Disperare pentru baronii PSD Galați. S-a schimbat puterea, nu mai vin banii de la Centru

In Blocuitorii, Local

PSD Galați este un partid care are multe guri de hrănit. Sunt mulți flămânzi în PSD Galați care au sperat și speră în continuare că își vor aranja viața și problemele financiare odată cu înregimentarea în acest partid.

Ei bine, după 8 ani (din 2012 încoace, de pe vremea defunctului USL), PSD se va afla în opoziție la nivel central.

Este o situație cu care PSD nu se poate împăca foarte ușor la nivel central, în condițiile în care a strâns cel mai mare număr de voturi la alegerile parlamentare din 6 decembrie 2020.

Cei de la PSD au fost obișnuiți ani de zile să împartă banul public, să dispună după bunul plac de resursele națiunii, iar acum vor fi obligați să dea din buze, să fluiere a pagubă în opoziție.

Problema este că pupincuriștii PSD nu au timp să aștepte.

Ei vor funcții acum, nu peste 4 ani, când, poate, PSD va reveni la putere.

Dacă o să vedeți PSD-iști nervoși pe rețelele de socializare, să știți că ei reacționează așa pentru că sunt în pericol să își piardă funcțiile pe care le-au obținut pe linie de partid, nu pe bază de competență.


Dacă vrei să sprijini publicația Alternativa – Jurnalism fără mogul, o poți face AICI. Sau dă click mai jos, spre contul de Patreon, pentru donații. Mulțumim.

E suficient un click ca să-i ajuți pe Fărămoguli!
Become a patron at Patreon!

2 commentsOn Disperare pentru baronii PSD Galați. S-a schimbat puterea, nu mai vin banii de la Centru

  • Dar despre cei ce vor intra la putere? Cu ce vor veni bun? Știm deja ca tot hoți după ciolan sunt.

  • Acesta este si unul din motivele cresterii taxelor locale. Primul este sa arunce vina in curtea Guvernului, care desi a anuntat ca taxele si impozitele locale nu vor fi crescute, psd Galati si alte administratii locale castigatoare de lipitori, in baza unui mesaj primit din Europa, pe un grup restrans, au organizat sedinte de CL, unde au castigat primariile, pentru a decide crestrea taxelor, motivand in fals ca guvernul i-a obligat deoarece aloca bani doar catre primarii lor. Asta desi nu este votat un buget si o repartizare a fondurilor, trimit tabele falsificate, care spun ei ca reprezinta repartizarea facuta de noul guvenr. Care nici nu si-a intrat in drepturi. Fals, dezinformare si tupeu! Pentru ca inca pot!

Leave a reply:

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mobile Sliding Menu