A fost nevoie de un polonez anticomunist ca să se vadă, pe românește (!), ceața din discursurile fade ale politicienilor sau politrucilor reuniți la Ateneu.
Donald Tusk, căruia mulți români nu știu măcar cum să-i pronunțe numele, s-a dovedit mai român decât majoritatea celor care conduc România. Și mai conștient de problemele României, dar și ale Uniunii Europene în general.
Anticomunist din Gdansk, fost membru al Solidarității, președintele Consiliului Europei a avut la București un discurs mai coerent și mai consistent decât al oicăruia dintre ceilalți vorbitori din cadrul adunării festive pentru preluarea președinției Consiliului European de către România.
În primul rând, faptul că a vorbit în română ar fi trebuit să-l bage sub masă de rușine pe Tăriceanu. Care nu se știe de ce a vorbit în engleză. Pentru luxemburghezul Jean Claude Juncker, italianul Antonio Tajani, polonezul Donald Tusk, neamțul Iohannis, românul semidoct Ciordache sau pentru incoerenta-în-orice-limbă Dă-ă-ncilă? Că doar nu pentru „brexitarzii” din cauza ieșirii cărora se va reveni la statutul de lingua franca al… francezei în cadrul UE, nu?…
Mai mult, Tusk a livrat un mesaj clar pentru români, fiindcă nu ca să se asculte între ei veniseră toți capii Europei la București. Asta puteau face la fel de bine și la Bruxelles ori la Strasbourg, nu era nevoie să-și scrântească pantofii prin București. Ci pentru a-i marca poporului ăstuia importanța pe care i-o conferă coana Europă în fruntea mesei, măcar pentru următoarele șase luni.
Drept dovadă a particularității românești intenționată pentru eveniment, iată mai jos discursul unui om care știe exact unde se află, ce importanță are pentru națiunea română inclusiv clădirea în care el cuvântă și cât de important este poporul, dincolo de nevolnicii săi conducători.
„Sunt convins că, în aceste șase luni, veți interpreta cu energie și înțelepciune o adevărată Rapsodie română. Sunt sigur că președinția dumneavoastră va fi la fel de energică, de românească și de europeană ca muzica lui George Enescu. Și nu o spun doar pentru că ne aflăm la Ateneu în această seară. O spun pentru că știu cât de rezistentă și de creativă este națiunea română. Cred că, sub bagheta dumneavoastră, orchestra va găsi sunetul potrivit și că veți face tot ce vă stă în putință pentru a lucra ca o echipă pentru apărarea intereselor Europei.”
Ei, ce metaforă mai potrivită, dar și subtilă vreți pentru o nație condusă de afoni, maneliști sau cântăcioși după ureche? Ce debut de discurs mai inspirat decât legătura magistrală dintre semnificația cultural-istorică a Ateneului Român și așteptările prezentului?
„Veți fi gazdele Europei și sunt convins că veți acționa în spiritul proverbului: Omul sfințește locul.”
Iar pentru cei bazali, măcar un vechi proverb din moși-strămoși a mai avut a le spune. Adică, măi ALDE-pesedeilor, degeaba vă pomădați cu aere princiare unde-a răsunat vioara-ntâi a muzicii românești dacă voi o veți face de oaie ca ultimii țărani de la oraș.
Și continuă acest textier de talia lui Sting al politicii europene de vârf:
„Am încredere, de asemenea, că veți acorda importanța necesară respectării regulilor. În această lume în transformare rapidă, în care viitorul ne va surprinde zi de zi, respectarea regulilor și atașamentul față de principii vor juca un rol esențial. După cum spunea Nichita Stănescu într-o frumoasă poezie:
Se apropie viitorul, se aude, se vede
Gândurile pe care le trimit spre el
se-ntorc mai repede ca altădată.
Și-mi trec scântei șuierând în viteză
prin suflet, vestindu-l întruna.”
Dincolo de rarisimul citat din Cartea vorbită (1964-1983) – la care până și studenții de la Filologie cred că-și dau palme prin memorie să afle de ce nu și-l amintesc – mesajul este tăios de clar: nu vă jucați cu viitorul că s-ar putea să vi se-ntoarcă-n freză mizeriile făcute mult mai repede decât v-așteptați.
