Doamnă Ministru Dan! Niște bătăuși cu ochii injectați și cu bâte, de la PSD, sabotează Opoziția! Băgați-i în penal!

In Actual, Alta lume, Local

Atâta nerușinare la Opoziția din România e de netolerat! Să vii la mitingurile Guvernării Dragnea și să țipi că hoarda PSD distruge țara, e lovitură de stat! Jandarmerie, Poliție, șo pă ei! Să înceapă Marea Răzbunare a lui Dragnea! Cine a fluierat pesediști iubindu-și fără margini Jupânul suprem, la Iași și la Galați, să fie dați pe mâna procurorilor! Hai, Poliția, Jandarmeria, Polițiile Locale, marș la anchetat bătăuși cu jointuri, cu ochii injectați și cu bâte! Și madam Carmen Dan, ministru de Interne în Guvernarea Dragnea-Dăncilă, a anunțat că jandarmii și polițiștii îi anchetează pe participanții mai vocali de la contramanifestațiile de săptămâna trecută, pentru a le fi întocmite dosare penale.

Să fim buni cetățeni și să venim în ajutorul iubitului Guvern PSD-ALDE-UDMR al României, probând cu imagini și declarații că trebuie luați la anchetat și alți derbedei, cei care au acționat cu violență și ură împotriva unor oameni ce și-au exprimat libertatea de a fi contra unei guvernări a iresponsabilității și urii.

Contramanifestația serioasă cu contraterorism pesedist paranoic se ține

Manifestanţilor anti-PSD de la mitingurile organizate săptămâna trecută, în cazul în care angajații Ministerului de Interne consideră că se fac vinovați de fapte penale, li se vor întocmi dosare care vor fi înaintate Parchetului, a anunțat marți Carmen Dan.

Ministrul de Interne a declarat că această campanie electorală are o particularitate agresivă, subliniind faptul că „din anii ’90 nu au mai fost cazuri în care să întâlnim manifestaţii şi contramanifestaţii în acelaşi loc”.

Carmen Dan, ministru de Interne: „În această campanie electorală sunt partide şi formaţiuni politice care susţin, de ochii lumii, valorile democratice, dar care fac un joc deloc corect, prin care încearcă limitarea dreptului de exprimare al altora, încurajând, în mod evident, violenţa verbală”.

A vrut adică madam ministru să spună că de la violenţă verbală la violenţă fizică este doar un pas, „iar noi nu avem de gând, sub nicio formă, să încurajăm lucrul acesta”.

Păi, dacă e pe așa, îi cerem doamnei ministru să dispună structurilor de poliţie şi structurilor de jandarmerie, cele care au (nu) intervenit, să facă o evaluare serioasă, să vizualizeze imaginile de față şi să identifice persoane”, pentru a putea face ceea ce dispune codul penal atunci când niște derbedei (simpatizanți, agitatori, mercenari, clienți) ai PSD „au depăşit planul contravenţional şi au trecut în cel penal”.

Adică, au făcut contamanifestații exact acolo unde Opoziția (componentă esențială a statului de drept din România) se manifesta legal și constituțional, acești diversioniști ai Puterii PSD-ALDE-UDMR dedându-se la violențe verbale și chiar acte de terorism mascat.

Anexăm trei mostre de violențe, produse de comandourile de campanie PSD în contra libertăților de întrunire democratice.

Comandoul nr 1: comandant Mitică Mărgărit, deputat PSD de Galați-bruierea grosieră a protestanților #rezist cu megafoane

Gruparea fonoteroristă, strunită de deputatul Marius Mărgărit, dispunea de cel puțin 10 megafoane portabile, orientate de agenții de la PSD plasați în fața autobuzelor Transurb scoase de pe trasee, spre grupurile de protestanți de pe scuarul Pucheanu. Protestatarii au fost pașnici, nu au avansat spre perimetrul delimitat de PSD, au fost bordați permanent de șiruri compacte de jandarmi, au afișat în principal mesaje scrise, au suflat în vuvuzele, dar au fost violentați cu țiuituri și vibrații în registre înalte, în regim continuu, în variante premeditate și pregătite copios cu tehnica necesară. Deputatul superviza mulțumit aceste puseuri de contramanifestație rudimentară și perversă.

