Dorinel Munteanu și implicarea lui în politică. Mai întâi s-a înfipt pe locul 1 în lista PMP Galați a „fazanului” Cristache, dar nu a fost ales consilier local. Nu l-a votat mai nimeni. Apoi, s-a pus bine cu primarul Pucheanu, de la PSD, alături de care a apărut în campania electorală din iunie 2024 într-o conferință de presă în care a fost promis un stadion nou la Galați pentru care nu există însă finanțare

In Actual, Divertismind, Sport

Antrenorul echipei Oțelul Galați, Dorinel Munteanu, s-a implicat în politică, a fost pe locul 1 pe lista PMP Galați, în 2020, dar a suferit o înfrângere jenantă. Nici măcar suporterii ăia mulți ai Oțelului nu l-au votat pe Dorinel Munteanu ca să ajungă consilier local la Galați. Apoi, în 2024, Dorinel Munteanu a schimbat macazul: s-a dus către PSD, aripa Pucheanu.

Dorinel Munteanu (foto în dreapta) nu s-a înscris în PSD Galați, că râdea lumea de el, dar a acceptat să apară alături de primarul Ionuț Pucheanu, în campania electorală din 2024, atunci când acesta a promis un stadion nou-nouț la Galați pentru care nu există deocamdată finanțare.

Sunt deja 4 stadioane în țară cu proiecte depuse încă de acum 10 ani, cu studii de fezabilitate aprobate, cu tot ce trebuie, dar Compania Națională de Investiții (CNI) nu alocă fonduri pentru ca ele să fie gata.

Galațiul, zero șanse să aibă un stadion nou. Sunt deja 4 stadioane pe lista de așteptare la CNI, iar proiectele zac înțepenite pe hârtie pentru că nu sunt bani pentru începerea lucrărilor

Și credeți că o să aloce CNI bani pentru stadionul de la Galați?

Când? Poate peste 20-25 de ani.

E, cu toate astea, antrenorul Dorinel Munteanu a acceptat, în campania electorală din 2024, să apară alături de primarul în funcție Ionuț Pucheanu (PSD) pentru a gira o astfel de gogoașă electorală.

În 2020, Dorinel Munteanu rezona cu alt partid – PMP Galați.

Lui Munteanu îi plăceau probabil fazanii, că nu înțelegem de unde a venit dragostea asta față de PMP Galați.

Ia, puțină liniște, vă rugăm, căci vă vorbește „fazanul” Cătălin Cristache, cităm:

„De astăzi, marele campion Dorinel Munteanu face parte din echipa PMP Galati.

Este o bucurie și o onoare pentru noi să îi oferim oportunitatea de a deschide lista propusă de PMP pentru Consiliul Municipiului Galati.

Numele lui Dorinel Munteanu este sinonim cu excelența în sport și cu perioada de glorie a echipei Oțelul Galați”,

a scris deputatul Cătălin Cristache, pe pagina sa de Facebook, potrivit Digi24.ro.

„Fazanul” Cătălin Cristache era pe vremea aia la PMP Galați, între timp a fugit la PSD, și încerca să obțină niște voturi pe spatele lui Dorinel Munteanu.

Nu a reușit.

Dorinel Munteanu, deși se afla pe locul 1 în lista PMP Galați, pe post de locomotivă electorală, nu a reușit să atragă suficiente voturi pentru a deveni consilier local.

Altfel spus, pe Dorinel Munteanu nu l-au votat nici sămânțarii de peluză, cei care îl susțin orbește, indiferent ce ar face el.

Dar după 4 ani, antrenorul Dorinel Munteanu s-a reorientat.

Și s-a dus cu brațele deschise către PSD Galați.

În data de 22 aprilie 2024, Dorinel Munteanu a apărut alături de primarul PSD al Galațiului, Ionuț Pucheanu, garantând cumva cu imaginea și cu numele lui că la Galați se va construi un stadion nou-nouț.

Pucheanu era atunci în campanie electorală și avea nevoie și de voturile suporturior echipei Oțelul Galați, așa că a apelat la Dorinel Munteanu să îl ajute cu imaginea sa pentru a da greutate promisiunilor lui fără acoperire (vezi foto mai jos).

Nu știm câți suporteri au înghițit gălușca asta cu un stadion nou la Galați, care nu este nici măcar în stadiul de embrion, ca să zicem așa, dar cert este că Ionuț Pucheanu și PSD au câștigat apoi alegerile la Galați cu 65%, în iunie 2024.

