Centenar la aniversarea nașterii lui Eminescu, la prima statuie ridicată poetului – încă din 1911 la Galați – cea mai frumoasă statuie închinată poetului național. Iată doar trei argumente pentru fundamentul unei aniversări a culturii și sufletului românesc, în esențele lui atemporale. Nu cred că la asta se gândeau cei 200-300 de oameni prezenți în jurul statuii lui Eminescu la ora 10.
Erau și o serie de pensionari de fundament cultural și patriotic, care simt datoria de a fi prezenți la orice eveniment unde trebuie afirmat românismul. Nu au lipsit nici cei câțiva oameni de cultură din Galați care simt emoția unei Zile Eminescu. Poate au sperat că măcar de Anul Centenar românesc au parte de o rupere a clișeului îngălbenit și mucegăit din filmul aniversării-comemorare Eminescu. N-au avut noroc nici după 29 de ani de experimente capitalist-socialiste-pesediste. Argumente? Poftim!
În fața statuii execrabil expuse vederii (vezi cel puțin doi copaci imbecil plantați și așa uitați – probabil fac parte din programul general de ascundere a tuturor monumentelor de for public din Galați) a apărut adunătura de partid regulamentară: comitetul executiv al PSD, comitetul de execuție din Primărie și Consiliul Local PSD în frunte cu Primarul, comitetul de executanți servili din Prefectura PSD-ALDE, cam toți directorii instituțiilor de cultură și niște clienți culturnici sau politici de stânga-dreapta.
Au fost doar spiciuri, ca să fim în ton cu englezirea zilei Eminescu (un elev a citit poezie în engleză și apoi a tradus-o, oficialitățile au adus buchete de flori învelite în hârtie șamoa cu imitație de ziar în engleză). Nu a lipsit coroana de înmormântare clasică, travestită în jerbă omagială. Spiciurile, citite de unii, memorate de alții, improvizate de câțiva au fost șablonarde și festiviste. Nimeni n-a făcut măcar o aluzie la starea infectă în care se găsește estetica Parcului unde zace statuia Luceafărului Poeziei Românești.
Nimeni n-a pomenit de urgența protejării statuii Eminescu, până nu este prea târziu. N-o să umplem indecent spațiul cu ce zice Ilie de la bibliotecărie sau Ionică de la primărică, poate că e mai interesant să auzim glasul poporului, incredibil de docil și tăcut. De altfel, ce au spus politrucii s-a auzit perfect, stația de amplificare a funcționat bine.
Apoi au dispărut pe rând, pe șest, și tot pe șest s-a muiat și volumul la boxe, pe când veneau la microfon alte voci. La 10 30, volum zero. La 10 45 Parcul Eminescu era gol, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Câteva persoane întârziate au adus flori și au rămas mute de atâta liniște. Cârcotașii au rămas și au vorbit. Că doar nu erau să vorbească pietrele de prost gust din rușinea edilitară zisă „Parcul Eminescu”. Să-i cităm nițel:
Anton Buliga: Au plecat primii, în loc să fie ultimii care se închină lui Eminescu. Gata, au bifat activitatea, au șters-o la ale lor…Lume multă, curioasă să fie la ziua lui Eminescu, dar spre rușinea lor, așa-zisele elite au plecat prea devreme de la locul sărbătoririi. Copii erau cu ochii la telefoane, n-au învățat nimic. Ce fac învățătoarele? Sunt prinse cu „Tehnica comunicării”, cum se numește acum ora de „Limba română”? Nici Ziua lui Eminescu n-o să mai existe, deja e numită „Ziua culturii naționale”. Păi nu toți au cultură națională? De fapt, copii au fost la o oră de chiul în grup la statuia vandalizată”.
Miluță Tălășman: Trebuie să le schimbăm mentalitatea șefilor, să facă o zi somptuoasă lui Eminescu. Și Primăria, și Consiliul și cei de la Cultură puteau face mai mult fast pentru poetul național.
Vasile Severin: Am văzut mulți oameni iubitori de Eminescu, creștea inima în mine, dar oficialii au plecat, îi cam doare undeva…Sunt nepăsători.
Gheorghe Avieriței: Școlile mai aveau program de prezentat, dar le-au luat microfonul. Cred că Eminescu nu stă bine aici, trebuie pus în mijlocul parcului. E la margine, de aia îi rup mâna. Au strâns cablurile, le-au sugerat că e timpul să se cărăbănească. Și apoi soclul, trebuie făcut mai înalt, să le fie greu și huliganilor să strice statuia. Iar lacul pustiu e jalnic, e dezolant. Am un blestem pentru obsedatul care mutilează statuia:
„Doamne, consideră-mi blestemul o rugă /fă trupul celui obsedat să semene c-o buturugă,/ și-n canon bolborosit fără de mâini și fără picere /dă-i Doamne mers rostogolit ca bolovanu în cădere /să nu mai poată face rău cât va trăi pe-această vatră / nici vreunui semen de-al să, nici vreunei opere de artă!”
„Şi, întrucât, „se-înţelege [de la sine] că în judecarea
diferitelor partide politice trebuie să deosebim pe cele sincer
politice de cele pretinse sau pretextate politice”, suntem datori să
spunem că, „partidele, la noi, nu sunt partide de principii, ci de
interese personale” – care, „păstrând numai coaja legilor şi goala
aparenţă, calcă făgăduielile făcute naţiei în ajunul alegerilor, fac
tocmai contrariul de ceea ce au promis mandanţilor lor şi trec,
totuşi, drept reprezentanţi ai voinţei legale şi sincere a ţării” … în
cadrul lor, „organizarea nu înseamnă decât disciplina oarbă a unei
societăţi de esploataţie sub comunii şefi de bandă. Cauza acestei
organizări stricte e interesul bănesc, nu comunitatea de idei,
organizare egală cu aceea a partidei ilustre Mafia şi Camorra, care
miroase de departe a puşcărie” . Singura deosebire între ele „este
foarte mică şi e întemeiată pe o cultură individuală mai mult sau
mai puţin îngrijită. Fiecare se reprezentează mai mult pe sine decât
[pe] o clasă socială oarecare, şi lucrul principal e forma, mai mult
sau mai puţin corectă, în care cineva caută a face plauzibile aşa-
numitele sale principii”.
„Cât despre aluatul protoplasmatic care formează, la noi,
un stat în stat, aşezat asupra instituţiilor şi a poporului avem
puţine de adaos (de adăugat n.n.). Trăind din politică şi prin
politică, şi neavând nici un alt soi de resurse materiale sau de
putinţă de a-şi câştiga existenţa, el e capabil de-a falsifica totul: şi
liste electorale, şi alegeri, şi forme parlamentare şi idei economice,
şi ştiinţă, şi literatură. De aceea, nu ne mirăm dacă vedem acest
proteu al unui universalism incapabil şi ambiţios, îmbrăcând toate
formele posibile: miniştri, financiari, întreprinzători de lucrări
publice, deputaţi (parlamentari n.n.), administratori, membri la
primărie, soldaţi, actori, totul în fine… Aluatul din care se
frământă guvernanţii noştri e acea categorie de fiinţe fără ştiinţă de
carte şi consistenţă de caracter, acei proletari ai condeiului, dintre
care mulţi abia ştiu scrie şi citi, acei paraziţi cărora nestabilitatea
dezvoltării noastre interne, defectele instrucţiei publice şi golurile
ţine morţiş a-i reabilita, alegându-i în Senat.”
Timpul, 10 decembrie 1880, în Opere, voi. XI, pag. 439
Noo, Eminescu nu-i PSD-ist. E mai degrabă de la Alternativa…