Detaliul care l-a dat de gol pe Prințul Paul de România și a dus la capturarea lui în Paris

In National, NePriveste

Prințul Paul de România (foto), condamnat definitiv la 3 ani și 4 luni de închisoare, care fugise din România în urmă cu un an și jumătate, a fost prins luni, 27 iunie 2022, de poliția franceză în Paris. Interesant este însă detaliul care a stârnit bănuieli și care a dus în final la prinderea „prințului”.

Prințul Paul de România, 73 de ani, obișnuia să își bea cafeaua în același local situat în Arondismentul 9 din Paris.

Și de fiecare dată purta mască, deși această măsură de protecție anti-COVID nu mai este obligatorie de luni de zile în Franța, informează Digi24.

Unui client din cafenea i s-a părut suspect că, de mai bine de o lună de zile, un individ poartă tot timpul mască, inclusiv când stă singur la masă, așa că a sunat la poliție.

Luat la întrebări de polițiști, Prințul Paul de România a prezentat un pașaport britanic, iar în urma controlului s-a stabilit că el era dat în urmărire internațională.

Procedura de extrădare a prinuțui Paul va dura aproximativ 2 luni, au precizat autoritățile franceze.

Autointitulatul prinț Paul de România a dispărut în decembrie 2020 de la vila sa din București, cu câteva zile înainte să se pronunțe condamnare de 3 ani și 4 luni de închisoare în dosarul retrocedărilor ilegale a fermei Băneasa și a Pădurii Snagov.

El a fost dat în urmărire internațională și multă vreme s-a crezut că s-ar ascunde în Portugalia.

Prințul Paul de România a fost condamnat definitiv la 3 ani și 4 luni de închisoare cu executare în dosarul retrocedărilor ilegale a fermei Băneasa și a Pădurii Snagov.

Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a dat în decembrie 2020 verdictul final în dosarul Ferma Băneasa: Remus Truică a fost condamnat la 7 ani de închisoare, israelienii Benjamin Steinmetz și Tal Silberstein au primit câte cinci ani de închisoare, iar Paul al României – trei ani și patru luni.


Dacă-ți place ce citești și vrei să continuăm, ne poți face o donație AICI. Sau poți da click mai jos, spre contul de Patreon al ALTERNATIVA – Jurnalism Fără Mogul. Mulțumim!

E suficient un click ca să-i ajuți pe Fărămoguli!
Become a patron at Patreon!

Leave a reply:

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mobile Sliding Menu