Dovada VIDEO. Am filmat cum arată liniile strâmbe de tramvai și asfaltul crăpat pe care își rup gălățenii mașinile, zilnic, pe b-dul G. Coșbuc

In Alta lume, Economic, ImpoziTaxe

Nici măcar 2 bani găuriți nu a dat administrația Pucheanu pe segmentul de drum de pe b-dul G. Coșbuc, din 2016 încoace. Șoferii vă pot povesti la nesfârșit despre gropile pe care sunt obligați să le evite zilnic ca să nu își rupă mașinile. Am fost la fața locului și am filmat dezastrul oferit de administrația Pucheanu.

Galațiul a fost lăsat pradă subdezvoltării.

Iar acest lucru se vede cu ochiul liber dacă mergi prin oraș și dincolo de centrul sluțit cu betoane și donat cârciumilor din zonă, care au ajuns să își extindă terasele până aproape de carosabil.

În fiecare zi, sute de gălțeni își rup mașinile pe b-dul G. Coșbuc, pe segmentul cuprins între Bariera Traian și Patinoar, nu că în restul Coșbucului lucrurile ar sta mai bine.

Dar, pe bune, între Bariera Traian și Patinoar este moartea (vezi foto mai jos)!

Liniile de tramvai abandonate, lăsate uitării de administrația Pucheanu, au ajuns să reprezinte adevărate cuie pentru cauciucurile șoferilor care au drum prin zonă.

Ziarul on-line Fără Mogul a publicat, joi, 3 septembrie 2020, o poză cu dezastrul de pe b-dul G. Coșbuc (vezi foto mai sus).

Cu o poză realizată de colegul Mihai Angheluță Jr., care a surprins excelent segmentul de drum lăsat uitării de administrația Pucheanu, am publicat un articol pe care îl puteți citi dând click pe linkul de mai jos.

Citește aici Imaginea dezastrului din Galați după 4 ani cu Pucheanu. Linii de tramvai strâmbe, asfalt crăpat și sentimentul de oraș abandonat. Multă prosperitate însă pentru gașca lui Pucheanu

Articolul cu pricina a fost apreciat și distribuit de mulți gălățeni, cărora le mulțumim și pe aceastîă cale că ne susțin, dar au fost și unii care, neștiutori sau plătiți de PSD, au contestat poza publicată de noi.

Că poza nu este din Galați, au spus unii.

Alții au afirmat că liniile de tramvai de pe Coșbuc nu au cum să fie atât de strâmbe, că suntem rău intenționați 🙂

Iată mai jos un material video făcut de colegul Mihai Angheluță Jr., care prezintă dezastrul de la Patinoar colț cu Radu Negu (unde s-a făcut Lidl) și nenorocirea din fața benzinăriei Luk Oil, tot de pe b-dul G. Coșbuc.

Oameni buni, priviți video de mai jos și puneți-vă în pielea șoferilor care își rup zilnic mașinile pe acest important bulevard din Galați.

Acești șoferi au mașinile înmatriculate în Galați, plătesc taxe și impozite în Galați, dar cui îi pasă?

În niciun caz primarului Ionuț Pucheanu (PSD) care a asfaltat această porțiune de drum de pe b-dul Coșbuc și în februarie 2015, când a venit Simona Halep la Galați iar Pucheanu era doar un simplu director la Ecosal Galați.

În 4 ani cu Pucheanu la Primăria Galați nu s-a întâmplat nimic pe porțiunea asta de drum de pe b-dul Coșbuc pe care șoferii gălățeni își rup zilnic mașinile.

A, stați un pic, asta se va întâmpla în mandatul următor al lui Pucheanu, nu-i așa?

Problema este că gălățenii au îmbătrânit tot așteptând promisiunile găștii PSD Galați, care de 30 de ani conduce Galațiul.

E suficient un click ca să-i ajuți pe Fărămoguli!
Become a patron at Patreon!

Leave a reply:

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mobile Sliding Menu