De ce sunt o mizerie premiile oferite de PNL Galați. Și de ce nimeni nu ar trebui să accepte premii din partea partidelor

In Actual, Local, Politruci&Traseiste

Cei de la PNL, un partid pe cale de dispariție din punctul nostru de vedere după ultimele înțelegeri mizerabile făcute cu PSD, insistă de vreo 30 de ani încoace să acorde premii unor gălățeni. PNL Galați premiază la grămadă scriitori, medici, jurnaliști, oameni de afaceri, ONG-uri, sportivi. Dacă în cazul PNL e ușor de intuit de ce acordă aceste premii în cadrul unor gale jenante (interesul electoral), întrebarea este de ce acceptă acei gălățeni să primească premii din partea unui partid, oricum s-ar numi acesta.

Un gălățean întreg la minte nu ar trebui să accepte niciodată să fie premiat de un partid politic.

Și asta pentru că atâta timp cât nu știi ce juriu te-a premiat pe tine, cum se numesc acei oameni care te-au evaluat și ce competențe au ei, înseamnă că premiul tău este egal  cu zero.

Să luăm, de exemplu, cazul premiilor PNL Galați 2023.

S-au adunat ei între ei la Teatrul Muzical Nae Leonard, săptămâna trecută, și și-au împărțit premii.

La final, toată lumea a plecat mulțumită acasă.

Unii pentru că au primit un carton colorat fără valoare și alții pentru că s-au aflat în sală în preajma colecționarilor de cartoane colorate inutile.

De fapt, a fost doar un alt eveniment de partid, cum se întâmplă la alegerea unui președinte de filială, unde se vine cu baloane și vezi tot soiul de înfipți în funcții publice pe baza carnetului lor de partid, dar cei de la PNL Galați i-au spus acestui eveniment „Galele Premiilor PNL”.

Nu o să dăm aici lista celor care au fost premiați de PNL, o găsiți pe publicațiile pupătoare de funduri de partide.

O să spunem doar că nu este în regulă ca un partid să dea premii societății civile, jurnaliștiștilor, oamenilor de afaceri, medicilor.

Dar mai grav ni se pare că nominalizații acceptă astfel de premii, fără să se întrebe cine sunt cei care îi premiază.

Iată mai jos cine le-a recunoscut meritele acestor „premianți”.

Președintele PNL Galați, George Stângă, un absolvent de tumbe care a luat nota 3 la titularizare, dar care s-a îmbogățit din politică, a apelat și la un veritabil limbaj de lemn.

„Recunoașterea realizărilor, a valorii și a exemplelor demne de urmat, pe care le oferă laureații reprezintă o datorie de onoare pe care PNL Galați și-o îndeplinește și în acest an, în cadrul Galei Premiilor PNL. Felicitări și mulțumiri alese tuturor laureaților!”,

a declarat deputatul George Stângă, președintele PNL Galați.

O, da, aplauze furtunoase, vă rugăm.

Sare rumegușul din fiecare cuvânt al președintelui PNL Galați, George Stângă.

Dar dincolo limbajul de lemn al lui George Stângă, nu înțelegem de ce încă sunt gălățeni care acceptă premii din partea partidelor, PNL în cazul de față.

Sursa foto: George Stângă/Facebook


Urmărește faramogul.ro și pe Google News


Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să ne ajuți să continuăm, ne poți face o donație dând click AICI. Sau poți da click mai jos, spre contul de Patreon al ALTERNATIVA – Jurnalism Fără Mogul. Mulțumim!

E suficient un click ca să-i ajuți pe Fărămoguli!
Become a patron at Patreon!

Leave a reply:

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mobile Sliding Menu