Galațiul, înapoi în epoca haosului urbanistic de tip Durbacă | FOTO & VIDEO

In Actual, Local

Copaci tăiați discreționar, modificări de construcții cu autorizații obținute din mers sau eventual după finalizare – acesta este mandatul lui Ionuț Pucheanu. Galațiul se întoarce încet, dar sigur, la dezastrul urbanistic din epoca Durbacă.

În timpul ăsta, primarul sparge bani publici în deplasări externe – chipurile ca să aducă fonduri din străinătate – iar Poliția Locală umblă cu amenzi de aproape 250 de euro per rahat de câine scăpat pe jos.

În 20 februarie, am filmat demolarea unei pagini de istorie a Galațiului: sediul Regimentului 1 Roșiori de pe strada Tecuci, cunoscut mai nou drept clădirea Unicom, a fost pus la pământ ca în codru. Fără panouri de identificare a șantierului, fără împrejmuire specifică, iar ulterior aveam să constatăm că probabil și fără autorizație.

În 21 februarie, am întrebat-o pe purtătoarea de cuvânt a Primăriei (prin e-mail, dar și prin SMS) dacă există autorizație de demolare, eventual autorizație pentru alte noi construcții.

În baza Legii 544/2001 privind liberul acces la informații, vă rugăm să ne răspundeți la următoarele întrebări legate de o  demolare în curs, pe str. Tecuci, la nr. 161. Acolo se demolează clădirea Unicom, fost sediu al Regimentului 1 Roșiori.
Am vrea să știm:
1. cui aparține acum clădirea?
2. cui aparține terenul de sub clădire, dar și terenurile pe care se află fosta magazie a regimentului, fostele grajduri și fostul hangar care a fost apoi utilizat ca sală de sport a ICOR?
3. s-au solicitat și eliberat autorizații de demolare pentru clădirea UNICOM? Dar pentru clădirile învecinate enumerate la 2, respectiv pentru fosta magazie a regimentului (la 10-15 m SV de clădire, perpendicular pe str. Tecuci), fostul hangar mic (folosit drept sală de sport a ICOR în perioada comunistă, de la 25-30 m V de clădirea UNICOM, paralel cu str. Tecuci), dar și pentru fostele grajduri (la 10-12 m S de hangar, paralel cu str. Tecuci)?
4. dacă terenul (+ construcțiile) aparțin unei firme private, care este aceasta și dacă le-a cumpărat cumva de la Primărie?
5. există vreun obiectiv (rezidențial, comercial) intenționat a fi construit pe terenul/-urile în cauza de care instituția dvs. are cunoștință (eventual pentru care s-au solicitat aprobări, avize, PUZ, PUD etc.)?

După o zi, aceasta ne-a pus să mai dăm un e-mail, de data asta pe adresa de sesizări. Am trimis și acolo și, după aproape o lună de scremut, un răspuns, Primăria ne informează că Arcada Company ar fi cerut autorizație de desființare a construcțiilor din Tecuci 161 în aceeași zi cu solicitarea noastră. Măi să fie!

Noi însă am constatat că, de fapt, în datele puse la dispoziție de Primărie este vraiște. Deci sunt toate șansele ca pe teren, în realitate, să fie haos total.

Trei demolatori concurează pe aceeași clădire, niciun panou

După cum puteți observa, în finalul răspunsului, ni se atrage ritos atenția că informațiile despre certificatele de urbanism, autorizațiile de construire și cele de demolare sunt publice și se găsesc pe site-ul Primăriei.

Bre, mă leși? Pe care site? Ăla pe care voiați să dați 25 de mii de euro dacă nu sărea colegul Iulian Grosu să vă dea peste nas că aruncați cu saci de bani într-o furăciune de logo și un site care nu s-a mai materializat nici în ziua de astăzi?

Fiindcă, pe actualul site, certificatele de urbanism apar după cum îi tună motorului de căutare.

Ia priviți mai jos ce rezultate diferite întoarce căutarea adresei din Tecuci 161 în funcție de cum este ortografiată adresa!

Așadar, solicitări de demolare/construire care implică demolare, la adresa respectivă, au mai cerut – înafată de Arcada Company SA – Selcos Recycling Act SRL, dar și Colibri SRL. Despre care Primăria tace mâlc în răspunsul către noi.

 

Nimeni nu vede. Fiindcă e rost de mulți, foarte mulți bani?

Dincolo de cât de prost își gestionează Primăria propriile baze de date, să remarcăm și cât de mult dispreț față de lege s-a instaurat în orașul ăsta.

Păi, nu era normal, măi edilii lu’ pește, să vă întrebăm cine a primit autorizație de demolare de vreme ce clădirea S-A DEMOLAT, pe site-ul Primăriei nu apare nicio autorizație de demolare, dar apar trei solicitanți? Iar din aceștia, doi (Arcada Company SA și Selcos Recycling Act SRL) au câte două solicitări. Oricum, după cum se vede, nici voi nu mai știți cui ați dat și ce hârtii… Sau vă faceți că plouă! Plouă cu bani?

