DNA se face de râs în cazul corupților PNL. De la Dosarul Caltaboșul, la 22 de tone de tablă pentru gard, acoperiș și turnulețe

În PNL nu există corupți. Sau dacă există, ei iau șpagă cel mult 100.000 de lei, și aia în tone de tablă sau în caltaboși.

La ce buget are pe mână DNA, te-ai aștepta să prindă rechini mari, cu fapte și sume grele de corupție, nu să iasă în față cu dosare jenante în care prejudiciul este de 103.000 de lei (21.000 de euro), cum este cazul acestui individ pe nume Costel Alexe (foto), un rudimentar agramat care nici nu ar fi trebuit lăsat să pășească în minister, darămite să ajungă vreodată ministru.

Ei bine, acest Costel Alexe, fost ministru PNL al Mediului în Guvernul Orban, în prezent președinte al CJ Iași, este suspectat că ar fi primit șpagă 22 de tone de tablă, iar informațiile din presă spun că această tablă ar fi provenit de la combinatul siderurgic Liberty Galați.

Costel Alexe este o coadă de topor din PNL care nu ar fi trebuit să ajungă în veci ministru.

Și dacă nu ar fi ajuns ministru, evident, nu ar fi putut să solicite șpagă în… tone de tablă.

Știți cât a spus DNA că valorează cele 22 de tone de tablă luate șpagă de ministrul Alexe?

Undeva la 103.000 de lei, adică puțin peste 21.000 de euro.

Acesta este cel mai important dosar instrumentat de DNA în ultimii 2-3 ani, la nivel macro, care privește un fost ministru.

Iar prejudiciul este de numai 103.000 de lei, și ăla în tone de tablă despre care ar fi interesant de aflat dacă ministrul Alexe le-a folosit la vila lui de neam prost, la acoperiș sau gard, că nu se specifică în comunicatul DNA.

Dosarul Caltaboșul reloaded

Acest dosar cu tone de tablă ne aduce aminte de Dosarul Caltaboșul al unui alt ministru PNL, pe numele său Decebal Traian Remeș, pe care DNA l-a prins în 2007 că a primit șpagă caltaboși, țuică și suma de 15.000 de euro.

Au trecut 14 ani până când DNA a ieșit din nou în fața opiniei publice cu un alt dosar al unui ministru PNL anchetat pentru fapte de corupție, care este însă acuzat că ar fi primit șpagă tot cam cât a primit Decebal Traian Remeș (mă rog, indexat cu rata inflației), dar nu în caltaboși ci în tone de tablă.

Cetățenii așteaptă de la DNA dosare în care prejudiciile sunt de sute de milioane de euro, nu de 21.000 de euro. Oamenii așteaptă să fie începute și finalizate dosare cu privire la autostrăzile pentru care de ani de zile sunt alocați bani publici și care nu au fost construite nici în ziua de azi.

Sunt zeci, poate sute de dosare care ar trebui instrumentate de procurorii DNA în toată țara, cu prejudicii imense.

Dar marea corupție în România a „evoluat” de la caltaboși la tablă.


Dacă vrei să sprijini publicația Alternativa – Jurnalism fără mogul, o poți face AICI. Sau dă click mai jos, spre contul de Patreon, pentru donații. Mulțumim.

E suficient un click ca să-i ajuți pe Fărămoguli!
Exit mobile version