Directorul Gospodărire Urbană Galați, Dragoș Magearu, râde că plătește jenant de puțini bani Primăriei Galați cu titlu de redevență. Acest SRL condus de PSD are monopol pe cimitirele și parcările din Galați

In Actual, ClientiCaptivi, Local

Suma pe care SC Gospodărire Urbană Galați o întoarce (o plătește) anual comunității (municipalității) gălățene cu titlu de redevență este jenant de mică dacă e să ne raportăm la bunurile publice pe care această societate le-a primit în administrare de la Primăria Galați. Gospodărire Urbană SRL, o societate de interes local, unde gălățenii dețin 100% din acțiuni (prin intermediul Consiliului Local Galați), este condusă de PSD-iști agreați/numiți de administrația Pucheanu.

Argumente: în fruntea Consiliului de Administrație (CA) de la Gospodărire Urbană se află grobianul Cicerone Lupu (fost la Apă Canal), iar director general este Dragoș Magearu (foto), fost președinte al organizației de tineret a PSD Galați, un sinecurist de carieră, pentru că în trecut a fost membru și în CA la APDM Galați și Apă Canal Galați.

Vicepreședintele Apă Canal Galați, Cicerone Lupu: „Mă piș pe tine, animalule! Mănânci căcat, nemernicule! Mă-ta trebuia să te avorteze”

Ca să nu ne lungim cu vorba: 112.440 de lei este suma pe care Gospodărire Urbană o plătește trimestrial (la trei luni, adică) municipalității pentru bunurile publice (cimitire, parcări, spații verzi, Plaja Dunărea) pe care le-a primit în administrare, lucru pe care ni l-a transmis chiar directorul Dragoș Magearu.

Înmulțim 112.440 lei x 4 (trimestre) = 449.760 lei (redevență anuală plătită de Gospodărire Urbană SRL).

Iar acum împărțim această sumă 449.760 lei la 12 luni = 37.480 de lei. În euro, asta înseamnă cam 7.500 de euro. lunar.

Atât întoarce, lunar, Gospodărire Urbană SRL comunității gălățene deși încasează taxe de concesiune în toate cimitirele din Galați și ia bani din toate parcările cu plată din oraș.

Nu mai zicem că Gospodărire Urbană a primit Plaja Dunărea în administrare, o plajă modernizată cu 6 milioane de euro din bani publici, ai gălățenilor (vezi articolul mai jos).

Din ciclul „au spart 6.000.000 € la Plaja Dunărea, dar au și făcut” 6 WC-uri per sex, 5 dușuri și tarife duble față de Arad | GALERIE FOTO

O să facem un alt articol pe marginea acestui subiect cu Plaja Dunărea, că sunt multe de spus și nu vrem să divagăm.

Redevența plătită de Gospodărire Urbană Primăriei Galați ar trebui să crească masiv

Ideea este că e foarte mică suma asta de 37.480 de lei (7.500 de euro) pe care Gospodărire Urbană o dă lunar Primăriei Galați pentru monopolul pe care îl deține asupra cimitirelor și parcărilor cu plată din Galați.

Păi, 7.500 de euro probabil că înseamnă chiria lunară pe care o achită 2-3 agenți comerciali din mall-ul din Galați pentru spațiile comerciale în care își desfășoară activitatea.

Și-atunci unde sunt banii?, pentru că, potrivit datelor oficiale, în 2021, Gospodărire Urbană SRL Galați, a făcut profit de 588.686 de lei, e adevărat, în scădere cu 370.873 de lei față de anul 2020, când profitul a fost de 850.313 lei, dar chiar și-așa tot sunt destui bani (vezi facsimil mai jos).

Gospodărire Urbană SRL Galați a spus că în anul 2021 a avut un număr mediu de 316 salariați (față de 293 în anul 2020). Nouă ni se pare cam mult.

Sunt o grămadă de directori la acest SRL, de șefi de departamente, indivizi angajați cam toți pe baza carnetului de membru de partid.

Și au salarii bune, credeți-ne pe cuvânt.

Asta în timp ce în cimitire e jale (mizerie, vandalizări) iar parcările cu plată au apărut în ultimii ani pe domeniul public ca ciupercile după ploaie, vezi articolul mai jos.

Japca este nemuritoare în Cimitirul Eternitatea din Galați. Taxele pentru locurile de veci sunt încasate degeaba, pentru că nimeni nu răspunde de siguranța mormintelor. Nu există camere de luat vederi iar mizeria din cimitir este cruntă

Se vede treaba că Gospodărire Urbană SRL Galați, o societate de timp monopol, îi jupoaie pe gălățeni, dar când vine vorba să întoarcă bani comunității pentru bunurile pe care le-a primit în administrare, dă cel mult praful de pe tobă.

Este încă o dovadă o jafului generalizat care a cuprins Galațiul și, în general, cam toată România.

În mod normal, ar trebui să crească această redevență jenant de mică achitată lunar de Gospodărire Urbană SRL Galați, dar este nevoie ca administrația Pucheanu să vrea acest lucru, să nu lase atâta bănet în buzunarul unui SRL de partid.

Vom reveni.


Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să ne ajuți să continuăm, ne poți face o donație dând click AICI. Sau poți da click mai jos, spre contul de Patreon al ALTERNATIVA – Jurnalism Fără Mogul. Mulțumim!

E suficient un click ca să-i ajuți pe Fărămoguli!
Become a patron at Patreon!

Leave a reply:

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mobile Sliding Menu