Comandoul nr 2: comandant Toader Cristea, președinte la Asociația Europensionarilor (PSD?), instalat pe platoul Sălii Sporturilor din Galați, la întrunirea electorală a PNL, per-turbând grosier atmosfera altminteri foarte calmă a festivității de prezentare a candidaților la alegerile europarlamentare.

Toader Cristea, un lider fără efective de pensionari în Alianță, vestit prin 2006 – 2007 pentru îmbrâncelile pe care le făcea cu jandarmii în fața Prefecturii Galați, pentru alegoriile grosiere cu sicrie și alte chestii macabre ce se doreau pe gustul unei anumite categorii de pensionari, a venit cu încă cinci-șase ortaci, dispuși în sistem lunetiști. „Jos peneleu! Vrem două familii, stânga-dreapta, fără coaliții, fără Udrea, fără Buldogu. Au furat, în frunte cu Iohannis”, țipă la portavoce Cristea.
”Du-te cu Iohannis de mână, în Germania!”, îi spune Toader președintelui PNL, Ludocvic Orban; „Tăriceanu este singurul liberal adevărat”, strigă Toader. „Dle Dobre, vă aștept, când ieșiți la pensie, să veniți la Alianța pensionarilor! Vă respect!

„Bogdaneee! Spune cine ești! Jos PNLu! Preia contramanifestația grupul doi de poluare fonică: „Trădătoruleeee! Du-te acasă, trădătorule! Jos Iohannis! Huooo! Huooo PNL” (fond sonor intens de sirene, cei cinci jandarmi prezenți au fost spectatori la agresiunea fonică și verbală).

Pentru cei cu ținere de minte slabă: Toader Cristea a fost acuzat de 20 de pensionari că a furat din banii Alianței și că a falsificat documente. Toader Cristea ar fi luat bani de la mai multe partide politice (PSD, PC, și ulterior, PD) si sponsorizari de la firme, fără ca sumele respective să apară înregistrate în contabilitate. Cristea a furat două dosare cu evidența pensionarilor și cu încasările, lăsând la vedere doar dosarul de cheltuieli. Tot Cristea este cel care a deplasat în repetate rânduri pensionari la București, pentru proteste, pe baza susținerii financiare și a autobuzelor închiriate de PD, fiind demascat de presa din București ca fiind agentul de presiune ce lucra la ordinele deputatului Mircea Toader.

Comandoul nr 3, asistații sociali și copii lor din grupul de presiune Grosu-Hurdubae

Comunicat de presă PNL Tecuci, 13 mai 2019 – Cinism fără margini: La Tecuci, PSD a adus copii de cinci și zece ani să-i huiduie pe liberali

Situație fără precedent înregistrată la Tecuci. În timpul unei întâlniri a conducerii centrale a PNL cu membrii și simpatizanții liberali tecuceni, un grup de aproximativ 10 – 12 oameni de etnie romă, în care s-au remarcat mame cu copii de cinci și zece ani, a strigat lozinci anti PNL. Timp de mai bine de o jumătate de oră, copiii au țipat înspre liberali, spre indignarea sutelor de oameni aflați la acele ore pe stradă.

”La Tecuci, tot ce a putut să facă PSD-ul, în condițiile în care noi, sute de liberali am mers și am dat mâna cu tecucenii și am fost primiți foarte bine, au găsit câțiva romi, probabil beneficiari ai ajutorului social, pe care i-au adus și cu copiii ca să ne huiduie. Cât de ticălos și de nemernic să fii să ajungi să-i folosești pe copii pentru interesele tale mizerabile? Niciun om cu scaun la cap din Tecuci nu a venit să ne spună ceva rău nouă, liberalilor. Toți oamenii pe care i-am întâlnit ne-au privit cu favorabilitate și cu speranță și putem să-i convingem pe toți să aibă încredere în Partidul Național Liberal”, a declarat Ludovic Orban, președintele PNL, prezent la Tecuci.

