Directorul Poliției Locale Galați, Marius Dobrea, un pensionar special din M.A.I. plin de bani și „mare” motociclist în timpul liber, a cerșit prin organizația IPA Galați un sediu gratis de la primărie, adică de la nașul său, Ionuț Pucheanu

Directorul Poliției Locale Galați, Marius Dobrea (foto), are o pensie specială de 10.000 de lei net/lună, la care se adaugă salariul de director de 9.000 de lei net/lună. Așadar, Marius Dobrea, în calitate de președinte al IPA Galați, cu derivata sa IPA Riders (adică un soi de asociație a motocicliștilor), ar avea bani să plătească chiria pentru asociația pe care o conduce. Dar Marius Dobrea (mă rog, IPA Galați) a făcut cerere la Primăria Galați, condusă de nașul lui, Ionuț Pucheanu, ca să îi dea un sediu gratis, pentru că ei, cei de la IPA Galați, sunt oameni „amărâți”. Niște oameni „necăjiți”, dar posesori de motociclete de lux, așa cum le stă bine polițiștilor pensionați la 51 de ani din M.A.I. după o „viață grea” de muncă.

Pozele care însoțesc acest articol sunt luate de pe contul de Facebook al barului Versus Pub din Galați și sunt făcute de Iulia Kelt, căreia îi dăm toate creditele aici, de la deschiderea sezonului moto din data de 11 mai 2024.

Cu această ocazie (deschiderea sezonului moto), motocicliștii din Raiders of IPA au organizat o petrecere la barul Versus Pub din Galați, unde a cântat și trupa Cargo.

Găsiți în linkurile de mai sus poze și informații de la acest eveniment, dacă vă interesează.

Într-una dintre acest poze, care sunt publice, poate fi văzut și directorul Poliției Locale Galați, Marius Dobrea (în foto deschidere și în foto mai jos).

Sursa foto: Facebook/Versus Pub/Iulia Kelt

Dobrea este îmbrăcat ca un rocker dintr-ăla bătrân, cu cearcăne și burtă, vizibil marcat de alcoolul care l-a măcinat de-a lungul anilor, distrus de țigări, de nopți pierdute. Așa ni se pare nouă în poză…

Are barbă albă de Moș Crăciun și gesticulează, sictirit, ca un rebel fără griji.

Păi ce griji să aibă Marius Dobrea?

El s-a pensionat special din MAI la vârsta de 51 de ani, are o pensie specială de aproximativ 10.000 de lei net/lună, iar de doi ani încoace este și director general al Poliției Locale Galați, de unde mai încasează 9.000 de lei net/lună.

În total, cam 19.000 de lei net/lună în contul lui Marius Dobrea.

În paralel, soția lui Marius Dobrea, Valentina Dobrea, este manager general al Spitalului Județean din Galați, de unde încasează și ea aproximativ 13.000 de lei net/lună.

Soții Dobrea sunt ambii bugetari, directori la stat, așa că își permit hobby-uri oarecum inaccesibile contribuabililor de rând.

De exemplu, directorul Marius Dobrea este pasionat de motociclete, ceea ce e foarte bine.


Fără Mogul are nevoie de sprijinul vostru. Donați o sumă de bani (în lei) în contul de mai jos al Asociației ALO și susțineți publicația faramogul.ro

RO 62 BREL 0002 0014 6866 0100


Marius Dobrea este președintele Riders of IPA Galați, o asociație plină de motocicliști polițiști (pensionari sau nu) și poartă o vestă cu numele „President Tony”.

De ce își spune „Tony”?

Pentru că pe Marius Dobrea îl mai cheamă în buletin și Antonel, adică are două prenume: Marius și Antonel.

Iar el a ales să își pună și americănescul „Tony”, cu y, în dreptul vestei pe care scrie „President Galați” (după cum se vede în poză).

E șmecher rău de tot nea „Tony”… pe bani publici.

Are pensie specială, la 53 de ani, are și salariu de director general la Poliția Locală Galați, iar soția lui e manager la Spitalul Județan Galați… cum să nu o duci bine în Galați când câștigi atâția bani lunar?

Și cu toate astea, „Tony”… scuze, domnul director general Marius Dobrea, a solicitat prin IPA Galați, o asociație formată în majoritate tot din polițiști (pensionari sau nu) să primească un sediu gratis de la Primăria Galați, adică de la nașul lui, Ionuț Pucheanu.

Pucheanu l-a cununat pe Dobrea la nunta de argint, la 25 de ani de căsătorie.

Cererea către Primăria Galați a fost semnată de vicepreședintele IPA Galați, Marinel Costel Rubică (vezi foto mai jos), care are și el pensie specială din MAI și, ce să vezi?, este angajat tot ca șef în cadrul Poliției Locale Galați, la „mascați”.

Adică Rubică, care este un pensionar, îi coordonează el pe „mascați”, pe băieții care ar trebui să facă ordine și disciplină în Galați, cu interlopii, cu cei care încep scandaluri, care pun muzică la ora 2 dimineața etc.

Am înțeles: îi coordonează de la birou 🙂

Dar șef la IPA Galați este Marius Dobrea, conform informațiilor de pe site-ul asociației.

Noi am scris în Alternativa – Jurnalism fără mogul despre faptul că filiala gălățeană a IPA (Asociația Internațională a Polițiștilor), o asociație de drept privat compusă din foști și actuali polițiști, dar și prieteni ai acestora care nu au făcut parte din structurile MAI, a solicitat Primăriei Galați să îi dea un sediu „în folosință gratuită”, deși dispune de bani pentru a putea închiria un spațiu unde să își desfășoare activitatea – click pe articolul de mai jos.

O asociație privată a polițiștilor (IPA Galați), condusă de finul primarului Pucheanu, Marius Dobrea, va primi sediu gratis de la Primăria Galați

La acea vreme, polițiștii de la IPA identificaseră deja și locul unde ar vrea să se instaleze gratis: în fostul punct termic cu nr. 72 al Apaterm, reparat și transformat în spațiu de birouri, din bani publici.

Cererea nu a fost aprobată, deocamdată, dar rămâne în discuție.

Proiectul de hotărâre poate fi repus oricând pe ordinea de zi a Consiliului Local (CL) Galați de primarul Pucheanu (nașul lui Marius Tony Dobrea), astfel încât această asociație plină de polițiști care are în componență destui polițiști care cumulează pensia specială cu un alt salariu de la stat (Poliția Locală, în cazul de față) să poată primi un sediu gratis, unde să stea fără să plătească chirie.

Vorbim despre o asociație (ONG) care nu aduce niciun beneficiu real comunității gălățene.

Sursa foto: Facebook/Versus Pub/Iulia Kelt

În IPA Galați sau în derivata ei, Riders of IPA Galați, sunt polițiști care au ieșit la pensie și care își turează motoarele pe Faleza Galați, ocupă cu tupeu trotuarul de la „Zid” și se se dau șmecheri, știind că nimeni nu se poate lua de ei, pentru că în continuare au relații în toate polițiile posibile din țara asta.

Pe astfel de oameni ca Marius „Tony” Dobrea îi plătiți voi, asta ca să știți când o să vă mai întrebați pe ce se mai duc taxele și impozitele voastre.


Urmărește faramogul.ro și pe Google News


Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să ne ajuți să continuăm, ne poți face o donație dând click și AICI. Sau poți da click mai jos, spre contul de Patreon al ALTERNATIVA – Jurnalism Fără Mogul. Mulțumim!

E suficient un click ca să-i ajuți pe Fărămoguli!
Exit mobile version