Cum reiese viziunea ceaușistă a primarului Pucheanu din discuția cu liderii protestului contra creșterii taxelor

O atitudine și practici comunistoide reies din detaliile discuției relatate de cei doi protestatari pe care i-a chemat în birou primarul Pucheanu la demonstrația contra majorării taxelor locale.

Din ce ni s-a povestit, actuala administrație are o viziune lipsită de respect pentru persoana cetățeanului contribuabil, centrată pe abuzul de majoritate.

Mai mult, comportamentul edilului-șef atestă că, dacă Galațiul încă nu a avut un baron de teapa lui Bunea-Stancu, Oprișan, Mazăre, Chirica sau Dragnea când stăpânea doar Teleormanul, atunci sigur are unul în devenire. Și este cel puțin la fel de arogant precum cei enumerați mai sus, la cum ni l-au zugrăvit Cristian Dănilă și Cristian Maxim, protestatarii care au discutat cu noul „vechi” primar Ionuț Florin Pucheanu.

În primul rând, pentru primarul Pucheanu, 2.000 de posesori de autoturisme cu motoare de peste 2.000 de cmc – cât susține el că sunt, dar aproape 5.000 din datele Primăriei – reprezintă o cantitate neglijabilă.

„Nu sunt mulți afectați”, ar fi susținut primarul, uitând că, de fapt, sunt de trei ori mai mulți decât cei aproximativ 1.300 de votanți care au făcut diferența dintre el și contracandidatul clasat pe locul doi, în 2016, când Pucheanu a ieșit prima oară primar.

Pe de altă parte, și unui singur om dacă i s-ar fi făcut o nedreptate, pretinsul social-democrat Pucheanu n-ar fi trebuit să doarmă bine noaptea dacă avea caracter și conștiință.

În realitate, cifrele stau așa: cel puțin 40% dintre gălățenii posesori de autoturisme au mașini peste 1.600 cmc, la care diferența dintre vechiul și noul impozit se măsoară cu sume de la 100 până la mult peste 15.000 de lei. La capitolul autoutilitare așteptăm încă datele de la Primărie…

Totuși, vă putem spune că, aplicând o creștere de 50% și impozitului pe mijloacele de transport marfă de până la 12 tone, dar nu și autocamioanelor peste această masă totală, s-a creat discriminare între utilizatorii de utilitare sau camioane! Adică cei cu camioane ușoare, mai puțin poluante și stresante pentru carosabil sunt suprataxați față de cei cu autocamioane grele.

Ce firme dețin autocamioane grele? În special firmele de casă, firmele cu dare de mână și apte de o donație, o sponsorizare unde trebuie… Cine sunt cei cu autocamioane ușoare? Firmele mici în special, cele pe care le și calcă des controalele și cărora nici nu le mai rămân bani de contribuții la partid de atâtea șpăgi câte trebuie să dea.

Pe lângă atitudinea colectivistă, în care cetățenii nu sunt văzuți individual, ci ca un număr de ordinul miilor, Puchenau s-a remarcat și prin disprețuirea contribuabililor în totalitatea lor.

Chestionat vizavi de faptul că nu a consultat real cetățenii vizavi de majorarea taxelor, el a răspuns că „oricum niciodată societatea civilă nu va accepta să dea mai mulți bani la stat”. Ca și cum alegătorii nu ar avea suficientă minte încât să poată fi de acord și cu măsuri nefavorabile lor pe termen scurt, dar justificate temeinic, în interesul lor, pe terment lung.

Iubitul conducător și planul său cincinal

Grandomania primarului s-a văzut încă din momentul în care cei doi Cristiani (Dănilă și Maxim) i-au pășit în birou. Li s-a explicat că s-au contractat foarte mulți bani de la Uniunea Europeană și trebuie acoperite costurile cu finanțările pe proiectele începute sau care vor urma.

Penibil de previzibil, pe birou, stătea la vedere, un teanc de hârtii, ca din întâmplare. Chiar atunci părea că marele ctitor se ocupa cu revizuirea tuturor proiectelor derulate în ultimii doi ani și pe următorii doi ani de acum înainte. Tabelele cu „planul cioncinal” cuprind reabilitările la infrastructura operată de Apă Canal, cele de blocuri, străzi, școli, parcări, parcuri etc., iar acele tabele le-a și oferit, generos, unuia dintre protestatari, spre informare.

Deci, Pucheanu nu realizează că – deși am ajuns să ne dea Uniunea Europeană cea mai mare parte din banii necesari reabilitării a ceea ce tot noi, românii, am contruit cândva din forțe proprii – din basculanta de bani colectați sub formă de taxe și impozite locale, administrația sa nu este în stare să plătească nici măcar 10-15% din valoarea acestor reabilitări, adică cofinanțările.

Practic, atunci când va trebui să construiască o grădiniță, o școală sau un spital de la zero, Pucheanu, logic, va trebui să mărească taxele și impozitele de câteva ori! Ori să ne folosească pe post de sclavi, cum ducea Ceaușescu elevi la culesul recoltei, deținuți în construcții, necalificați în mine sau, din toți ăștia la grămadă, la Canal, nu?

Disperare și tupeu! Vor să vadă cât putem duce fiindcă ei au unde duce vagoanele de bani

De fapt, se dovedește că măsura majorării cu 50% a impozitului pe autovehicule rezultă clar că a fost luată la plesneală și totodată pe post de încercare, să vadă cât pot întinde coarda.

Fiindcă, în urma discuției, Pucheanu le-a spus celor doi că, până la sfârșitul săptămânii, va analiza cifrele, să vadă dacă impozitele și taxele locale vor fi înghețate la nivelul anului 2020, vor rămâne crescute ca în hotărârea votată de majoritatea PSD sau poate vor fi scăzute. Ce glumă bună!

Înseamnă că, de fapt, majorarea nu s-a făcut pe baza unui studiu, a unui calcul, care să spună dacă trebuie crescute taxele cu 5%, 15%, 25 sau 45,(5)%. Ci s-a mers blană, la maximul permis de Codul fiscal. Că buzunare de umplut sunt multe și să fie bani acolo, să aibă de unde…

Revenim curând cu detalii și mai strigătoare la cer din viziunea „marelui conducător” „față cu reacțiunea” la măsurile abuzive și aberante, date se pare de niște neocomuniști sadea.


Dacă vrei să sprijini publicația Alternativa – Jurnalism fără mogul, o poți face AICI. Sau dă click mai jos, spre contul de Patreon, pentru donații. Mulțumim!

E suficient un click ca să-i ajuți pe Fărămoguli!
Exit mobile version