Burtea și Pucheanu, ia săriți cu banu’!

Iarăși a aflat o țară întreagă despre cât de gaură neagră și lipsită de perspectivă este Galațiul. Ba, mai nou, e și urât mirositoare, ca un grajd oferit drept locuință de serviciu unor medici de la Spitalul de Psihiatrie. Disciplină medicală de ale cărei servicii se pare că ar avea nevoie inclusiv unii edili, pretins sociali, ba chiar și democrați.

Fiindcă doar nesănătos la cap poți fi când, într-un oraș unde se spune că cel mai bun doctor este trenul de București, tu, ca autoritate locală, îndrăznești să-i „onorezi” pe tinerii medici cu locuințe în care poate doar boschetarii ar putea să locuiască.

Cum arăta colegul Iulian Grosu în articolul său despre grajdurile „de serviciu” ale Primăriei, umilința repartizării acestor catastrofe unor intelectuali din categoria profesională de care România este cel mai tare văduvită din cauza emigrației vine la pachet cu nepăsarea. Timp de 11 lunbi au așteptat cinci doctori un răspuns din partea edililor vizavi de cererea lor pentru locuințe de serviciu pentru ca, în final, să se acorde doar două apartamente. Pe princpiul poate se răzgândesc între timp sau poate acceptă… în grup.

Patrimoniul public și al nimănui

Dincolo de lipsa de respect arătată unor profesioniști, unor medici de care comunitatea are atâta nevoie, Primăria face ceva mult mai grav: își bate joc de gălățenii înșiși și, pur și simplu, le fură banii din buzunare după ce le distruge proprietățile.

Aceste apartamente nu sunt ale Spitalului de Psihiatrie. Ele fac parte din fondul de 500-600 de apartamente de care Primăria dispune ca să țină în chirie diverși cetățeni considerați utili, de la slujbași cu salarii nesimțite la tot felul de amețiți fără căpătâi numai buni să pună ștampila unde li se spune. La insistențe repetate și ca să scape probabil de gura lor înecându-le-o-n mizerie, edilii le-au dat și doctorilor o firimitură gata mestecată și vomitată din colțul de pâine cerut. Adică un apartament ca un grajd – plin de igrasie, cu țevile distruse, parchetul smuls din pardoseală și pereții scorojiți, cu baia plină de jeg și cada dezinfectată poate doar la fabricare – pe post de locuință de serviciu.

Orice ar încerca să ne aburească cei din Primărie, că urmau să facă curat și doar s-a grăbit doctorița să intre în casă, că nu-ș’ ce protocol încă nu se semnase între autorități și spital sau alte baliverne, orice om cu puțină glagorie va înțelege că este prostit în față.

Nefericita doamnă doctor Georgia Mocanu, de la Spitalul de Psihiatrie „Elena Doamna”, cu siguranță nu a furat cheia și nici nu a spart ușa ca să intre în apartament. Cu siguranță i s-au făcut minime forme de predare-primire, ba poate chiar a fost pusă să semneze în alb, pe încredere, ca să primească cheia.

Pentru cei care nu știu procedura, să vă spun cum am primit eu cheia la apartamentul pentru care mai și plătisem 10% din prețul total, ca avans, încă de cu trei ani înainte, când apartamentul era doar proiect. Când blocul a fost în sfârșit gata, construit pe Ordonanța 19 (strămoașa ANL-ului), am fost șantajat cu nesimțire ca să primesc cheia: „Semnați aici procesul-verbal în alb că totul e-n regulă! Altfel nu primiți cheia să intrați în casă”.

Și, dacă n-ai chef să te judeci ani de zile ca să-ți primești măcar avansul înapoi, semnezi și apoi constați că pereții-s strâmbi, tencuiala cade, gresia se dezlipește, baia nu are geam și nici suprafața minimă legală, tâmplăria e din lemn de brad, lucrată neglijent (trage curentul îngrozitor!), instalațiile sanitare sunt parțial defecte, parchetul e gata umflat, liftul nu a fost montat, iar factura la întreținere e încărcată cu lunile de iarnă în care s-a construit (!).

Iar asta la un apartament de cumpărat, fie și în rate, ce urma să devină proprietate personală. Darămite la o locuință de închiriat/de serviciu!…

Deci, n-am nicio îndoială că doctorița a fost păcălită că totul e OK. S-au gândit că, disperată fiind și de la țară, o să-și asume recondiționarea șandramalei, iar ei, gestionarii fondului de apartamente al Primăriei, scapă basma curată.

Primarul și directorul de la Patrimoniu, buni de plată

Doar că înăuntru nu era vorba despre niște simple renovări, adică văruieli, șters de podele sau curățat de geamuri. Acolo s-a distrus pur și simplu. Lipsesc calorifere, uși, întrerupătoare, ;i-au bătut joc de tâmplărie, de țevi, s-a smuls faianța de pe pereți (?). Acolo e situație gravă, de dosar penal!

Fiindcă aceste apartamente nu sunt cumpărate din banii primarului, nici ai șvătafului direct al acestuia, directorul de la Gestiunea și Administrarea Patrimoniului. Ci sunt cumpărate din banii noștri, ai plătitorilor de taxe și impozite. Și văruite, dotate, curățate și renovate tot din banii noștri. Și sub directa supraveghere a alesului și slujbașilor săi, adică ai noștri.

Iar dacă acum arată așa, aceștia trebuie să răspundă personal de ceea ce nu s-au îngrijit. Cum este posibil ca bunul nostru, al cetățenilor, aflat în grija și folosința Primăriei, să arate în halul ăsta?! Ce fel de administrație este asta de nu-i în stare să se îngrijească de predarea-primirea unui apartament?

Vătafii banului public să vină cu banul lor, de-acasă!

Bunăoară primarul Pucheanu Florin Ionuț – care stă cică în apartamentul cuiva (că nu-i trecut în declarația de avere) într-un ansamblu de lux de pe Gării, la Miorița – așa se poartă cu bunul care nu-i aparține dar în care locuiește? Dacă ar face așa distrugeri în casă, l-ar lăsa proprietarul/-ara să scape fără să plătească?

Dar nenea Burtea Ionel, directorul de la Patrimoniu, dacă și-ar împrumuta/închiria SUV-ul luxos, de bugetar amărât, unuia care i l-ar aduce cu tapițeria ruptă și murdară, vopseaua julită, volanul strâmb și maneta de viteze ruptă, l-ar lăsa pe respectivul cu rânjetul neștirbit?

Fiindcă la întrebări retorice răspunsurile se știu, așa ar trebui procedat și cu bunul nostru, al cetățenilor. Să i se impute repararea apartamentului aceluia în a cărui grijă s-a aflat!

Dar nu cumva să repare tot pe banii noștri ceea ce trebuiau să aibe-n grijă (ca sarcină, inclusiv de serviciu) să nu se strice! Să aducă bani de-acasă primarul – pe din două cu Burtea, șeful Patrimoniului – și să NE repare apartamentul NOSTRU, al cetățenilor! Și n-au decât să-și recupereze paguba de la chiriașii pe care tot ei i-au primit acolo și nu i-au controlat nici în somn…

Dacă cumva se gândesc edilii să bage iar mâna-n banul public ca să repare oalele sparte de propria incompetență și nepăsare, ar trebui să li se facă, pe bune!, plângere penală. Să se reclame distrugerile, să li se impute neglijența, iar instanța să stabilească ea, clar și definitiv, cine e bun de plată.

E suficient un click ca să-i ajuți pe Fărămoguli!
Exit mobile version