Excelentul reportaj-anchetă “Un fluviu de prostie”, difuzat duminică (8 octombrie 2017) de ProTV, în cadrul emisiunii “România, te iubesc!”, l-a avut invitat și pe primarul Ionuț Pucheanu.
Subiectul reportajului: dezastrul de pe Dunăre, felul în care autoritățile locale și centrale nu știu sau nu vor să exploateze “autostrada nepăsării”, așa cum a fost catalogat bătrânul fluviu de realizatorii “România, te iubesc!”.
Ei bine, pe un subiect atât de crâncen, de serios, primarul Pucheanu a simțit nevoia să zâmbească non-stop, ca și cum era ceva de râs (vezi video la finalul articolului).
Nu a zis nimeni că Pucheanu trebuia să înceapă să plângă ca la priveghi, dar nici să se hlizească aiurea, căci chiar nu era o situație amuzantă. Măcar din respect putea să se abțină să o facă pe glumețul.
Dar nu doar atitudinea primarului Pucheanu a fost nepotrivită, ci și prestația lui. Trecem rapid peste pluralul “decesuri” (în loc de mai uzitatul “decese”), căci acest plural încă este acceptat de unele ediții DEX.
E drept că sună aiurea “decesuri”, cam ca succesurile Elenei Băsescu, dar nu acesta a fost lucrul care a deranjat cel mai tare în expunerea primarului Ionuț Pucheanu.
Pucheanu a trecut drept repetentul clasei în momentul în care nu a știut să îi răspundă reporterului Alex Dima unde anume pot acosta navele de croazieră la Galați. Habar nu avea Pucheanu unde este terminalul de pasageri, acolo unde “au oprit vreo 2-3 nave, dar doar pentru că au avut loc decesuri pe acele nave și așa e procedura…”.
Să fii primar al Galațiului de un an și jumătate și să nu știi tu unde este “parcarea” pentru navele de croazieră (care oricum ocolesc Galațiul) – iată un lucru care nu poate fi trecut așa ușor cu vederea.
Asta înseamnă dezinteres, lipsă de preocupare. Iar dacă mai și râzi fără motiv atunci când scoți tâmpenii pe gură despre Galați, înseamnă că nu ai respect pentru cetățenii acestui oraș, pentru cei care te-au ales (sau nu) primar.