și asfaltatorul de casă Tancrad.

Locul fruntaș îi revenea firmei Dialfa Security ca urmare a unui contract de 20,36 milioane de lei obținut, prin negociere fără publicare!, pentru paza tuturor obiectivelor deținute de UAT Galați și aflate în grija directă a Primăriei. Contractul a fost obținut în asociere cu firma Alfaro Security, evident, dar și X Serv, cea de a treia firmă de pază din familia Mănăilă. Este a fiicei lui Ivancea Mănăilă – Diana Cornelia (fostă Mărăndici) Mănăilă.

Prietenia fetei lui Ivancea cu un polițist important pare să fie cheia multor contracte obținute de familia firmelor de pază ale familiei Mănăilă, dar despre asta vom vorbi pe larg într-un articol viitor.

Toate cele trei firme au practic sediul în același spațiu comercial de pe strada Tecuci, la numărul 156 D.

Și probabil că, prin familia de firme și relațiile familiei administratorilor și deținătorilor acestora cu persiane sus-puse, se explică și apatia poliției în cercetarea incidentului de la plaja Dunărea. Incident în care un cetățean cu spirit critic – un contribuabil în fond – a fost bătut sălbatic de paznicii asmuțiți, conform declarațiilor sale, de conducerea ștrandului.

“M-au bătut și apoi m-au lovit cu papucii peste față la Plaja Dunărea!”. Agresiunea incalificabilă de la Plaja Dunărea, cercetată de polițiști și procurori | VIDEO

Tarife de nerefuzat, exercițiu financiar de cercetat

Deocamdată, ne limităm să observăm că la Plaja Dunărea, în ciuda prevederii că contractul nu va fi subcontractat, X Serv prestează și ea bine merci.

Și totuși, undeva are dreptate Liviu Alexandru Mănăilă când vorbește de o sumă simbolică. Se referă strict la un tarif prevăzut în contract. Este vorba despre tariful per ora de pază prestată.

Dar acela nu este simbolic, ci nejustificat (posibil chiar artificial) de mic.

Indiferent care din reperele de mai sus le veți socoti, tot 15,61 lei/oră vă va ieși.

Ca să faci pază, ai nevoie măcar de un om – un salariat, un paznic. Salariul minim legal în România este 1,386 de lei net, 2.300 de lei brut. Plus 52 de lei contribuție asiguratorie la stat plătită de angajator. 2.352 de lei/176 de ore lucrate lunar în medie înseamnă că ora de muncă trebuie plătită – la un necalificat, nicidecum un agent de pază cu atestat – cu 13,37 de lei.

Practic, firmei fiului marelui sindicalist Ivancea Mănăilă îi mai rămân 2,24 de lei din care să acopere:

1. diferența de salarizare de la un necalificat oarecare la un agent de pază cu atestat

2. diferențele salariale semnificativ mai mari necesare posturilor superioare, de șefi de tură de exemplu

3. bonurile de masă ale angajaților

4. cheltuielile cu mașinile de intervenție și echipajele din acestea, logistica și personalul dispeceratului firmei de pază, personalul de la resurse umane, contabilitate, departamentul juridic, armurierul și armele ori dispozitivele de autoapărare folosite, taxele și aparatura de comunicații radio, echipamentele, uniformele, concediile etc.

În opinia noastră, este imposibil să contractezi atâtea ore la un așa preț pe oră cu excepția cazului în care, pentru a nu avea concurent la licitație, ești ajutat să-ți elimini concurența.

Adică, în desfășurarea ulterioară a contractului, ești „ajutat” de ochi larg închiși să ți se treacă cu vederea:

a) fie că nu prestezi cu numărul de personal și orele de pază asumate prin contract

b) fie că plătești personalul cu salariul minim sau aproape, îl pontezi oficial la 5×8=40 de ore săptămânal, 176 ore în medie lunar, dar îl obligi să lucreze mult mai multe, de exemplu minim 240 lunar…

Un asemenea „ajutor” complice al autorităților poate fi explicația tarifelor incredibil de mici cu care Dialfa Security, Alfaro SEcurity și X Serv câștigă contract după contract cu statul, ajungând la fabuloasa sumă de peste 117 milioane de lei doar în ultimii trei ani.

Lista Contributorilor din banii contribuabililor la pușculița familiei gălățene a firmelor de pază

Dialfa Security, cu 547 de angajați anul trecut, totalizează aproape 75 de milioane de lei contracte din bani publici în ultimii trei ani. Acești bani provin din contracte cu Primăria Galați, de exemplu, – 20,36 și 17, 33 milioane, în 2018, respectiv 2021, contracte pe câte trei ani.

