Costel Fotea, care candidează din partea PSD pentru al treilea mandat de președintele al Consiliului Județean (CJ) Galați, a
Primarul PNL al Tecuciului, Lucian Costin, a considerat că este ok să cheltuie 33.000 de euro din bugetul public
Atât de tare s-au degradat vremurile pe care le trăim încât orice habarnist poate ajunge prefect peste noapte. În
Înțelegem că un machiaj, smacuri cum le spun unii bărbați, poate face minuni, dar parcă nici chiar așa ca
„Fă ce spune popa, nu ce face el”, spune o vorbă veche, dar e mai complicat cu polițiștii findcă
Cazul maiorului Daniel Culache, de la Jandarmeria Tecuci, prezentat pe larg de ziare și posturile de televiziune, în ultimele
N-o să vă vină a crede, dar, după ce am arătat circulația haotică din intersecția străzilor Anghel Saligny și
Poliția Galați a dezintegrat, probabil, cea mai mare grupare mafiotă din sud-estul Europei, specializată în furtul de lemne. Gata,
O să spună unii că și în Londra încă mai sunt inși care scot bani din buzunar ca să
Primarul municipiului Tecuci, Cătălin Hurdubae (PSD), a fost scos la vânzare pe OLX. Tecuceanul care a postat anunțul a
Așa a semnalat presa liberă din Tecuci că acțiunile teroriste ale sectei PSD Hurdubae și ale clanului Grosu au
Poporul PSD-ist aduce la rampa campaniei electorale „grosierii” din rezerva de cadre Gata, Costică Grosu a reușit din nou. Dat
CAMPION NAŢIONAL AL PENIBILULUI! Telegraf Expres face cunoscută o mare emoție a tecucenilor: recent a avut loc inaugurarea primei
Una dintre cele mai aglomerate intersecții ale Galațiului a fost lăsată de autorități să funcționeze după principiul „intră cine
Vă puteți imagina că în anul 2018, la Tecuci, o localitate cu 44.000 de locuitori, există saci menajeri plini
Păi dacă Liviu Dragnea a fost în stare să o propună pe tanti Vasilica de la Videle pentru funcția
Un haos rutier care ar fi trebuit și el trecut pe logoul Galațiului lângă simbolurile acelea anemice cu valuri, ogive, cruci andreiești și alte semne fără nicio semnificație în mocirla urbană zilnică.
Ar fi fost mult prea complicat, prea mulți stâlpi de mutat, trotuare de aliniat și dungi de intersectat pentru unii într-atât de nepricepuți că până și după inaugurare tot mai au multe de făcut.