Daună totală la un eveniment organizat în Galați: investitorul a rămas cu pierderi de 25.000 de lei!

In Economic, Local

Dacă vreți să aflați cum NU trebuie să faci afaceri în Galați, că o să vii cu bani de-acasă, citiți articolul de mai jos.

Ați auzit de Galfair? Nici noi, până mai ieri, când i-am descoperit la Sala Siderurgistul, acolo unde organizau un soi de târg de rechizite, intitulat “Back to school fair”.

În perioada 1-3 septembrie 2017, la Sala Siderurgistul a avut loc primul târg de rechizite din Galați, care a beneficiat de o intensă promovare media, în special pe Facebook, dar și în ziarele locale.

Sâmbătă (2 septembrie), pe la ora 11.00, când am ajuns la târgul cu pricina, ne așteptam să fie puhoi de lume. Din acest motiv am și lăsat mașina în deal, spre Parcul Cloșca, pentru că ne gândeam că parcarea de la Sala Siderurgistul o să fie ticsită.

Când colo, la ora la care am ajuns noi la târg, în sală era pustiu. Numai la 7 dintre cele 10 standuri  exista un om la vânzare.

Atmosfera de părăseală era jenantă. Ne-am simțit de parcă am greșit adresa sau am venit după ora închiderii. Nu tu avalanșă de ghiozdane, nu tu librării care să se bată în oferte, nimic.

Doar o sală goală, cu câteva tipe stând pe scaun la niște măsuțe nasoale, și o liniște apăsătoare. Librăria Humanitas era singurul brand mai de Doamne-ajută prezent la eveniment.

Dar nici de la standul Humanitas nu aveai ce să cumperi. Doi metri mai încolo – o măsuță cu câteva caiete dictando, niște creioane și fix două ghiozdane, unul roz și unul albastru.

Dezastru pe toată linia

Târgul “Back to school fair” a fost un fiasco total, lucru recunoscut inclusiv de organizatori. Gălățeanul Radu Șefănescu, din partea Galfair, ne-a explicat că totul s-a năruit miercuri, cu două zile înaintea începerii târgului, atunci când 18 dintre cei 40 de participanți înscriși la eveniment au anunțat că nu mai vin. Iar evenimentul nu mai putea fi anulat.

A doua zi, joi, s-au retras alte 4 firme, printre care și două librării cunoscute din Galați. Dar adevărata dimensiune a dezastrului s-a configurat abia vineri, când în Sala Siderurgistul au venit numai zece participanți ca să își expună marfa. “Este primul târg de rechizite care s-a făcut vreodată în Galați. Am făcut publicitate pe Facebook, în ziarele locale, am zis să afle lumea de târg. În plus, vremea a fost bună în acest week-end. Am avut 40 de clienți, care ne-au dat și un avans de 200 de lei că vor veni să expună la târg, iar în final, după cum vedeți și d-voastră, nu e bine deloc. Numai chiria la Sala Siderurgistul ne-a constat 320 de lei pe oră. Asta timp de trei zile, câte 10 ore pe  zi. Apoi, cheltuielile cu publicitatea au fost de aproximativ 20.000 de lei. Cu totul, estimăm paguba la vreo 25.000 de lei, dar mergem mai departe. Noi am mai organizat târguri în Galați, unde am ieșit bine, dar de data asta nu a fost să fie. O să facem o analiză, să vedem unde anume am greșit”, ne-a spus Radu Ștefănescu.

O librărie din Galați, care dăduse un avans pentru a participa la târgul de rechizite, a motivat că nu mai vine la eveniment pentru că oricum vânzările i-au crescut de 10 ori. “Ne-au spus că publicitatea pe care noi am făcut-o evenimentului le-a adus clienți încât nu mai fac față. Și că dacă tot au vânzare, nu are rost să mai plătească un om care să stea la stand, la târg, că lor le merge vânzarea foarte bine și-așa…”, a mai spus Radu Ștefănescu.

E suficient un click ca să-i ajuți pe Fărămoguli!
Become a patron at Patreon!

Leave a reply:

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mobile Sliding Menu