De ce Galațiul nu va intra niciodată în rândul marilor orașe ca Londra, Paris sau Berlin. Despre noțiunea de buget participativ

In Alta lume, NePriveste

În orașele civilizate din lumea asta puterea cetățenilor nu se manifestă doar o dată la 4 ani, atunci când au loc alegeri. În orașele civilizate cetățenii au posibilitatea să direcționeze o mică parte din bugetul orașului în direcțiile pe care ei le consideră importante. Asta înseamnă noțiunea de buget participativ.

În traducere liberă, bugetul participativ presupune distribuirea unui procent din bugetul oraşului pentru finanţarea unor proiecte propuse de societatea civilă. Altfel spus, Primăria Galați ar trebui nu doar să țină cont de părerile ONG-urilor, ci să le și pună la dispoziție bani pentru implementarea unor proiecte care în mod evident aduc plusvaloare comunității.

De multe ori gălățenii găsesc soluții mult mai practice și mai ieftine în comparație cu cele propuse de politicienii aleși pe listele de partid. Problema este că nimeni nu ține cont de opiniile acestor cetățeni. Oamenii comentează în subsolurile gazetelor, se enervează pe Facebook și cu asta, basta. Demersul lor nu se concretizează. Este egal cu zero.

În Londra, Paris sau Berlin se poate. În Galați, nu!

Societatea civilă din Galați, așa șubredă cum este ea, ar trebui să se implice mai adânc în problemele comunității. Dar pentru asta este nevoie ca tot mai mulți gălățeni să conștientizeze că sunt importanți în comunitatea din care fac parte, că votul lor liber exprimat este decisiv în alegerile care vor urma.

Așa, ca chestie, merită să amintim că bugetul participativ este un instrument adoptat cu succes de peste 1.000 de oraşe din lumea asta, printre care Londra, Paris sau Berlin. Acest program presupune alocarea unui procent din bugetul oraşului pentru finanţarea unor proiecte propuse de societatea civilă.

Însă, în acest Galați capturat de PSD, unde puterea este de 28 de ani încoace în mâinile acelorași indivizi insalubri, este greu de crezut că primăria va înțelege vreodată că trebuie să lucreze în folosul gălățenilor și nu împotriva lor.


Poți ajuta Alternativa – Jurnalism fără mogul să continue! Află aici cum poți dona bani pentru a susține Alternativa.

E suficient un click ca să-i ajuți pe Fărămoguli!
Become a patron at Patreon!

One commentOn De ce Galațiul nu va intra niciodată în rândul marilor orașe ca Londra, Paris sau Berlin. Despre noțiunea de buget participativ

  • Clujul a reusit sa impuna un astfel de buget participativ. Cetatenii au posibilitatea sa voteze propunerile facute de administratia locala sau sa vina cu unele noi. Daca una sau mai multe depasesc majoritatea si nu depasesc bugetul local -> sunt puse in practica. Vedeti aici in Galati oameni deschisi la mine pentru asa ceva?

Leave a reply:

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mobile Sliding Menu