Dorinel Munteanu nu dă doi bani pe fostul președinte al clubului Oțelul, Robert Florea: „Acest personaj nu există pentru mine. Nu mă interesează dacă și-a dat demisia”

In Divertismind, Sport

Antrenorul echipei de fotbal Oțelul Galați, Dorinel Munteanu, a confirmat indirect că între el și președintele interimar Robert George Florea a avut loc un conflict în urma căruia cel din urmă a demisionat. Modul în care Munteanu s-a exprimat în legătură cu Florea, pe care l-a numit „personaj”, denotă faptul că cei doi s-au contrat cu privire la activitatea clubului Oțelul Galați.

Contactat de Prosport, Dorinel Munteanu (foto deschidere) a avut o primă reacție după ce presa a scris că el și fostul președinte interimar al clubului Oțelul Galați, Robert George Florea, s-au certat destul de rău din cauza documentelor care ar fi ținute sub lacăt chiar de soția antrenorului, Paulina Mihailopol.

Atitudinea lui Dorinel, care aproape l-a catalogat drept un nimeni pe fostul președinte Robert Florea, vine să confirme faptul că între cei doi a avut loc o dispută care s-a încheiat cu demisia celui din urmă.

„Acest subiect (demisia președintelui Robert George Florea – n.red.) nu există pentru mine în acest moment. Nu este cazul acum să discut despre el. Nu știu ce a făcut acest personaj (Robert Florea – n.red.), nu mă interesează dacă și-a dat demisia, el nu există pentru mine.

Pentru mine este mult mai important meciul cu Dinamo decât acest personaj. Prefer să mă concentrez în acest moment doar pe partida cu Dinamo. Alte comentarii nu doresc să fac și nu mă interesează ceea ce s-a spus despre mine și soția mea.

O să vină timpul în care voi clarifica și aceste lucruri, dar nu în acest moment. Vă repet: pentru mine este mult mai important meciul cu Dinamo și prefer să mă concentrez doar pe acest lucru”,

a declarat antrenorul principal al gălățenilor, pentru ProSport.

Este limpede că Dorinel Munteanu și Robert Florea nu au fost în relații bune în cele două luni cât Florea a ocupat funcția de președinte interimar al clubului Oțelul.

De altfel, din 15 decembrie 2023 încoace, de când Robert George Florea (foto mai jos) a fost ales președinte interimar, Dorinel Munteanu și Florea nu au apărut niciodată împreună în public, nu au făcut declarații unul despre celălalt, nici măcar o poză pentru suporteri nu au făcut.

La ce club ați mai văzut că președintele și antrenorul se ignoră cu atâta înverșunare, de parcă nu ar trage la aceeași căruță?

Reacția de astăzi a lui Dorinel Munteanu este una de desconsiderare la adresa lui Robert Florea. Munteanu a spus cu subiect și predicat că Florea nu există pentru el, ceea ce înseamnă că nu dă doi bani pe acesta.

Robert Florea a fost un soi de cantitate neglijabilă pe care Dorinel Munteanu nu a avut motiv să o bage vreodată în seamă, căci el are probleme „mult mai importante” la echipă, nu să își piardă vremea cu tot soiul de pițifelnici care vin și pleacă.

Atitudinea asta de stăpân a lui Dorinel Munteanu, de patron fără acte la Oțelul Galați, ar putea să se întoarcă rapid împotriva lui dacă echipa va începe să aibă rezultate proaste, cum ar fi, de exemplu, o înfrângere, duminică, în deplasarea la Dinamo București.

Pe de altă parte, nici Robert George Florea nu a știut cum să gestioneze conflictul (disputa) cu Dorinel Munteanu.

În două luni cât a fost președinte interimar, Florea nu a avut nicio ieșire publică, nu a explicat ce probleme a întâmpinat la club, cine se opune declasificării documentelor contabile și ce are el de gând să facă.


Îți place ce și cum scriem? Atunci donează o sumă de bani (în lei) în contul de mai jos al Asociației ALO și susține publicația faramogul.ro

RO 62 BREL 0002 0014 6866 0100


Asta deși Robert Florea a promis după preluarea mandatului de președinte că va pune mare preț pe transparență și comunicare.

Din păcate, a fost fix pe dos față de cum a zis Robert Florea: transparență zero și comunicare ioc.

Mai mult, Florea nu a comunicat nimic nici după ce a demisionat, astfel că suporterii Oțelului nu știu motivele care l-au determinat să plece și nici ce s-a întâmplat între el și cuplul Dorinel-Paulina.

Este inexplicabil de ce fostul judecător Robert George Florea alege să tacă și nu dorește să facă lumină cu privire la situația de la Oțelul Galați. Acest lucru denotă nepăsare față de marea masă a suporterilor Oțelului, care nu au de unde să afle ce interese sunt la echipă și dacă este adevărat că Dorinel Munteanu și soția lui au luat clubul pe persoană fizică, de parcă ei ar fi patroni, nu simpli angajați ai Asociației Clubul Sportiv Suporter Club Oțelul Galați.


Urmărește faramogul.ro și pe Google News


Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să ne ajuți să continuăm, ne poți face o donație dând click și AICI. Sau poți da click mai jos, spre contul de Patreon al ALTERNATIVA – Jurnalism Fără Mogul. Mulțumim!

E suficient un click ca să-i ajuți pe Fărămoguli!
Become a patron at Patreon!

Leave a reply:

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mobile Sliding Menu