Cum a mințit Pâslaru că a ajutat Galațiul cât timp a fost șeful cancelariei lui Liviu Dragnea (video)

In Local, Politruci&Traseiste

Pe Facebook sau în presa locală aproape toată lumea face mișto de Florin Pâslaru. E foarte bine, nimic de zis, numai că situația stă taman invers: Pâslaru este cel care râde de ani de zile de gălățeni, se îmbogățește pe spatele lor și parvine în tot soiul de funcții publice, nu prin concurs, ci pe linie de partid.

Timp de 7 luni, Florin Pâslaru a fost șeful Cancelariei președintelui Camerei Deputaților, Liviu Dragnea.

Nu vrem să îl considerăm pe Pâslaru mai important decât oricum nu este, însă numai prin prisma faptului că se vedea aproape zilnic cu bossul PSD-central, Liviu Dragnea, ar fi putut face un capăt de ață pentru Galați. Unul cât de mic.

Când colo, singurul lucru pe care l-a reușit Florin Pâslaru, ca șef al cancelariei lui Dragnea, a fost să își bage băiatul în CA al Administrației Fluviale Dunărea de Jos (AFDJ) Galați, de unde Pâslaru jr. încasează 5.000 de lei lunar doar pentru că ridică mâna la câte o ședință.

Alții, în mediul privat, muncesc și câte 10 ore pe zi pentru 5.000 de lei lunar, desi astfel de salarii sunt o raritate în capitalismul sărac din Galați.

Florin Pâslaru are și pensie specială pe spatele gălățenilor

Florin Pâslaru nu a reușit, în cele 7 luni ca șef de cancelarie al lui Dragnea, nici măcar să îl aducă pe Dragnea la Galați. Să îi spună lui Dragnea să vină să vadă și Galațiul, eventual să mimeze că o să aibă în vedere acest oraș la împărțirea cașcavalului guvernamental, acolo unde Galațiul a fost mereu văduvit de investiții majore.

În schimb, Pâslaru a mințit cu nerușinare la TV Galați susținând cu tupeu că el a ajutat mult Galațiul în timpul cât a fost la București, la cancelaria lui Liviu Dragnea (vezi video mai jos).

Și, cine știe, probabil că unii dintre gălățeni, care nu sunt la curent cu măgăriile făcute de Florin Pâslaru, iau de bune vorbele lui.

Probabil că nu puțini sunt cei care acum cred că Florin Pâslaru a fost promovat la Agenția Nucleară și Deșeuri Radioactive tocmai pentru că mustește de competență, nu pentru că e un politruc care s-a îmbogățit pe spatele gălățenilor și nu a făcut nimic notabil pentru acest oraș care l-a ținut 8 ani de zile în Parlamentul României, asigurându-i cu această ocazie și pensie specială. VEZI VIDEO!

E suficient un click ca să-i ajuți pe Fărămoguli!
Become a patron at Patreon!

Leave a reply:

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mobile Sliding Menu