Cum făcea mișto maiorul Ilie Plătică-Vidovici de Durbacă și Benone Pușcă. „Amândoi au titlu de revoluționar, dar nu s-au luptat cu nimeni”. Plus răspunsul maiorului Plătică la întrebarea „Ați fost agent KGB?” | EXCLUSIV
„Eu am fost în vreo două comisii de cercetare a evenimentelor din decembrie. Care au ajuns la două concluzii: că în 1989 a fost revoluţie şi că a fost lovitură de stat” – maior Ilie Plătică-Vidovici (foto).
Ilie Plătică-Vidovici, maior în rezervă, un altfel de Dan Iosif al Revoluției confiscate de colaboraționiști, a murit miercuri, 11 decembrie 2019, la vârsta de 68 de ani. Ilie Plătică-Vidovici a fost baron de Galați, lichidator al economiei socialiste a Galaților (dislocat din satrapismul perimat PSD-ist prin puciul de haită de animale politice flămânde în frunte cu fiara dominantă Dan Nica), senator PSD și contra-revoluționar de Galați. Cu puțin înainte de aniversarea/comemorarea/rememorarea trecerii a 30 de ani de la Revoluția din decembrie 1989, Ilie Plătică-Vidovici a plecat să facă oleacă de confiscare de revoluție și pe înălțimile amețitoare ale veșniciei.
Nu se știe câți dintre cei care i-au reproșat maiorului Plătică că a ratat (ne)șansa Galaților de a intra în rândul „orașelor martir” îi plâng dispariția. În mod normal, pe mulți ar trebui să ne doară această plecare. Evident, am pierdut iremediabil posibilitatea de a mai afla câte ceva din conotațiile unor întâmplări de acum 30 ani, când am fost loviți de „frontul salvării” și s-a produs deghizarea comunismului în pesedism. Cu moartea lui Plătică, am ratat ocazia de face ceva igienă socială prin culisele secretelor Revoluţiei de la Galaţi.
Se știe, timpul le rezolvă pe toate, mai ales prin moarte, dar nu și în situația revoluționarismului derizoriu de la Galați
Au dispărut deja destul de mulți din puzderia de revoluționari pe care ne-a lăsat-o surogatul de revoluție gălățeană din 1989. Acum, prin moartea subversiv/diversionist anonimă a maiorului Ilie Plătică Vidovici (n-am auzit de vreun comunicat, un necrolog, o adunare mortuară convocată de partidul lui de suflet, PSD), rătăcirea politică și administrativă a Galaților rămâne într-o ceață și mai adâncă.
Rămân de la maiorul contrarevoluționar Plătică niște interviuri în presa națională și câteva secvențe filmate pentru Express Tv și Vox Tv, pe care am apucat să i le smulgem la împlinirea a 10 și 20 de ani de la freneziile paranoice revoluționare aduse și la Galați de nevrozele din decembrie 1989. Aceste secvențe-mărturii au stat la baza filmelor documentare „Lovitură de județ”(1999) și „Nicio revoluție”(2009).
Mai jos, redăm câteva pasaje de esență din aceste conversații (purtate în 1999 și 2009) cu un personaj captivant, fabulos, zeflemist, ironic, incredibil, frust, brutal, nemilos, intrigant, cinic, sarcastic, inteligent, sclipitor deseori, chiar și atunci când tăria vinului pe care îl sorbea îl urca la un nivel de limbuție revoluționară.
Dumnezeu să-l ierte și să ne ierte dacă vom uita calea spre hățișurile unde s-a rătăcit memoria colectivă, cale spre care pare că ne-a ghidat cumva mucalitul maior urcat, zilele trecute, la veșnica Revoluție a imortalității – Ilie Plătică Vidovici.
Nu trebuie uitat un pasaj de pomină din cele spuse de maiorul Plătică despre cei 13 din CFSN Galați, arestați în 24 decembrie 1989 și închiși în buncărul ALA Galați: „Până când au fost arestaţi cei 13? „Până pe 29 decembrie, după multiple telefoane primite de la Petre Roman, de la Ion Iliescu, de la Cazimir Ionescu. Ăştia au zis: „Ajunge, destule lacrimi, morţi avem destui, nu mai are niciun rost”.
Nu trebuie uitat nici ce a spus criticul Viorel Ștefănescu, întrebat despre revoluția dubioasă de la Galați: „Revoluția n-a învins, ne-a învins!”
”Asta-i naţia, asta-i generaţia, asta-i creaţia. De fapt, e recreaţia”
Reporter: Domnule Plătică, spuneţi-le oamenilor cum e cu marea dezamăgire pricinuită de revoluţie, dar şi de aniversarea ei de 20 de ani.
