În Galați, sărăcia se agravează și prin fudulia autorităților locale dublată de un dezinteres major vizavi de starea financiară
Am văzut că se poartă pozele de propagandă cu edili ieșiți pe teren să supravegheze cu atenție și preocupare
Paradigma păguboasă a exploatării bunurilor publice prin „capitalismul de stat” își arată roadele și sub „oamenii noi”. Deși ministrul Transporturilor
Pentru cei care nu au aflat încă, în Galați se fac unele dintre cele mai scumpe lucrări de infrastructură
O atitudine și practici comunistoide reies din detaliile discuției relatate de cei doi protestatari pe care i-a chemat în
Social-democrați de caviar din Primăria Galațiului s-au dus în seara alegerilor cu mașinile de serviciu la partid. Două Dustere negre
În timp ce primarul se crizează pe Facebook pentru un geam spart, o bancă ruptă sau niște coji de
Nici nu s-au răcit bine biluțele parlamentarilor din urnele moțiunii care a trimis acasă Guvernul Dăncilă, că unii s-au
Iată pentru ce a fost crescută cu peste 50% alocarea bugetară locală pentru ordine publică în 2018, un polițist
Primarul Ionuț Pucheanu a avut parte de contribuabili disciplinați, anul trecut, care și-au plătit taxele și impozitele locale chiar
Am văzut cu ochii noștri câte camere video de supraveghere ar fi putut capta accidentul în care a fost
Aroganța săptămânii vine de la Prefectură, unde contribuabilii-șoferi sunt chemați să mai exerseze o coadă comunistă sub nasul ultra
Primarul Ionuț Pucheanu nu a înțeles nici acum, după doi ani de mandat, că nu poate să fie obraznic
Autoritățile nu doar că nu-și recunosc impotența, dar îi mai și pedepsesc pe cei care le-o arată cu degetul. Un
Oraș european Galațiul? O glumă de prost gust, numai bună de spus la gura sobei în care vor trosni
Vă recomandăm cât mai... răcoros să vizitați centrul orașului vecin. Va fi o seară de neuitat, atât pentru dumneavoastră dar și pentru cei mici.