Cultul personalității la Balta Zătun. Președintele CJ Galați, Costel Fotea – o jignire la adresa gălățenilor (foto)

In Politruci&Traseiste

La intrarea în Balta Zătun, un panou de neam prost te anunță cine este jupânul acelui loc: Costel Fotea, actualul președinte al Consiliului Județean (CJ) Galați. Asta în ciuda faptului că Balta Zătun a început să fie reabilitată din bani europeni, acum 9-10 ani, când Fotea nu ajunsese încă în Galați.

Nicăieri în lumea civilizată, autoritățile nu au prostul obicei să își pună numele pe obiectivele realizate din banii comunității. În schimb, la noi (generic vorbind) nu există drum de țară sau podeț care să nu poarte numele primarului/președintelui CJ aflat în funcție.

Actualul președinte al CJ Galați, Costel Fotea, nu a fost ales direct de gălățeni (căci așa e legea electorală proastă), ci a ajuns în această funcție pentru că PSD l-a pus pe locul 1 pe listele partidului, la alegerile locale din 5 iunie 2016.

Așadar, Fotea nu are în spate votul gălățenilor, ci votul celor care au pus ștampila pe PSD, pe cei trei trandafiri. Cu toate astea, Costel Fotea se comportă de parcă ar fi stăpânul Galațiului.

Costel Fotea s-a făcut stăpân peste Balta Zătun

Pe panoul mare postat la intrarea în perimetrul Bălții Zătun (vezi foto) apare scris cu majuscule numele actualului președinte al CJ Galați, Costel Fotea, ca și cum el ar fi venit cu bani de acasă, din buzunarul lui, ca să modernizeze Balta Zătun (vom reveni cu un reportaj pe marginea acestui subiect).

Însă, modernizarea Bălții Zătun a fost făcută din bani europeni, care tot bani publici sunt, în nici un caz nu sunt din portofelul lui Costel Fotea.

În plus, Balta Zătun a fost (re)inaugurată în 2015, adică acum 2 ani, când Costel Fotea nu era președinte al CJ Galați.

Mai mult, proiectul de modernizare a Bălții Zătun a fost depus acum 10 ani, în exercițiul financiar 2007-2013, atunci când Costel Fotea încă era un nimeni la Tg. Bujor, nedescoperit de boss-ul PSD Galați, Dan Nica.

E suficient un click ca să-i ajuți pe Fărămoguli!
Become a patron at Patreon!

Leave a reply:

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mobile Sliding Menu