Deputatul PSD Galați Marius Mărgărit are iubită. Să fie într-un „cias” bun!

In Divertismind, Radem-Glumim/Pamflecareala

Iată că primim și vești bune în prima zi a anului 2021, după ce am fost destul de cătrăniți că nici măcar o picătură de vaccin nu va ajunge prea curând în Galați. Vestea bună este că deputatul PSD Marius Mitică Mărgărit pare să își fi găsit în sfârșit iubită, așa că nu o să mai fie nevoit să iasă la agățat pe Tinder în noul său mandat de parlamentar, cum făcea acum 3 ani.

Ne-a umplut inima de bucurie poza de mai sus.

În prima zi a anului 2021, deputatul PSD Galați Marius Mitică Mărgărit, zis Ciasuri, a postat o poză pe contul său de Facebook în care apare alături de o tânără ce încearcă să îi ajungă la inimă cu mâna stângă (vezi foto), asta deși mulți încă susțin că femeile caută la bărbați doar buzunarul de la spate, acolo unde de regulă își țin portofelul.

Deci nu este adevărat!

Iată că încă există dragoste sinceră pe Pământ, deci suntem salvați.

Poza, însoțită doar de clasicul „La mulți ani!”, reprezintă în mod cert un mesaj de confirmare a relației dintre deputatul Marius Mitică Mărgărit și tânăra care îl înconjoară cu atâta dragoste.

„Ce frumoși sunteți la început de an! Să vă fie întreaga viață cel puțin la fel de bine ca acum! Pupici cu drag și dor!”,

a fost unul din zecile de comentarii apărute la poza postată de deputatul PSD Marius Mărgărit pe contul său de persoană publică, pe Facebook.

Este minunat că deputatul PSD Galați Marius Mărgărit și-a găsit iubită.

Nu de alta, dar în urmă cu 3 ani deputatul Mărgărit încerca să agațe gagici pe Tinder, o celebră aplicație prin intermediul căreia cei înscriși își pot găsi pereche, fapt care cu siguranță îi consuma mult timp din programul său de parlamentar.

Acum, după cum reiese din poza de mai sus, așezat cumva la casa lui, deputatul Mărgărit nu mai are niciun motiv să nu muncească pentru cetățeni, chit că aceștia au pus sau nu ștampila pe lista PSD Galați.

Să fie într-un „cias” bun!


Dacă vrei să sprijini publicația Alternativa – Jurnalism fără mogul, o poți face AICI. Sau dă click mai jos, spre contul de Patreon, pentru donații. Mulțumim.

E suficient un click ca să-i ajuți pe Fărămoguli!
Become a patron at Patreon!

Leave a reply:

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mobile Sliding Menu