Ilie Plătică: Am ratat şi treaba cu neamţu! Nu mai era posibilă o tâlhărie de asta, de-a lui… cum se întâmplă. Românii şi-au refuzat şansa asta. Asta-i naţia, asta-i generaţia, asta-i creaţia. De fapt e recreaţia. Nici nu mai ştii la ce să te aştepţi.
Rep.: Să trecem la treburile revoluţiei de acum 20 de ani. Nu prea înţeleg cum de nu v-au mai invitat la comemorările obişnuite, deşi aţi făcut revoluţie şi dv. Sau poate că dv. nu faceţi parte din Revoluţie!?
I.P.: Eu nu…Nu, nu, nu mai fac. După 20 de ani văd treburile mai limpede…Erau cam învălmăşite… Ce erau, cum voiau…am încercat să răspund… Se bat lucrurile cap în cap şi astăzi. Cei de atunci îşi mai dau cu părerea încă…
Rep.: A fost revoluţie deturnată?
I.P.: Nu cred… Că şi atunci erau, ca şi acum, juma-juma. Unii care veneau să-şi apere drepturile şi privilegiile – şefi de partid, alţii – şi unii care voiau să dispară Ceauşescu şi familia. În acest melanj, unii erau de bună credinţă, făceau revoluţie şi alţii care tatonau treburile, să vadă unde se regăsesc ei, prin schemele viitorului…Cam asta a fost şi la Galaţi.
„Aveam doar dezinformaţii! Rusu, Gurău, Vasiliu aduceau dezinformaţii!”
Rep. Cine era Revoluţia, cine era contrarevoluţia?
I.P.: Nu pot eu să definesc tagmele. Dar, de parte Revoluţiei era unu Vasilache, unul Ferariu…un muncitor…
Rep.: Şi Apostol Gurău, profesor!
I.P.: Aici am dubii serioase că făcea parte Gurău din acea categorie…Mă bazez pe faptul că în 22 decembrie, pe la ora 12, 14, cât o fi fost…Apostol Gurău a intrat în consiliu…în Prefectură, lovind uşa cu piciorul. Dacă apăsa clanţa, elegant, uşa era deschisă… Dar el a intrat ca un imperator, credea că i se cuvine postura de şef, a unei formule de lucru…Au fost discuţii de ore, despre care am auzit doar, că a fost o încrâncenată bătălie între Apostol Gurău şi Benone Puşcă (fondatorul Universității Danubius Galați – n.r.), pentru a fi unul dintre ei şef al noului Consiliu Provizoriu. Când am ajuns eu acolo, s-a şi înfiinţat un domn, pe la 21-22 seara, cetăţean care a spus că e reprezentantul revoluţiei de la Bucureşti pentru judeţul Galaţi. Toţi erau anonimi, dar ăsta avea nume, Pârcălăbescu, era comandantul diviziei, era colonel şi era omul care între 17 şi 24 nu era de găsit. Nu răspundea la telefon, …era ocupat… sau plecat…Căutând prin hârtii, acte, unde căutau să se regăsească unii revoluţionari, te apucă amuzamentul. În 02 01 1990, respectivul era general-maior, atât de merituos era! Pe 24, hai să ne lămurim, bre! Băi Vasilache, de ce spui că sunt terorişti la uzina de apă? Da tu de ce spui că sunt elicoptere la port? Se trăgea în Bucureşti focuri, în case, în balcoane… La Galaţi sunt urme de glonţ? Ca decizie a lui Plătică? Sunt interpretări…Eu nu aveam cum să spun că sunt terorişti, fiind în birou. Aveam doar dezinformaţii! Rusu, Gurău, Vasiliu aduceau dezinformaţii! Nu puteam să spun „Du-te şi trage!” La secretare, era un panou melaminat, cu conexiunile telefonice din clădire…Cineva bine implicat în problemă mi-a spus mai târziu de unde venea telefonul, de la „răţuştele”, cleştii pe care le manipulau gărzile patriotice. Nu presupun! Comandantul gărzilor a scris în 24 decembrie o scrisoare de credinţă către Comitetul Central al PCR. „ Noi, ofiţerii din Statul Major al Gărzilor suntem alături de Comitetul Central şi vă slujim cu bună credinţă…” Gărzile nu erau subordonate Ministerului Apărării, ci Comitetului Central al PCR. Era un şef acolo, Pârcălăbescu, şi ce spunea coana Leana, aia puneau în operă.
