Explicațiile primarului Pucheanu cu privire la veniturile fabuloase ale soției lui. E-mailul trimis pe adresa redacției Fără Mogul

In Local, SocioNet

Joi dimineață, primarul Ionuț Pucheanu (foto) a retras de pe site-ul Primăriei Galați declarația de avere în care scria că soția lui, d-na Mirela Pucheanu, a avut venituri totale de 418.216 lei, adică 34.851 de lei lunar, în anul fiscal 2019. Tot în cursul zilei de joi Biroul de Presă al Primăriei Galați a trimis un e-mail pe adresa redacției Alternativa – Jurnalism fără mogul cu explicații în legătură cu veniturile fabiloase ale soției primarului Pucheanu.

Oficial, a fost o greșeală. O greșeală de redactare, mai exact, care a condus la apariția incredibilei sume de 418.216 lei, cu titlu de venituri obținute de d-na Mirela Pucheanu în anul fiscal 2019.

În realitate, precizează primarul Pucheanu, soția lui a avut venituri totale de numai 18.216 lei (adică 1.518 lei lunar) din indemnizația de creștere a copilului.

Puteam să nu publicăm precizările lui Pucheanu, că doar greșeala a fost a lui, nu a noastră. Dar am zis să vadă lumea cât de mult îl doare pe el în cot atunci când trebuie să aibă grijă de actele publice pe care le semnează.

Iată e-mailul primit de la Biroul de Presă al Primăriei Galați pe adresa alternativajfm@gmail.com:

„Ca urmare a articolului Soția primarului Pucheanu, venituri de 34.851 de lei net lunar, facem precizarea că în declarația de avere a primarului municipiului Galați a apărut o eroare de tehnoredactare, respectiv o cifră în plus, veniturile soției primarului Ionuț Pucheanu, provenite din indemnizația de creștere a copilului, fiind de fapt de 18.216 lei, și nu 418.216 lei. Documentul a fost rectificat și postat pe site-ul Primăriei municipiului Galați, conform legii”.

Pucheanu a semnat ca primarul propria sa declarație de avere

Să ne înțelegem. Acesta nu este un drept la replică, pentru că noi nu am făcut decât să preluăm declarația de avere făcută publică de primarul Pucheanu în cursul zilei de miercuri, 18 iunie 2020, pe site-ul Primăriei Galați.

Dar, în finalul articolului de miercuri spuneam că primarul Pucheanu trebuie să lămurească public situația veniturilor soției lui. Iar el a lămurit-o trimițând pe adresa redacției Fără Mogul precizările necesare: a pus „un 4” în fața sumei de 18.216 lei și a rezultat acel venit astronomic.

Greșeală de redactare sau nu, un lucru e cert: singurul vinovat pentru situația creată este Ionuț Pucheanu pentru că nu a verificat ce a scris în propria sa declarație de avere. Mai ales că știa că opinia publică (jurnaliști, cetățeni etc.) va analiza cu boldul această declarație de avere.

Există și varianta conform căreia altcineva a completat declarația de avere a lui Pucheanu, iar el doar a semnat-o… chiar ca primarul, fără să verifice dacă datele sunt corecte.

Dacă așa a procedat Ionuț Pucheanu de-a lungul mandatului și cu alte acte din primărie, semnând ca primarul, s-ar putea ca greșelile să îl ajungă din urmă.

De data asta a fost doar „un 4”, cât a avut el probabil la Matematică în liceu. Dar dacă o fi vorba de „niște greșeli” de milioane de euro, atunci să vezi deranj mare în curtea primarului Pucheanu.


Dacă vrei să sprijini publicația Alternativa – Jurnalism fără mogul, o poți face AICI. Sau dă click mai jos, spre contul de Patreon, pentru donații. Mulțumim.

E suficient un click ca să-i ajuți pe Fărămoguli!
Become a patron at Patreon!

Leave a reply:

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mobile Sliding Menu