Al doilea mare contributor din banii contribuabililor la pușculița Dialfa Security este Consiliul Județean Vrancea. După un contract de un milion de lei semnat în 2016 pentru paza platformelor de gunoi din județ, Dialfa „s-a înnădit” la banii instituției conduse de Marian Oprișan. În 2017, a semnat pe mai mult de 10 milioane de lei contractele de pază pentru imobilele aparținând Unității Administrativ Teritoriale Județul Vrancea, dar și pentru Centrul Militar Zonal, unde agenții trebuie să posede certificate ORNISS, de lucru în zone cu secrete de stat…

Alți vajnici vărsători de sume substanțiale în conturile Dialfa Security deținut de Ivancea Mănăilă și administrată de fiul acestuia, Liviu Alexandru, sunt Societatea de Distribuție a Energiei Electrice (SDEE) Muntenia Nord, cu contracte de peste 12 milioane de lei semnate între 2018 și finalul lui 2020, Direcția de Asistență Socială Constanța cu peste 3,7 milioane de lei doar în 2020. Tot din Constanța, „sare cu banul” la Dialfa și Regia Autonomă pentru Exploatarea Domeniului Public, cu aproape 600 de mii de lei.

Majoritatea contractelor sunt atribuite prin proceduri după norme proprii sau proceduri simplificate ale instituțiilor contractante, deci, posibil, cu o eludare semnificativă a rigorilor din legislația în domeniu.

Interesant este că și companii strategice naționale „s-au dedat” la contracte cu steaua pazei românești, Dialfa din Galați. De exemplu, Administrația Română de Administrare a Traficului Aerian (ROMATSA) a încheiat două contracte doar în ultimul an de zile, totalizând aproape 8,7 milioane de lei. Dar și Romsilva cu aproape 1 milion de lei sau Apele Române cu aproape jumătate de milion de lei.

Alfaro Security, cu 350 de angajați, este pe locul doi în familia firmelor familiei Mănăilă, totalizând un aport de aproape 50 de milioane de lei din contracte pe bani publici, de la instituții și firme de stat.

Deși vi s-ar putea părea că suma primită de la Gospodărire Urbană SRL, totalizând peste 11,3 milioane de lei în șase ani (2017-2023), este mare, stați să vedeți una colosală!

De exemplu, Complexul Energetic Oltenia, unde-și făceau mendrele pe bani publici pesediști de/cu stea în frunte precum Victor Ponta și Dan Șova, a semnat, în primăvara lui 2019, un contract de pază cu Alfaro pe nu mai puțin de 18,51 milioane de lei!

Și, în ordinea sumelor, vin cu ordine de plată la conturile Alfaro următorii: Transelectrica cu aproape 8 milioane de lei, aproape 1,4 milioane de lei cu Romsilva – client și al firmei soră, Dialfa – Apele Române (prin sucursala Prut-Bârlad), cu aproape 1,2 milioane de lei atribuite la începutul acestui an, spitale precum Județeanul din Galați cu aproape jumătate de milion de lei licitați tot în 2021, dar și Județeanul Brăilenilor dimpreună cu spitalul lor de psihiatrie, „Sf. Pantelimon”, ambele cu peste 1 milion de lei pază contractată recent.

Interesante ar putea fi pentru organele de control contracte ale unor instituții într-atât de liniștite că nici n-ai bănui că există, dar care se pare că au nevoi de securitate uriașă în raport cu statura lor savantă. Muzeul de Istorie „Paul Păltănea” din Galați are trei contracte cu Alfaro, totalizând aproape 1,2 milioane de lei, iar Agenția Națională pentru Zootehnie „Prof. G. K. Constantinescu” are aproape 1,7 milioane de lei antamați în trei ani pentru firma de pază gălățeană.

La fel ca în cazul Dialfa, multe instituții gen muzeu, bibliotecă sau institut i-au contractat pe cei de la Alfaro prin  proceduri după norme proprii sau proceduri simplificate ale instituțiilor contractante, deci, posibil, cu o eludare semnificativă a rigorilor din legislația în domeniu.

Alfaro a trecut chiar și Dunărea! Cu bacul, fiindcă podul nu este gata. Deci este greu de crezut că angajații gălățeni fac naveta. Așadar, Alfaro sigur și-a deschis punct de lucru, luând caimacul tulcenilor din domeniu, printr-un contract de aproape 150 de mii de euro cu firma de transport public din Tulcea.

La așa sume, sume de 107 de mii de lei contract de pază cu SDDE Muntenia Nord (scăpat probabil printre degetele firmei-soră, Dialfa), 101 mii de lei cu CFR și 45 de mii de lei cu biblioteca județeană „V. A. Urechia” sunt niște mizilicuri ordinare. Nici nu se compară, de exemplu, cu contractul câștigat la o altă instituție a cărții, Biblioteca Județeană „I.N. Roman“ Constanța, în valoare de aproape 400.000 de lei.

