Directorul Bogdan Ardean: „Eu am o parcare și trebuie să scot bani din ea”. Unde să își lase mașinile locatarii “executați” de parcarea cu plată?

In Actual, ClientiCaptivi

Încă o dată se dovedește că autoritățile locale din Galați lucrează pentru binele propriu, nu al cetățenilor care, de bine, de rău încă plătesc taxe și impozite în orașul ăsta.

L-am sunat astăzi (miercuri) pe directorul Gospodărire Urbană, Bogdan Ardean (foto), pentru a-l întreba de ce a transformat parcarea aferentă blocurilor A10, A10A, A16, de lângă Baia Comunală, într-una cu plată. Fapt care i-a pus pe riverani, pe oamenii care locuiesc la acele blocuri, să nu mai aibă unde să își parcheze mașinile decât dacă scot bani din buzunar, după cum am scris AICI.

În plus, am vrut să aflăm de la dl. director Ardean dacă abonamentul de 93 de lei (sau, mai nou, de 35 de lei) pe care ar putea să îl scoată locatarii de la sediul Gospodărire Urbană) asigură un loc de parcare individual sau totul e la grămadă.

Nu de alta, dar noi știam că abonamentul cu pricina îți asigură doar accesul într-o parcare cu plată, nu și locul. Altfel spus, dacă toate locurile dintr-o parcare cu plată sunt ocupate, abonamentul plătit de tine nu îți folosește la nimic. Trebuie să cauți loc în altă parte.

Am observat că sunt destui gălățeni care nu au înțeles că un astfel de abonament te ajută doar să economisești niște bani. Adică, în loc să dai 1,5 lei/oră ca să îți lași mașina timp de 8 ore în parcarea cu plată din Țiglina (zona la A-uri) sau la Romarta (sediul PSD), cei de la Gospodărire Urbană spun să le dai lor 93 de lei/lunar pentru un abonament cu care poți să stai non-stop toată luna în orice parcare cu plată din oraș. Dar asta, repetăm, doar dacă vei găsi loc liber de parcare, pentru că abonamentul nu îți ține rezervat un loc, cu nr. tău de înmatriculare, în acele parcări cu plată.

Directorul Bogdan Ardean ne-a declarat miercuri că, omenește, îi înțelege pe locatarii de la blocurile de lângă Baia Comunală, dar că are o parcare de exploatat și că trebuie să pună taxă pentru a putea plăti redevența la primărie, taxele și impozitele, ca orice SRL. Păi, și locatarii ce fac? Ei ce opțiuni au?

Iulian Grosu: Ce primesc gălățenii pentru abonamentul de 93 de lei/lunar?

Bogdan Ardean: În primul rând, parcarea de la Baia Comunală este parcarea noastră de mult. De trei săptămâni doar am început să o exploatăm, adică am pus un parcometru și le-am pus în vedere oamenilor că trebuie să plătească dacă își lasă mașinile acolo. Încercăm cât de cât să conștientizăm lumea că sunt niște spații care trebuie plătite. Oamenii mi-au semnalat că nu pot da 1,5 de lei pe oră, căci lucrează acolo, stau câte 8 ore zilnic. Și atunci am venit cu varianta 35 de lei/lună pentru riverani, pentru oamenii care locuiesc la blocurile din zonă. Ce anume asigură acești 35 de lei? Asigură umbrela ca să nu cazi în păcat. Adică, gălățenii de la blocurile din zonă își pot lăsa mașinile în acea parcare cu plată, fără să li se blocheze roata. Dar un astfel de abonament nu îți garantează și locul de parcare, ci îți garantează doar faptul că nu ți se va bloca roata. În plus, pentru 35 de lei/lună, locatarii își pot parca mașinile doar în acea parcare din fața blocului lor, nu în toate parcările cu plată din Galați. Pentru a putea parca în toate parcările cu plată din oraș, abonamentul pentru persoane fizice este 93 de lei/lună.

Iulian Grosu: Ați spus că ați primit cereri pentru a face parcare cu plată acolo. Cine anume v-a cerut acest lucru?

