Din informațiile noastre, directorul Transurb Galați, Mihai Cadinoiu (foto) s-a dus cu căciula în mână la primarul Galațiului, Ionuț Pucheanu ca să își păstreze funcția de director la Transurb.
Să nu uităm.
Cadinoiu este un politruc, un individ care nu a performat nicăieri.
Mihai Cadinoiu a ajuns director adjunct la Poliția Locală Galați, după care a fost promovat cu sprijinul alianței toxice PSD-ALDE-UNPR din Consiliul Local Galați în funcția de director al Transurb Galați.
Cadinoiu nu mai are susținere politică după ce partidul său (ALDE) nu a obținut nici măcar un post de consilier local în Galați.
Președintele ALDE Galați, Cristian Dima nu mai are ce negocia cu PSD Galați.
Dima nu mai are „balamale” în Consiliul Local Galați.
Societatea Transurb fusese dată în administrare pe linie de partid celor de la ALDE Galați, adică lui Dima.
Problema este că s-a închis conducta.
ALDE Galați a pierdut tot.
Mai mult, ALDE s-a scurs în ProRomânia.
ALDE a fost înghițit de Pro România, partidul format de PSD-istul Victor Ponta.
Valurile din viața politică i-au pus într-o postură jenantă pe directorii numiți de ALDE
La Galați, sursele noastre ne-au informat că directorul Transurb Galați, Mihai Cadinoiu, aproape că s-a pus în genunchi în fața administrației PSD-Pucheanu, care a câștigat alegerile locale cu 55%.
Astfel, Cadinoiu a spus că este dispus să facă orice vrea PSD-ul ca să fie păstrat în funcția de director al Transurb.
Directorul Cadinoiu și alți membri ALDE angajați în ultimii ani la Transurb sunt îngrijorați că vor rămâne fără serviciu.
Cine îi va mai angaja pe ei, că mediul privat e praf în Galați?
Partidul ALDE le-a găsit loc de muncă la Transurb Galați, în ultimii 4 ani, dar între timp partidul lor a pierdut alegerile.
În același timp, PSD Galați și oamenii primarului Pucheanu abia așteaptă să se mufeze la conducta cu bani publici care duce la Transurb, să nu mai împartă cașcavalul cu cei de la ALDE.
Sunt mulți bani în joc, iar directorul Cadinoiu încearcă să își salveze scaunul.