Facultatea de Drept a Universității Danubius organizează cursuri postuniversitare de specializare în:
Dreptul Achizițiilor Publice
Protecția Juridică a Copilului
Mecanisme juridice pentru o administrație performantă
Instituții de Dreptul Familiei și acte de stare civilă
Infracțiuni prevăzute de legi speciale
Conform, comunicatului Universității Danubius, doritorii sunt invitați să se înscrie la cursul dorit până pe data de 28 februarie.
Cursurile încep pe 1 martie și vor fi parcurse după-amiaza, începând cu orele 16.00.
Examenul de certificare pentru cei care se înscriu până la data menționată va avea loc în luna mai, 2018.
Disciplinele studiate în cadrul acestor programe de studii postuniversitare sunt propuse de specialiști practicieni, fiind considerate de maxim interes pentru cei care activează în domeniile respective sau intenționează să se orienteze profesional către acestea.
În cele aproximativ două luni ale acestor programe postuniversitare, vor fi parcurse discipline precum:
DREPTUL ACHIZIȚIILOR PUBLICE
Competențe:
Utilizarea legislației în vigoare în analiza situațiilor juridice, în încadrarea lor corectă din punct de vedere juridic și în soluționarea lor.
PROTECȚIA JURIDICĂ A COPILULUI
Competențe:
Utilizarea limbajului juridic de specialitate și a unor instrumente de logică juridică, în elaborarea unor argumentări specifice domeniului, în scris și oral
Utilizarea conceptelor și teoriilor din domeniul juridic, pentru explicarea și interpretarea textelor de lege (normelor juridice) naționale, europene și internaționale
Explicarea și interpretarea normelor juridice naționale, a celor europene și a prevederilor internaționale prin utilizarea cunoștințelor însușite
Identificarea prevederilor legale din legislația românească, europeană sau internațională, aplicabile într-un context determinat
Interpretarea raportului dintre instituțiile dreptului român și cele ale dreptului european și dreptului altor state prin utilizarea metodelor comparative și interpretative
Selectarea informațiilor juridice necesare pentru rezolvarea unei probleme concrete
Identificarea corectă a reglementărilor în vigoare și utilizarea raționamentelor juridice, cu valorificarea acestora în comunicarea profesională
Realizarea sarcinilor profesionale în mod eficient și responsabil cu respectarea regulilor deontologice specifice domeniului
Aplicarea tehnicilor de muncă eficientă în echipă, cu respectarea palierelor ierarhice
Utilizarea eficientă a resurselor de comunicare și a surselor de informare și de formare profesională asistată, atât în limba română, cât și într-o limbă de circulație internațională
MECANISME JURIDICE PENTRU O ADMINISTRAȚIE PERFORMANTĂ
Competențe:
Utilizarea limbajului juridic de specialitate, scris și oral, și a instrumentelor de logică juridică pentru explicarea și interpretarea conceptelor și teoriilor specifice domeniului dreptului
Utilizarea conceptelor și teoriilor din domeniul juridic, pentru explicarea și interpretarea textelor de lege (normelor juridice) naționale, europene și internaționale
Aplicarea teoriilor, a principiilor și a conceptelor într-un context determinat
Identificarea prevederilor legale din legislația românească, europeană sau internațională, aplicabile într-un context determinat
Interpretarea raportului dintre instituțiile dreptului român și cele ale dreptului european și dreptului altor state prin utilizarea metodelor comparative și interpretative
Explicarea și interpretarea surselor de informare din domeniul dreptului (legislația, doctrina, jurisprudența), referitoare la o problemă de drept concretă
Explicarea și interpretarea modului în care fenomenul juridic se intersectează cu situațiile de fapt
Realizarea sarcinilor profesionale în mod eficient și responsabil cu respectarea regulilor deontologice specifice domeniului
Aplicarea tehnicilor de muncă eficientă în echipă, cu respectarea palierelor ierarhice