Lucian Costin, președintele PNL Tecuci, nu și-a ascuns nici el indignarea față de metodele folosite de PSD, mai ales că majoritatea protestatarior sunt angajați la direcția de salubritate din Primăria Tecuci, condusă de social democratul Constantin Hurdubae.

”Cât de cinic și iresponabil să fii, să trimiți copii de patru, de cinci, de zece ani să te huiduie? Acesta este PSD-ul. În loc să le asigure acestor copii accesul și condiții pentru educație, PSD se folosește de ei. Din păcate, la Tecuci, ticăloșia capătă forme greu de descris”, a declarat  Lucian Costin.

Grupul de protestatari a însoțit întreaga delegație a PNL pe străzile Tecuciului timp de o jumătate de oră, după care, la insistențele trecătorilor revoltați, s-a retras.

Biroul de presă al PNL Tecuci

Hai și câteva mesaje schizoide de context social infect, de la un oarecare diversionist Dragnea de la PSDeu

„Puteam să-i batem măr pe ieșeni, dar ne-am abținut. Deocamdată…”

„Noi, PSD-iștii, suntem mulți, deci puternici; dacă vrem, îi zdrobim, le spargem capetele, zob îi facem, dar ne străduim să nu recurgem la violență (deocamdată)”.

„Unii derbedei umblă pe aici, pe lângă scenă. Sunt doar o mână de oameni, fără țară și dumnezeu câțiva…”

„Noi, PSD-iștii, suntem pașnici; Iohannis, Cioloș și liberalii sunt cu violențele, ei vor bătaie și sânge pe străzi.”

„Vă dați seama ce se putea întâmpla… Când ies 30.000 ca să riposteze la câteva sute, rezultatul e previzibil.”

„Eu nu vreau să ducem România acolo unde vor să o ducă Iohannis, USR-iștii și Pro România.”

„Un grup de bătăuși care, pe de o parte, speră să reacționeze PSD-ul, iar pe de altă parte să-i sperie, să le inducă teama celor care vor să voteze cu PSD. Am auzit pe unul că la el în sat mergea unul care le spunea că dacă votează cu PSD, le dă foc la casă.”

„La Iași au fost oameni în vârstă, simpatizanți ai PSD, bătuți de ăștia… nu există imagini. Niște tineri de la USR i-au pus jos și le-au dat cu picioarele în burtă.”

„Nu există nicio diferență față de modul în care se comportau cămășile negre sau cămășile brune în Germania nazistă, în anii ’30.”

„Cei care vor să ajungă România cu bătăi pe stradă, cu impunerea punctului de vedere cu bâta, să-i voteze. Asta oferă USR, asta oferă Cioloș, civilizatul de Cioloș.”

„Cine să ne reprezinte la Bruxelles, ăștia? Niște bătăuși? Ăștia-s bătăuși, niște bătăuși. Cioloș – un securist. Era de domeniul evidenței că a făcut armata la Securitate și că era gardianul Doinei Cornea. Ce le oferă românilor Cioloș? Bătăi pe stradă, asta oferă Cioloș!

„Cei din Opoziție au o atitudine fascistă. Doar cei puternici să trăiască, restul – omorâți.”

„Așa face un om disperat: pune niște bătăuși să vină după noi. Așa face Iohannis!”

„Ce președinte ne dorim? Unul care încurajează bătăușii, hăitașii? Unul care vrea sânge pe străzi?

„Cazul Doina Pană… otrăvirea cu mercur… Dacă e ministru PSD, poate să fie bătut, poate să fie omorât, poate să i se dea cu bâta în cap, să i se devasteze casa, mașina.”

Află în acest link cum poți să susții financiar activitatea publicației independente Alternativa – Jurnalism fără mogul.

E suficient un click ca să-i ajuți pe Fărămoguli!
Become a patron at Patreon!

Leave a reply:

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mobile Sliding Menu