Bogdan Ardean: Solicitările pentru a face abonamente cu plată le-am primit din partea angajaților Electrica (aceștia plătesc abonamentele din bani publici, din banii societății de stat – n.r.), de la cei care lucrează la taxe și impozite locale, de la persoanele juridice care activează în zonă și care ne-au spus că ar dori un abonament că nu își permit să dea 1,5 lei/oră, zilnic. Eu, adică societatea Gospodărire Urbană SRL, exploatez în momentul de față niște parcări publice cu plată, care sunt adiacente unor bulevarde. Dacă sunt și situații în care ele coincid cu parcări rezidențiale… eu nu prea am nicio vină din punctul ăsta de vedere. Din punctul meu de vedere acea parcare este o parcare adiacentă sediilor Electrica, sediului taxelor și impozitelor locale, Baia Comunală și tot ce mai este pe-acolo, deci obiective de interes general pentru locuitorii Galațiului. Faptul că acolo există și blocuri, și oamenii ăia nu au unde să parcheze, că nu mai au loc în parcare, că fiecare are câte 2-3 mașini și vrea să și le țină pe toate în fața blocului, că sunt garaje care ocupă fiecare câte 2,5 locuri de parcare… astea sunt într-adevăr niște sincope, dar pe mine în momentul de față (nu) mă implică foarte tare lucrurile astea. Eu am o parcare, încerc să o exploatez, să scot maximul din ea pentru a putea plăti redevența la Primăria Galați, taxele și impozitele, căci funcționăm ca oricare alt SRL…

Iulian Grosu: Așadar, abonamentul nu îți garantează și un loc de parcare al tău, personal.

Bogdan Ardean: Este adevărat că abonamentul nu îți garantează locul de parcare, dar această problemă va fi rezolvată în momentul în care se va da drumul la proiectul privind locurile de parcare rezidențiale și atunci fiecare dintre noi va avea posibilitatea să își plătească locul de parcare din jurul blocului… Pretențiile locatarilor nu sunt exagerate, dar atâta timp cât ne place și avem pretenția să parcăm fiecare… dacă s-ar putea să parcăm toți în fața blocului, ar fi nemaipomenit. În alte țări, oamenii nu au absolut nicio problemă să își lase mașina la 200-300 de metri distanță de casă, în locuri amenajate. Așa cum la d-voastră au venit cetățeni care v-au spus că nu e bine că am făcut parcare cu plată acolo, și la mine au venit doi reprezentanți ai locatarilor din bloc, care mi-au spus că vecinul de la etajul 4 are trei mașini și le ține pe toate în fața blocului și ei nu mai au loc unde să parcheze. Într-adevăr, am mai pus și noi sare pe rană prin faptul că am pus parcometru acolo, dar nu cred că suntem noi cei mai negri dintre toți… Repet, pentru riverani le-am creat această facilitate de a plăti numai 35 de lei lunar pentru a-și putea lăsa mașina în parcarea cu plată, fără însă a avea garantat, individual, un loc de parcare.

Sursa foto: contul de Facebook al lui Bogdan Ardean

E suficient un click ca să-i ajuți pe Fărămoguli!
Become a patron at Patreon!

2 commentsOn Directorul Bogdan Ardean: „Eu am o parcare și trebuie să scot bani din ea”. Unde să își lase mașinile locatarii “executați” de parcarea cu plată?

  • In Germania se plateste 30 Euro /an , cum sa cereti 90 de lei pe luna?! In banii astia ai parcari asfaltate impecabil , marcate si luminate , Serviciu public de parcari , Serviciu de Ridicari , Depozit securizat pentru masinile ridicate , dotari tehnice de exceptie a acestor servicii ..Linistiti-va cu amenzile si incasarile inainte de a va pregati serviciile si infrastructura necesara !!

  • Ce pretentii sa ai de la niste boi care au prins vremelnic un loc caldut la primarie?

Leave a reply:

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mobile Sliding Menu