Cutremur în PNL Galați. Și președintele organizației municipale, Alexandru Șerban, a demisionat în urma scorului catastrofal înregistrat de PNL la Galați

In Actual, Blocuitorii, Local

Este deranj mare în PNL Galați după scorul catastrofal înregistrat de acest partid la alegerile locale din 9 iunie 2024. După demisia prim-vicepreședintelui Onuț Atanasiu, de marți dimineață, și președintele organizației municipale a PNL Galați, Alexandru Șerban (foto), a anunțat că demisionează din funcție.

În mod normal unda de șoc ar trebui să îl atingă și pe președintele PNL Galați, senatorul George Stângă.

Chiar dacă scorul obținut de el în județ îl salvează cumva de critici, Stângă este responsabil pentru procentul catastrofal, jenant de mic pe care liberalii l-au înregistrat în municipiul Galați.

PNL Galați a avut 6 consilieri locali în legislatura trecută (2020-2024), iar în urma votului din 9 iunie 2024 a rămas cu numai 3 mandate.


Fără Mogul are nevoie de sprijinul vostru. Donați o sumă de bani (în lei) în contul de mai jos al Asociației ALO și susțineți publicația faramogul.ro

RO 62 BREL 0002 0014 6866 0100


Altfel spus, PNL Galați a pierdut jumătate din numărul consilierilor locali pe care i-a avut.

Mai mult, Onuț Atanasiu, candidatul care a fost propus/validat de George Stângă pentru Primăria Galați, a obținut un scor rușinos, clasându-se pe locul 5, cu numai 5,25% din voturi.

Onuț Atanasiu s-a situat mult sub procentul PNL, partid care a adunat 8,53% în municipiul Galați.

Asta înseamnă că aproape jumătate dintre cei care au votat PNL Galați nu au votat și candidatul propus de PNL pentru funcția de primar, și anume Onuț Atanasiu.

Președintele organizației municipale a PNL Galați, Alexandru Șerban, a anunțat în urmă cu câteva minute că demisionează din funcție în urma rezultatului catastrofal înregistrat de liberali la Galați.

Redăm mai jos comunicatul de presă transmis de Alexandru Șerban.

„Dragi gălățeni, liberali și oameni de dreapta,

În calitate de președinte al organizației municipale PNL Galați, doresc să vă anunț prin această scrisoare demisia mea din funcție, efectivă începând cu data de astăzi.

Această decizie vine în urma rezultatelor dezamăgitoare, chiar rușinoase, înregistrate la alegerile locale din 9 iunie.

Este inadmisibil să cred că pot rămâne în funcție indiferent de motivele acestui rezultat.

Deși sunt multe de spus despre acest eșec, consider că aceste discuții trebuie să aibă loc mai întâi în cadrul organizației noastre.

Am investit multă energie, timp și am făcut numeroase sacrificii personale, rămânând mereu dedicat organizației pe care am condus-o în ciuda multelor obstacole. Se pare că acest efort nu a fost suficient.

Nu mă disculp, dar mă consider vinovat pentru că am tăcut și nu am sancționat anumite lucruri la timp, condus de gândul la binele organizației noastre.

În aceste condiții, cred că este momentul potrivit pentru a permite altor membri să preia conducerea și să aducă o perspectivă nouă și energii proaspete în realizarea obiectivelor noastre comune.

Doresc să mulțumesc echipei mele pentru dedicare, muncă și implicare. Împreună ne-am străduit să realizăm cât mai multe pentru comunitatea noastră.

De asemenea, mulțumesc tuturor celor care ne-au susținut și au avut încredere în noi.

Așa cum spunea Nicolae Iorga, “Sunt succese care te înjosesc și înfrângeri care te înalță.”

Vreau să vă asigur că ne vom revedea în Consiliul Local, unde voi continua să lupt pentru interesele și bunăstarea orașului nostru.

Cu sinceritate și mulțumiri,

Alexandru-Gabriel Șerban”.

George Stângă e bine mersi.

După ce l-a abandonat în campania electorală pe colegul său Onuț Atanasiu, de parcă nu trăgeau la aceeași căruță, Stângă își vede acum liniștit de treabă și pare să spună că el nu a greșit cu nimic.

Dar cine a ținut hățurile PNL Galați, cine a stabilit strategia, cine l-a desemnat pe Onuț Atanasiu candidat de primar?

George Stângă, evident.

Atanasiu și Șerban și-au înaintat fiecare demisia de onoare, așa cum era normal, în urma scorului rușinos obținut de PNL la Galați.

George Stângă stă însă lipit de scaun și lucrează probabil la lista pentru parlamentarele din decembrie, acolo unde avem vaga impresie că vrea să îi facă loc „regelui păcănelelor” din Galați, Dan Neicu, pe care îl cară după el încă de anul trecut.

Vom reveni.


Urmărește faramogul.ro și pe Google News


Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să ne ajuți să continuăm, ne poți face o donație dând click și AICI. Sau poți da click mai jos, spre contul de Patreon al ALTERNATIVA – Jurnalism Fără Mogul. Mulțumim!

E suficient un click ca să-i ajuți pe Fărămoguli!
Become a patron at Patreon!

Leave a reply:

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mobile Sliding Menu