Dacă Primăria nu e în stare să se adune în aproape o lună nici cât să răspundă coerent unor bieți jurnaliști, vă dați seama ce haos o fi la sume mari, la achiziții, la autorizații de construcție P+’jde etaje…

Iar acum, dacă tot avem proba că s-a demolat fără autorizație, hai să vedem ce amenzi va aplica Poliția Locală, aia care-i furnizează primarului limuzine de lux, gen Touareg de plimbat turul pantalonilor. Fiindcă am văzut că amenda pentru un rahat de câine este 1.000 de lei. Dar pentru o demolare fără acte?

Cine știe – poate, până vine amenda, se construiește și complexul rezidențial…

Tecuci 161, un loc reprezentativ pentru ruinarea Galațiului

Interesul nostru vizavi de cine anume va construi încă niște „bloace” în zonă este minim, aproape egal cu 0. Cu cât mai multe apartamente așteptând clienți într-un oraș părăsit tot mai des și care trage să moară, cu atât va fi prețul mai mic și poate calitatea mai cât de cât…

Ce ne interesează însă grav este că în oraș a revenit haosul din vremea lui „Geani Dungă”, cum era poreclit Eugen Durbacă pe vremea când „directorea” trăgând dungi pe asfalt la o fostă întreprindere comunistă. Asta înainte de a se apuca de capitalismul sălbatic pe care și l-a domesticit pe persoană fizică în câteva clădiri, benzinării, televiziune și alte acareturi aducătoare de cărămizi de bani pentru sine și familia sa…

Ne mai interesează că ditamai investitorul imobiliar, care o fi el, pornește de la o demolare ca în țara nimănui, fără garduri, protecție, transparență, în schimb cu vestiții „recuperatori” de cărămizi viermuind printre ruine, gata să ajungă sub dărâmături și de acolo pe targă pentru un pumn de mărunțiș.

 

Ne interesează fiindcă este vorba despre clădirea ce a aparținut unei firme datoare Galațiului cu mult peste jumătate de milion de euro. Din taxele și impozitele noastre i s-a plătit Unicom pentru o stație de epurare pe care n-a văzut-o nimeni. Dosarul este pitit sub perna DNA, fără vreun vinovat nominalizat. Iar când o fi să recupereze Primăria măcar un teren valoros cum este cel din Tecuci 161, va fi ca la stația de epurare din cartierul Dimitrie Cantemir – venea o prăduială pe Siret, dar nimeni n-a văzut nimic…

Și, poate nu în ultimul rând, ne interesează și restul clădirilor din preajma celei demolate. În adresa către noi – în loc să ne răspundă pe puncte, cum am solicitat – observați că Primăria omite date esențiale. Nu ne spune a cui este clădirea și nici clădirile dimprejur, cu atât mai puțin cui aparține terenul. Fiindcă, după știința noastră, acolo sunt de fapt două loturi, unul de vreo 10, iar altul chiar de 20 de mii de metri pătrați. Iar cel puțin două din clădirile alăturate rămase putea fi recuperate cu valoare istorică.

Un imobil cu valoare de unicat este fostul hangar mic care aparținea aviației civile. Acesta nu are structura antibombardament a hangarului mare, aflat mai la vest, unde-și repară acum Ecosalul mașinile. Pe timpul comuniștilor, a fost folosit drept sală de sport (cunoscuta „sală ICOR” – Întreprinderea de Construcții și Reparații), iar ulterior a fost lăsată de izbeliște, să-i cadă acoperișul și grinzile și s-o împresoare gunoaiele. Iar vechea magazie a Regimentului 1, construită din cărămidă și contraforturi din beton gros, lungă de aproape 50 m, pe direcția N-S, poate fi reabilitată și ea.

Dar la ce să te mai aștepți de la niște parveniți ai ultimei ploi, foști copii de trupă avansați peste noapte generali plini de stele, care nu sunt în stare nici să scrie mai mult de un A4 pe săptămână că îi apucă durerea de cap? Se plâng că nu mai avem edificii, dar pe acelea care ne-au rămas le lasă să se piardă.

Al doilea video a fost postat de Adrian Zăinescu, cel care ne-a sesizat și subiectul. Fondatorul Vechiului Galați în imagini (Galații de odinioară) a constat cu amărăciune, pe 20 februarie: „Astăzi spunem adio ȘI clădirii UNICOM, fosta cazarmă de roșiori. Dacă o clădire care era într-o stare foarte bună de conservare a fost demolată, fără să se încerce să i se dea o funcționalitate, ce speranțe să mai avem cu privire la (aproape prăbușitul) hangar?”

E suficient un click ca să-i ajuți pe Fărămoguli!
Become a patron at Patreon!

Leave a reply:

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mobile Sliding Menu