Ahtiați după imagine și aflați într-o permanentă goană după voturi, câțiva dintre liderii PSD Galați s-au coborât până într-acolo
În absolut toate partidele parlamentare din Galați există personaje malefice, dar parcă nicăieri nu este o densitate atât de
Foștii parlamentari de Galați, din 1990 încoace, își vor recupera pensiile speciale care le-au fost eliminate prin votul Parlamentului
Ar fi cazul ca partidul AUR, care obținut aproape 10% la alegerile parlamentare din 6 decembrie 2020, să se
Toate pensiile speciale rămân în vigoare, după ce judecătorii Curții Consituționale au admis, miercuri (6 mai 2020), sesizările Înaltei
Iată cel puțin un motiv pentru care brăilenii, care de mult le-au cam luat-o înainte gălățenilor la modul în
USR-iștii vor să ia la mână deciziile și acțiunile puterii locale acolo unde opoziția, stând la aceeași masă, și-a dat mâna, șmecherește, pe sub aceasta.