Dorinel Munteanu nu numai că a fost un banal agent electoral al lui Pucheanu, ci un susținător pe față, un soi de „slugă” pentru că, în campania electorală, a postat un mesaj video prin care a anunțat că el îl votează pe primarul Pucheanu (click pe articolul de mai jos).

Dorinel Munteanu, sclavul primarului Pucheanu. Antrenorul Oțelului Galați a anunțat într-un mesaj video că îl va vota pe Pucheanu, deși nu l-a întrebat nimeni cu cine o să voteze

De parcă l-ar fi întrebat cineva pe Dorinel Munteanu cu cine o să voteze el.

Da, dar lingușeala, pupicurismul și mersul cu săru-mâna pe la „stăpâni” se pare că au devenit obligatorii în Galați.

Păi și vi se pare corect ca un antrenor de fotbal ca Dorinel Munteanu, cel mai selecționat fotbalist (135 de selecții) din istoria naționalei României, să se lase folosit de niște politicieni, de niște loaze administrative?

Cum să accepți tu, ditamai Dorinel Munteanu, așa ceva? Cum să faci așa ceva?

Dorinel Munteanu s-a lăsat atras mai întâi de fazanul Cătălin Cristache (de la PMP Galați, plecat apoi la PSD), după care a girat minciunile primarului Pucheanu cu stadionul nou, acceptând să apară alături de acesta într-o conferință de presă.

Cum să faci așa ceva?

Păi, tu ești Dorinel Munteanu, ești omul care a scris istorie în fotbalul românesc!

Te amesteci cu alde Cristache și Pucheanu pentru un pumn de bani?!


Fără Mogul are nevoie de sprijinul vostru. Donați o sumă de bani (în lei) în contul de mai jos al Asociației ALO și susțineți publicația faramogul.ro

RO 62 BREL 0002 0014 6866 0100


Ehei, dar nu sunt bani puțini, fraților.

Dorinel Munteanu încasează 16.000 de euro net lunar de la Oțelul Galați, potrivit Gazeta Sporturilor.

Soția lui Dorinel Munteanu, Paulina Mihailopol, este director economic la Oțelul Galați și bănuim că are și ea un salariu de mii de euro net lunar.

Și atâta timp cât la Oțelul Galați sunt implicați bani publici – Consiliul Local a dat 8 milioane de lei Oțelului numai în 2024 – e clar că noi, în calitate de cetățeni, ne putem întreba ce se întâmplă cu acești bani, ce salarii au antrenorul Dorinel Munteanu, soția dumnealui, Paulina Mihailopol, managerul Marian Brăilescu, etc.

Sunt întrebări de bun simț și de interes public.

Clubul Oțelul Galați, care este alimentat cu 8 milioane de lei anual din bani publici (de la Consiliul Local Galați) nu vrea să facă aceste date publice.

Nu pune salariile angajaților săi pe site-ul oficial al clubului, așa cum ar fi normal, și comunică numai ce vrea el.

„Idolul tribunelor” Dorinel Munteanu ar trebui să le spună suporterilor de la Galați cu ce ocazie s-a implicat el în politică, mai întâi pe lista PMP a fazanului Cristache și apoi ca „partener” al primarului Pucheanu.

Noi știam că Dorinel Munteanu este antrenor de fotbal, nu agent electoral.

Sursa foto deschidere: Digi24.ro


Urmărește faramogul.ro și pe Google News


Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să ne ajuți să continuăm, ne poți face o donație dând click și AICI. Sau poți da click mai jos, spre contul de Patreon al ALTERNATIVA – Jurnalism Fără Mogul. Mulțumim!

E suficient un click ca să-i ajuți pe Fărămoguli!
Become a patron at Patreon!

You may also read!

One commentOn Dorinel Munteanu și implicarea lui în politică. Mai întâi s-a înfipt pe locul 1 în lista PMP Galați a „fazanului” Cristache, dar nu a fost ales consilier local. Nu l-a votat mai nimeni. Apoi, s-a pus bine cu primarul Pucheanu, de la PSD, alături de care a apărut în campania electorală din iunie 2024 într-o conferință de presă în care a fost promis un stadion nou la Galați pentru care nu există însă finanțare

Leave a reply:

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mobile Sliding Menu