„Şi Puşcă, şi Durbacă sunt revoluţionari! Păi şi ei au titlul de luptător în revoluţie!!…Da ia spune coane, cu cine dracu te-ai luptat?”
Rep.: Scrisoarea a coincis cu sosirea la Palat a lui Carol Dina?
I.P.: Pe 24 la ora 12, un maior Simion, şeful Geniului din Divizia a 2-a, se duce la Prefectura din Brăila, în compania primului secretar Lungu, însoţit de doi soldaţi înarmaţi, şi – rap, rap- intră în biroul preşedintelui Consiliului Provizoriu revoluţionar şi decretează: „ Din acest moment, toar’şu Lungu este şeful judeţului! Poftiţi, intraţi în atribuţiuni!” Există chiar un film…cu momentul Brăila. Cam în acelaşi moment, la Galaţi, lângă Poşta Centrală s-a adunat elita comunistă. Nu venise cine trebuia să vină. Ăla s-a dus la Consiliul Judeţean, la subordonaţi.
„ Gata şefu, spune-ne ce avem de făcut!” S-a dus la GP, adică braţul înarmat al poporului, care a plecat de la Slatina cu bâtaci, de i-a căsăpit şi pe ăia de la Timişoara. Lumea nu prea vrea să ştie sau să audă despre aşa ceva. Mă rog, jumate ar vrea…
Rep.: Ce semnificaţie are acum episodul cu aruncarea lui Puşcă şi Beuran de la balcon, de către revoluţionarii înfuriaţi?
I.P.: Hmm! Are, că eu ştiu asta de la Vasiliu. S-a dat în stambă, că doar e artist! A spus în 22 pe la 12-13 – hai să-l arestăm pe ăsta! A vorbit de funie în casa spânzuratului, că i s-a nimerit şi lui. Credea că lumea e atât de proastă, că avea la el un bilet cu cărţi împrumutate de la alţii, notate toate cu X, Q, Y, OP, 40, 17… Avea mai multe cărţi, şi ca să ştie el cui le-a împrumutat…Când s-a dus la Bucureşti cu mesajele, şi vi-l pot arăta, nu spunea deloc – da deloc! – jos comunismul. Păi el ştia că vine rândul lor, al ofiţerilor sub acoperire. Ăştia-s revoluţionarii Galaţilor! Au plecat cu gândul bun, au strigat” Fără privilegii!” , dar de la gândul bun s-a ajuns la o hoţie pe faţă. Că ăla vrea hectaru, că ăla vrea 400 de milioane… Li s-au dat recompense, terenuri, bani, şi nu doar la cei care au căzut la datorie…Şi Puşcă, şi Durbacă sunt revoluţionari! Păi şi ei au titlul de luptător în revoluţie!!…Da spune coane, cu cine dracu te-ai luptat?
Rep.: Să vă aduc aminte: dumneavoastră ştiţi ce stres şi teroare au simţit directorii, printre care şi Durbacă, la sala CFR, când revoluţionara Daniela Buruiană a strigat „ Gaze!”, ca directorii să fugă afară, şi să-i împuşcaţi cu mitraliera de pe acoperiş?
I.P.: Domnule Vasilache, eu cred că dv. nu vă simţiţi bine cu capul!
Rep.: Şi dacă sunt martori şi mărturii?
I.P.: Sunt…Da la şedinţă nu era nici o mitralieră, nici nimic! A fost un incident, moment comic. Eu plecând pe la urmă, se evacua sala şi m-am întâlnit cu Radu Macovei. Unul dintre cei de acolo se repede la mâna lui Macovei şi a strigat violent „Trădare!”, când Macovei a vrut să-şi aprindă o ţigară. Ce trădare o fi văzut, da să-l dărâme jos! Atunci a strigat dna pe care aţi amintit-o chestia cu gazele. Ce gaze să fie? Puţea a subsol, era mirosul de subsol, de mucegai, că nu prea era aerisit. Nici nu ştiu dacă ea putea să deosebească mirosul de gaze toxice de cel de mucegai. Gaze, draci! Cum să omori directori? Păi nu mi-i punea pe toţi în cârcă? Tot ce se întâmpla, eram vinovat, că eram vicepreşedinte cu probleme de ordine publică. Chiar şi aşa, m-au acuzat de toţi morţii din perioada aia. Şi unul de la Bazinul Nou, şi unul călcat de tanc…Dar eu nici nu eram venit la Prefectură când se întâmpla. A mai fost şi răfuiala de la Penitenciar, cu miliţienii, hoţii…Că Galaţii e oraş mare.