Interesant în activitatea Alfaro ar fi de observat contractele cu Centrul Român pentru Pregătirea și Perfecționarea Personalului din Transporturi Navale (CERONAV) – unde decartează taxe fabuloase oricine are nevoie de o calificare, un atestat sau un permis de navigație, cursuri de supraviețuire, lucru în domeniul transporturilor navale.

Practic, CERONAV este un monopol ordinar specific românesc, fiind singura instituție căreia i-a fost conferit prin lege, în mod abuziv spunem noi, abilitarea pe teritoriul României de a organiza cursuri de instruire și perfecționare a personalului navigant.

Nici nu este de mirare că, monopol fiind, a crescut taxele în două rânduri doar anul trecut…

Sediul CERONAV din Galați

Cel mai recent contract valorează peste 1,5 milioane de lei și a fost semnat acum un an pentru alți doi. Dar, în 2018, tot Alfaro își adjudecase contractul de pază oferit de CERONAV, în valoare de peste 1,2 milioane de lei.

Toți acești bani pentru doar două biete clădiri (în Constanța și Galați), unde se țin cursuri…

X Serv SRL, cea de a treia firmă de pază a familiei Mănăilă, s-a învârtit și ea de aproape 25 de milioane de lei din bani publici deși are doar în jur de 200 de angajați.

X Serv însă păzește mai abitir pe alte meleaguri decât cele gălățene, parcă ar vrea să nu bată la ochi.

La Galați, X Serv a încheiat contracte în ultimii trei ani doar cu instituții din subordinea Consiliului Județean condus de pesedistul Costel Fotea.

Astfel, X Serv va încasa aproape 500 de mii de lei de la Spitalul Județean Galați (care mai are un contract pe fix aceeași sumă cu Alfaro – deci, practic, s-a câștigat paza în asociere de către firmele frate-soră, pe o sumă totală de aproape 1 milion de lei), alți aproape 650 de mii de lei semnați în doi ani cu Protecția Copilului Galați și peste 300 de mii de lei în două contracte cu Liceul Tehnologic „Simion Mehedinți” din Galați, pentru tineri cu deficiențe psihice.

Interesant este că, în contractul atribuit recent X Serv SRL de către liceul tehnologic aflat în subordinea CJ Fotea, prețul pe ora de pază a fost redus „la blană” cum se spune, la doar 14,78 de lei, rizibil față de minimul de 13,37 de lei necesari pentru plata unui salariu minim legal pe economie în România!

Liceul Tehnologic „Simion Mehedinți” din Galați

Aceasta este firma care, și pe portalurile de specialitate, și în contracte bipartite sau în asocieri, dar și în disputele rezolvate de Consiliul Național pentru Soluționarea Contestațiilor la licitații apare ca fiind reprezentată de Diana Cornelia Mănăilă, sora lui Liviu Alexandru și fiica lui Ivancea. D-na Mănăilă este cea reclamată vizavi de o relație foarte apropiată cu un polițist important, acuzat că face trafic de influență pentru succesul în afaceri al concubinei sale…

Nici X Serv nu face excepție de la contracte câștigate în urma unor proceduri simplificate sau desfășurate după norme proprii ale beneficiarilor de servicii, deci foarte probabil cu mari carențe în domeniul respectării riguroase a legislației în domeniu…

Până la episodul următor, în care vom studia ecourile în M.A.I. ale afacerilor familiei Mănăilă, să mai notăm că și X Serv a semnat contracte pe sume fabuloase, dar nu în Galați.

Tot pentru pază la o instituție de învățământ a semnat X Serv două contracte, anul trecut, la interval de o zi, cu Universitatea Maritimă din Constanța. În total, peste 1 milion de lei obținuți în asociere cu Zip Escort din Constanța.

A mai găsit client plin de bani și la Brăila! De exemplu, Consiliul Județean i-a atribuit un contract-mamut pe aproape 14 milioane de lei, imediat după alegerile parlamentare de anul trecut.

Iar Poșta Română a semnat și ea cu X Serv SRL a d-nei Mănăilă, pe aproape 6,4 milioane de lei, în iulie anul trecut.

Într-un articol viitor vom vorbi despre iureșul stârnit de aceste firme la vârful Poliției Române, instituția care are în directă supraveghere firmele de pază, cu ecouri până la nivel de ministru de Interne. Ministru care se pare că a confirmat zicala momentană PNL=PSD, adică liniște și joc de glezne.


Dacă vrei să sprijini publicația Alternativa – Jurnalism fără mogul, o poți face AICI. Sau dă click mai jos, spre contul de Patreon, pentru donații. Mulțumim.

E suficient un click ca să-i ajuți pe Fărămoguli!
Become a patron at Patreon!

One commentOn 30 de milioane de euro din bani publici – contractele familiei firmelor de pază care fac legea și la Plaja Dunărea din Galați!

Leave a reply:

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mobile Sliding Menu