Utilizarea eficientă a resurselor de comunicare și a surselor de informare și de formare profesională asistată, atât în limba română, cât și într-o limbă de circulație internațională
INSTITUŢII DE DREPTUL FAMILIEI ŞI ACTE DE STARE CIVILĂ
Competențe:
Utilizarea limbajului juridic de specialitate, scris și oral, și a instrumentelor de logică juridică pentru explicarea și interpretarea conceptelor și teoriilor specifice domeniului dreptului
Utilizarea conceptelor și teoriilor din domeniul juridic, pentru explicarea și interpretarea textelor de lege (normelor juridice) naționale, europene și internaționale
Identificarea normelor juridice din sistemul de drept românesc și european și a principalelor instrumente juridice internaționale
Explicarea și interpretarea normelor juridice naționale, a celor europene și a prevederilor internaționale prin utilizarea cunoștințelor însușite
Realizarea de corelații și comparații între instituții ale sistemului de drept național, european și cele ale altor state într-un context determinat, cu utilizarea metodelor și tehnicilor specifice
Elaborarea de proiecte profesionale utilizând legislația, doctrina și jurisprudența
Soluționarea problemei de drept pe care o ridică o situație de fapt, prin utilizarea raționamentelor juridice
Realizarea sarcinilor profesionale în mod eficient și responsabil cu respectarea regulilor deontologice specifice domeniului
Aplicarea tehnicilor de muncă eficientă în echipă, cu respectarea palierelor ierarhice
Utilizarea eficientă a resurselor de comunicare și a surselor de informare și de formare profesională asistată, atât în limba română cât și într-o limbă de circulație internațională
INFRACŢIUNI PREVĂZUTE ÎN LEGI SPECIALE
Competențe:
Utilizarea limbajului juridic de specialitate și a unor instrumente de logică juridică, în elaborarea unor argumentări specifice domeniului, în scris și oral
Aplicarea teoriilor, a principiilor și a conceptelor într-un context determinat
Explicarea și interpretarea normelor juridice naționale, a celor europene și a prevederilor internaționale prin utilizarea cunoștințelor însușite
Identificarea prevederilor legale din legislația românească, europeană sau internațională, aplicabile într-un context determinat
Realizarea de corelații și comparații între instituții ale sistemului de drept național, european și cele ale altor state într-un context determinat, cu utilizarea metodelor și tehnicilor specifice
Identificarea surselor de informare în domeniul dreptului (legislații, doctrine, jurisprudenței) aplicabile la o problemă de drept, inclusiv utilizarea bazelor de date juridice
Explicarea și interpretarea surselor de informare din domeniul dreptului referitoare la o problemă de drept concretă
Evaluarea critică a textelor din legislație, doctrina și jurisprudența referitoare la o problemă de drept concretă
Soluționarea problemei de drept pe care o ridică o situație de fapt prin utilizarea raționamentelor juridice
Realizarea sarcinilor profesionale în mod eficient și responsabil cu respectarea regulilor deontologice specifice domeniului
Aplicarea tehnicilor de muncă eficientă în echipă, cu respectarea palierelor ierarhice
Utilizarea eficientă a resurselor de comunicare și a surselor de informare și de formare profesională asistată, atât în limba română, cât și într-o limbă de circulație internațională
Mai multe informații despre competențe, taxe și condițiile de depunere a dosarului puteți găsi aici, ne-a mai precizat purtătoarea de cuvânt a Universității Danubius, lectorul universitar dr. Ana Alina IONESCU DUMITRACHE, totodată și decan al Facultății de Drept.
Pentru a oferi cea mai bună experiență, folosim tehnologii, cum ar fi cookie-uri, pentru a stoca și/sau accesa informațiile despre dispozitive. Consimțământul pentru aceste tehnologii ne permite să procesăm date, cum ar fi comportamentul de navigare sau ID-uri unice pe acest site. Dacă nu îți dai consimțământul sau îți retragi consimțământul dat poate avea afecte negative asupra unor anumite funcționalități și funcții.