„Era o operaţiune tehnică, militară: cine încurcă, cine e cu zvonistica, trebuie dat deoparte”
Rep.: Galaţii au ratat „şansa” de a deveni oraş-martir, datorită dv: aţi arestat Comitetul Provizoriu, din motive de amatorism.
I.P.: Nu! Uite, îţi arăt, dacă eşti dispus, două hârtii. Galaţii – şi se întâmpla în toată ţara – îşi primenea mereu Comitetul. Sunt tăieturi, adăugiri, tăieturi…Şi vine momentul 24. Am făcut ceea ce am crezut eu că trebuia făcut… Era o operaţiune tehnică, militară: cine încurcă, cine e cu zvonistica, trebuie dat deoparte. Ăştia sunt! Mai mult, au fost acolo procurori, care existau, n-a fost o şurubăreală…A fost pe faţă! Timpul a dovedit că arestaţii mei erau ofiţeri sub acoperire, colaboratori ai securităţii, ai poliţiei…Ei veniseră să vadă cine ce face, ca să poată raporta. Era unu Vasilache, care, ca neamu prost, punea şi mâna la ureche. L-am gonit eu de vreo 4-5 ori…Şi zice: „Păi, trebuie să ştiu şi eu, că de aia eram pe acolo!” Ce să ştie? Păi, UM-urile aveau nişte coduri. Înregistra codurile, şi transmitea…Aşa a fost. Mi-a spus şeful poliţiei, imediat după ianuarie, nu ştiu cum îl mai chema: „Lasă-l bre pe ăsta, că e omul nostru!, ne mai dă şi el nişte informaţii…nişte şurubăreli…”. Eeee, zic, ia-l bre! Ăştia erau. În viaţa de zi cu zi oamenii fac tot felul de gesturi, deşi nu ştiu pentru ce. Vin ăia din altă tabără… și mă înjură. Până văd eu adevărul ăla, rămân înjurat.
Rep.: Şi i-aţi arestat! Concluzia?
I.P.: Păi, stau eu să mă tocmesc cu hoţul? N-am făcut asta. Concluzia? Trage-o tu! Uite, în noaptea aia m-am dus la cazarmă. Eu îi dădusem ordin subordonatului să-i înscrie la drepturi, să le pună paturi în club…la mâncare, toate ce trebuia făcute.Când el a vrut să iasă pe poartă, lumea a asaltat autobuzul: „Dă-ni-i pe ticăloşi, să-i judecăm noi!” Omul s-a orientat, a mers până la prima unitate, la 50 de metri, şi i-a băgat acolo. A zis Vasiliu şi Gurău că era buncăr…Păi ăla era punctul de comandă al unităţii, al apărării locale. Acolo trebuiau să muncească şi să lupte nişte oameni, erau condiţii. Şi presa, în care erai şi tu, a preluat ca nişte papagali că i-am băgat la buncăr, atomic, subatomic…Că uite ce a făcut Plătică! Ce condiţii mai trebuia? A fost o greşeală, că am dat raţii pentru vreo treizeci de soldaţi, pentru vreo 3-4 zile. Când i-am băgat acolo, au spus că n-au mâncare. „Ia biscuiţii, ia conservele, şi dă-le!” A uitat unu să le ia lame de bărbierit…da nu sunt eu vinovat…că mai sunt şi din ăştia. Ce foame au făcut? Fiecare cu pătrăţica lui, cu partea lui de contribuţie. Eu atât am vrut: să nu moară oameni.
Rep.: Şi aţi reuşit.
I.P.: Da, dar dl. Gurău şi-a luat armă: „…că eu sunt preşedinte!” Dl Vasiliu şi-a luat armă de la Bucureşti…de la tat’su, că e fiu de colonel de miliţie sau de securitate…Care au putut s-a înarmat . Şi Ceauşescu nu era dibuit. I-am spus: „Domnu preşedinte, lasă bre arma aia, că ţi-o ia unu şi ţi-o bagă în coaste, şi după aia fluieri…!” În totala mea lipsă de inspiraţie de atunci, ha, ha, am propus…ăla…ăla..da tocmai doi dintre ei nu trebuiau să fie…că erau ofiţeri sub acoperire. Nu ştiam la ora aia…Intrasem la dubii…dar era târziu…era două noaptea.
„Păi, cum dracu, un rahat de locotenent din Solena e bara – bara cu Militaru şi e agent GRU?!?”
Rep.: Mai zic şi azi nişte revoluţionari, că aţi fi fost un pion otrăvit al FSN şi al serviciilor străine, care trebuiau să deturneze revoluţia către ce era programat să fie.
