SCOȘI DE PE HARTA DNA! De ce PSD Galați nu avea niciun motiv să dea verde la revocarea lui Kovesi

In Actual, Justitie, Sistemul

Să vedem de ce baroneții locali n-ar avea niciun motiv să se zbată pentru decapitarea DNA, deși PSD asediază grav în aceste zile principala instituție anticorupție a României.

Galațiul nu este vreun ținut porto franco sau zonă liberă, în afara României. Cel puțin din câte știm noi. Cu toate acestea, pe harta succeselor DNA, Galațiul marchează o zonă imaculată, lipsită de vreun dosar răsunător sau măcar mai de dai-Doamne.

De aceea, credem că mai-marii băștinași de la Mila 80 a Dunării, în special cei de la PSD și anexele lor ALDE, în cazul în care i-o fi întrebat careva la centru, nu aveau niciun motiv să dea verde la revocarea Laurei Codruța Kovesi.

Fiindcă nu puține sunt cazurile în care gălățenii ar fi avut nevoie de o clarificare din partea structurii anticorupție condusă de Kovesi. Mai ales că, în alte părți ale țării, afaceri similare pe bani publici – așa cum am mai scris aici, pe Alternativa-Jurnalism fără mogul – s-au lăsat nu doar cu investigații răvășitoare, ci au dus și la condamnări grele.

Unda verde de la Iași s-a înroșit la Galați

Una din achizițiile dubioase asupra cărora, la Galați, DNA-ul nici măcar nu a aruncat vreun ochi este cea a managementului inteligent al traficului.

Spunem „dubioase” fiindcă, la un cost estimat de 13,8 milioane de lei, contractul a fost adjudecat cu puțin sub, adică 13,7 milioane. Mai mult, până la finalizare, proiectul a mai înghițit 2,5 milioane de lei (cost final 16,2 milioane fără TVA), dar și partea de finanțare UE s-a redus. Practic, de la bugetul local, în loc să plătim 300 de mii de lei, am ajuns să decontăm 5,7 milioane. Plus TVA!

Iar asta din cauza întârzierilor în execuție, modificărilor de obiective în timpul lucrărilor, precum și altor schimbări de reguli în timpul jocului.

La Iași, unde UTI a contractat același gen de lucrări cu Primăria condusă de Nechita, „urmele” au fost asemănătoare. Lipsă de transparență la adjudecarea contractului ce a dus la calificarea cui trebuie, facturi plătite pentru lucruri care nu se regăseau în teren, funcționare defectuoasă  a semafoarelor sau chiar inexistentă în anumite intersecții. La fel ca semafoarele din intersecția gălățeană de la Inelul de Rocadă unde a ținut să-și facă poză unul dintre responsabilii de proiect…

Lui Nechita, pe-o mână cu patronul UTI, i-au luat urma procurorii și, din cauza acestui contract în care i-au depistat și șpaga, a luat patru ani cu executare în noiembrie trecut.

La Galați, deși lucrarea a debutat în mandatul lui Marius Stan, primarul devenit rapid o anexă a PSD prin aderarea la UNPR-ul lui Gabriel Oprea, DNA nu a trecut nici măcar pe lângă dosarul acestei achiziții, darămite să mai dea și vreun verdict, care-ar fi fost acela, de contract legal și cușer cu UTI sau dimpotrivă.

Așadar, gălățenii – care trec pe lângă semaforul anulat de la Spicu sau prin Inelul de rocadă cu semafoarele pietonilor oprite sau prin intersecțiile unde se crează ambuteiaje fiindcă au fost semaforizate doar pe jumătate – n-au nicio dovadă că, în drumul spre Iași, procurorii nu au luat-o direct pe E85, ocolindu-ne județul.


Dacă ți-a plăcut acest articol și vrei să mai existe și în Galați jurnaliști care spun cu propria voce lucrurilor pe nume, află cum poți face să ajuți Alternativa – Jurnalism fără mogul să continue!

E suficient un click ca să-i ajuți pe Fărămoguli!
Become a patron at Patreon!

Leave a reply:

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mobile Sliding Menu