Viteza istoriei este astăzi cu totul alta și greșelile, dacă le faceți, s-ar putea să le plătiți înainte să vă dați seama că le-ați făcut…
„În mare măsură, depinde acum de România dacă și în ce fel Europa va depăși provocările viitorului. Depinde numai de dumneavoastră dacă politica românească va fi pentru Europa un exemplu bun sau un avertisment sever.”
Adică, dacă vă dăm volanul, nu-nseamnă că puteți cârmi cum vreți voi. S-ar putea, dacă faceți nasoale, să deveniți exemplu de răii Europei, să știe toată lumea de ce, apoi, vom fi și mai precauți cu indisciplinații, dar și mai duri.
„La reuniunea informală de la Sibiu a Consiliului European va fi în joc concepția noastră comună în privința viitorului Europei. Celor care își imaginează că în Uniunea Europeană e un semn de putere să acționezi în afara regulilor convenite și să găsești scurtături le spun că se înșală. Este un semn de slăbiciune.”
Nimic mai clar, băi închipuiților, Europa nu-i teren de joacă pentru ignoranți și șmecheri. Că, dincolo de democrația președinției rotative care aduce și tot felul de neaveniți pe la butoane, mai sunt și interesele majore, ale națiunilor civilizate, întregi la cap, al căror viitor nu trebuie să aibă de suferit că se trezește vreun flaușat cu valențe de dictator să-și facă mendrele.
Mai ales că, așa cum îi avertizează pe politruci, șmecheriile nu țin, ba sunt și semne de slăbiciune. Vă vedem și vă taxăm!
„Celor care fac eforturi pentru a apăra valorile europene, libertatea și drepturile noastre, le spun: continuați lupta! Nu uitați că provocări vor exista întotdeauna și că uneori, după cum spunea Mircea Eliade: Lumina nu vine din lumină, ci din întuneric. Și amintiți-vă și de aceste vorbe ale lui Andrei Pleșu: Toate obstacolele ne par ziduri. Problema e să le tratăm drept oglinzi sau ferestre.”
Eliade, lumina care nu vine din lumină, ci din întuneric? Pleșu, cu obstacolele-ziduri pe post de oglinzi ale propriilor greșeli sau ferestre de oportunitate? Alo, domnul Tusk, Dăncilă avea deja creierii pe moațe, iar Iordache cred că se căuta de DEX! Nici Tăriceanu nu cred că mai funcționa prea bine, întrebându-se dacă nu cumva a ațipit și i-a scăpat ceva… În afară de încă o nevastă, evident.
Noroc că acest pasaj li se adresează celor pe care inteligența nu-i lasă să asiste pasivi la prosteala pesedistă. Iar, pentru ei, o singură grea încercare: să preschimbe noaptea minții-n iluminare și piedicile în brânciuri ai unor mari pași înainte.
Fiindcă, iată, încredere în ce știu să facă românii chiar există, măcar la cei care au dus-o la fel de greu ca și noi, sub comuniști:
„România are puterea de a fascina și de a încânta. În familia mea, prima mașină a fost Dacia o mie trei sute (1300) a socrului meu. Întâmplarea face că, astăzi, socrul fiului meu conduce și el o Dacie Duster.”
Iar povestea asta mică are și o doză de pragmatism estic. Fiindcă Tusk a fost cel care a dus cu succes Polonia prin criză (prim-ministru între 2007 și 2012), iar socrul lui fiu-su este cu siguranță un sexagenar ca el, unul care a apucat și vremurile crunte ale comunismului când tare mult mai conta că Dacia lua 7 litri la sută, iar Polski Fiat 10. Diferențe valabile și astăzi între Estul și Vestul Europei dacă iei în calcul prețurile de achiziție, întreținerea, manopera…
Dar astea-s trecătoare, să trecem la adevăratele valori:
„Totuși, mai mult decât mașinile românești mă fascinează intelectualii și sportivii români. Mircea Eliade, pe care l-am citat mai devreme, Emil Cioran, dadaistul Tristan Tzara, Eugen Ionescu sunt toți eroi ai imaginației mele.”