I.P.: Eeee, bă Vasilache, eşti un pic copil imatur. Tu vrei să judeci, să demontezi, dar eu nu vreau să demontez nimic. Eu spun aşa: un Ilie Plătică, trăit într-un oraş de 4000 de oameni, fiul unor ţărani cu 4 clase, e găsit agent KGB, are legături cu generalul Militaru! Păi, cum dracu, un rahat de locotenent din Solena e bara- bara cu Militaru şi e agent GRU?!? Dacă poţi să concepi aşa ceva, scuză-mă, eşti idiot! Ca toţi ăilalţi care cred la fel! E aberant! De unde şi până unde? Dacă era ceva să fi fost, nu ajungeam eu la infanterie. Dacă mă dădeau la intendenţă, ajungeam şi eu general cu patru stele…ca fiul ploii Tismănaru ăsta…
În Galaţi eram locotenent major, eram singurul comandant de pluton cu grad de locotenent major. Ce GRU, ce KGB? Ţara asta dacă se pierde…Vila mea e un bloc cu 10 familii, şi eu am un apartament. Eu nu am nimic în bancă, mănânc o pâine…ca orice om. Nu m-am băgat la afaceri, nu m-am priceput…Stau liniştit, cu uşa deschisă…Nu am pus mânuţa…nu am prăduit nimic. Poate să-mi bată oricine şi oricând la uşă.
„Nu suntem un popor genial! Avem şi din ăştia, dar naţia română tocmai pe ăştia îi calcă în picioare”
Rep.: 20 de ani s-au dus deja. Ce vă frământă în al 21-lea?
I.P.: Românilor să le iasă din cap teza biciuită de Ceauşescu, cu genialul nostru popor. Nu suntem un popor genial! Avem şi din ăştia, dar naţia română tocmai pe ăştia îi calcă în picioare. Popor harnic? În nici un caz!! Soldăţeii mei …cum erau ei, nu dădeau în brânci de treabă, nu-i dădea zorul afară din casă. Am ajuns la concluzia că ei nu vroiau nici atunci, când erau conştientizaţi, nici acum, când au şi un ban de primit.
Rep.: Am să mai vin cu o diversiune: aripa ideologică fesenistă, a lui Iliescu, a fost înlocuită cu aripa executivă, securistă, a lui Băsescu.
I.P.: Citesc şi eu cărţi. Păi, securiştii – da cine sunt securiştii?- mă momeau pe mine să fiu comandant de regiment la Râmnicu, la Topraisar. Nu vrei? Nuuu! Securiştii erau ăia care îţi spuneau ce ai de făcut.
Rep.: Cine v-a spus să trageţi în noapte cu mitralierele grele? Erau terorişti cu elicopterele?
I.P.: În noaptea de 23 spre 24 s-a dat alarma de lupă aeriană. Era confirmat, dinspre Sulina spre Galaţi. Şeful de la ALA m-a alertat…planul de acţiune trebuia pus în funcţie. Eu nu ştiam nimic…deci nu puteam eu să dau ordin să se tragă.
„Eu am fost în vreo două comisii de cercetare a evenimentelor din decembrie. Care au ajuns la două concluzii: că a fost revoluţie şi că a fost lovitură de stat”
Rep.: Vă încearcă nişte resentimente că nu vă mai cheamă autorităţile la aniversarea evenimentului din 89?
I.P.: Nu le-aş spune aşa. Nu mă încearcă…Ce era în inima românului în 89 nu stătea în Dincă, în Plătică…Lumea se săturase de Ceauşescu cum se va sătura şi de Băsescu. Dar nu fac politică…Lumea s-a ridicat: unii pentru privilegiile lor, alţii pentru a fi contra lor. E o ciocnire care ţine şi azi şi va mai ţine. Va fi o eternă luptă de interese. E democraţie. E şi la alţii la fel. Sau cam la fel. Cam nasol. Vreţi ceva grandios de final? Cred că şi spectatorul dv de tv nu vrea să audă adevărul adevărat. Eu am fost în vreo două comisii de cercetare a evenimentelor din decembrie. Care au ajuns la două concluzii: că a fost revoluţie şi că a fost lovitură de stat.
Rep.: Clasic românesc! Se poate și altfel, dar merge și-așa!
I.P.: Iartă-i Doamne! Eu îi mulţumesc lui Dumnezeu că nu am nici un suflet de om pe conştiinţă.
Cei ce vor să sprijine financiar activitatea publicației Alternativa – Jurnalism fără mogul o pot face accesând acest link. Sau pot da click mai jos, pe contul nostru de Patreon, unde de asemenea pot face donații. Mulțumim de pe acum!
