Când edilii Galațiului se străduiesc din răsputeri și din toate băierile pungii cu bani publici să facă un nimic cu moț când vin Sărbătorile, iată că cetățenii înșiși, cu puține fonduri și multă dăruire, demonstrează că pot adesea mai mult decât autoritățile.
Deși, așa cum ați citit în Alternativa – Jurnalism fără mogul, iluminatul festiv de Sărbători în Galați este (a câta oară?) o glumă proastă și extrem de scumpă, deși Târgul de Crăciun a costat dublul celui din Sibiu și arată jalnic, iar la noi până și concertele pentru copii reprezintă un bun prilej pentru jefuirea banului public, gălățenii țin să demonstreze consecvent că ei, cetățenii simpli, nu merită așa ceva.
Membrii Clubului de Ciclism Galați au pus… „roată de la roată”, cum probabil se spune pe la ei, și au „pedalat” pe o inițiativă aflată deja la a 7-a ediție – CicloMoșii.
Cu 1.500 de lei de la sponsorul Killtec, cu alți 2.500 de lei din buzunarele proprii, dar și multă pasiune și simț civic, bicicliștii gălățeni au fericit câteva zeci de copii în patru zile, pedalând costumați în Moși Crăciuni (și Crăciunițe), cu bicicletele festiv împodobite cu beculețe, ca să întâlnească copiii în așteptarea lui Moș Crăciun.
Civim la înălțime, bine înfipt în șa și stăpân pe ghidon
Prin diverse parcuri, „bicicliștii electrici”, deghizați în CicloMoși, au împărțit daruri și bunăvoie atât celor mici, dar și părinților acestora. Pe lângă dulciurile și jucăriile din punguțele festive, cei mici au rămas și cu amintirea unei întâlniri inedite, dovadă și pozele pe care le puteți găsi pe contul de Facebook al ONG-ului gălățean care promovează asiduu mersul pe două roți și fără motor.
Încă o dată, fără să aștepte sprijinul unor autorități care de mult se dovedește că nu mai au „toți renii acasă”, printre cei care i-au votat, inițiativa civică gălățeană s-a dovedit la înălțime. Chiar și la propriu, în șa, cu un bun control al ghidonului…
Să sperăm că Moș Crăciun va veni într-un final și la acești sufletiști, dacă nu cu piste de biciclete pe toate arterele circulate, măcar pe cele centrale, cum ar fi străzile Brăilei, Domnească. Dar și Traian sau Mihai Bravu, ditamai arterele renovate recent sub doi primari din zone opuse ale spectrului politic dar, se pare, doar niște rotițe angrenate de același „lanț al slăbiciunilor” politice de la Dunărea de Jos.