Deja Veorica dădea ordin să-l caute careva pe „Tristul din țară”… Simțind că trebuie să rămâi totuși apropiat de popor, politicianul Tusk amintește și de șlagăre:
„La fel ca sportivii de seama Nadiei Comăneci și a Simonei Halep, care încântă publicul din întreaga lume.”.
Dar totuși, el, ca intelectual fin, trece dincolo de pregătirea pur fizică:
„Dar episodul care mi s-a întipărit cel mai bine în memorie a fost finala Cupei campionilor europeni la fotbal de la Sevilla, din o mie nouă sute optzeci și șase (1986), când Steaua București a învins Barcelona.”
Este nivelul complet – fizicul în slujba mentalului. Pregătirea și tăria psihologică fără de care victoria e doar un joc al hazardului. Și Țiriac a pierdut salatiera la… mustață, iar Ilie Năstase a ratat multe titluri din cauza unui psihic extrem de indisciplinat. Ce să mai vorbim de Hagi pe care nici nu-l mai amintește, un eșec caracterial chiar și acum, la vârsta înțelepciunii… Voința și principiile sunt cheia succesului.
„Și aș vrea să fac un apel la toți românii, să apere, în România și în Europa, fundamentele civilizației noastre politice: libertatea, integritatea, respectarea adevărului în viața publică, statul de drept și constituția. Să le apere cu aceeași hotărâre cu care Helmuth Duckadam a apărat acele patru penalty-uri la rând. Atunci, și mie mi s-a părut imposibil! Dar el a reușit. Și voi veți reuși. Pe această cale, vă asigur de tot sprijinul meu.”
Iar dacă românii se vor arăta neclintiți în apărarea valorilor europene, Europa îi va ajuta. Și vor reuși chiar și atunci când nici ei nu s-ar mai încumeta să creadă în asta.
Ce cuvinte mai motivante de-atât pentru un român care de sute de zile îngheață sau asudă în Piața Victoriei ca să-și apere țara și idealurile în care crede, ca cetățean liber, ca cetățean european? Ce încurajare mai puternică pentru un tânăr care tocmai dă să fugă din țară, speriat numai când se gândește prin ce i-au trecut părinții și abia așteaptă să-l împresoare și pe el? Ce palmă mai grea pentru marionetele guvernamentale și Dragnea însuși știindu-se clar că ochiul Europei îi vede și pe el, iar mâna ei le stă deasupra să-i apere în ultimă instanță, fie și la CEDO?…
Un mesaj pe care niciun politician român – din cei la care „rezistenții” români se uită mai încrezători – n-a reușit să-l livreze vreodată. Nici Iohannis, nici Cioloș, nici Nicușor Dan ori Dan Barna…
Mai mult, la fel ca-n filmul lui Rodriguez, From Dusk Till Dawn, observăm o diferență cât un hău.
De la un politician ca Donald Tusk, provenit tot dintr-o țară comunistă, cam tot de-aceeași vârstă cu teleormăneanul – un europenism exemplar. În contrast cu autocrația de kolhoz a lui Dragnea. O diferență ca între familia de oameni liniștiți a preotului Fuller și gașca de monștri umanoizi descreierați din spelunca Titty Twister…
Donald Tusk le-a arătat românilor, prin discursul său, calea. Adevărul îl știm oricum cei care gândim cu mintea noastră, dar viața ne-a demonstrat că, uneori, în descurajare, și cele mai luminate minți își pierd lanterna călăuzitoare. Iar o scânteiere de discurs încurajator, precum cel al polonezului mare iubitor de România și români este mai mult decât binevenit. Poate deveni chiar o motivație, un punct de sprijin în plus.
Wszystkie najlepsze życzenia i moje podziw, panie Tusk!
(Toate urările de bine și admirația mea, domnule Tusk!)
Dacă vrei ca în Galați să mai existe jurnaliști independenți, poți ajuta Alternativa – Jurnalism fără mogul să continue! Află cum.
