Conturile bancare ale lui Dan Nica. Cât de bogat este liderul PSD care ține Galațiul captiv în sărăcie, de 20 de ani | FACSIMIL

In BugeTun, ClientiCaptivi

Galațiul este condus din umbră de Dan Nica (foto), de aproape 20 de ani. Dan Nica a decis cine să candideze pentru postul de primar al Galațiului, din anul 2000 încoace, și tot el a hotărât că nu e cazul să se facă investiții importante în oraș, ținându-l captiv în sărăcie.

Astăzi, după 20 de ani de domnie a lui Dan Nica, liderul PSD Galați are bani să îi întoarcă cu lopata iar orașul este în pragul falimentului.

Nu o să vedeți PSD-ist sărac în Galați, cel puțin nu în rândul liderilor care conduc Galațiul, sub o formă sau alta, din 1990 încoace. Cu toate astea, Galațiul arată ca un oraș pustiit, mulți dintre gălățeni trăind la limita sărăciei.

Președintele PSD Galați, Dan Nica, cel care conduce filiala partidului din anul 2000 încoace, este un om realizat.

Averea actualului europarlamentar PSD Dan Nica, care de 23 de ani e bugetar (parlamentar), este solidă, cu multe proprietăți și bunuri de valoare.

Dacă ar fi să glumim, am putea spune că Dan Nica ar trebui să angajeze pe cineva ca să îi numere banii, pentru că singur nu ar reuși.

Dan Nica are 12 conturi bancare și vorbim acum despre cele la vedere, declarate, adică asumate. Pe carduri sau în depozite bancare, sumele deținute de europarlamentarul Dan Nica l-ar putea șoca pe un simplu votant PSD.

De exemplu, numai pe două carduri Dan Nica are 51.353 de euro, respectiv 11.387 de euro. În lei, Nica deține un card pe care declară că are disponibilă suma de 189.385 de lei (aproape 2 miliarde de lei vechi).

Numai din anul 2016 încoace, Dan Nica a achiziționat două apartamente în București (în suprafață de 135 mp, respectiv 143 mp) și un autoturism Mercedes (2018), pe care însă nu precizează câți bani a dat.

E bine, e foarte bine pentru PSD-istul Dan Nica, cel care muncește “din greu” ca europarlamentar și care se face de râs lăudându-se prin ziare că “datorită lui” nu a explodat prețul gazelor naturale, că a știut el să negocieze în Parlamentul European.

În 2018, europarlamentarul Dan Nica declară că a avut venituri din salariu în cuantum de 81.238 de euro, la care s-au adăugat și cele primite sub formă de “indemnizații și diurne”, în valoare de 58.958 de euro, care ar fi trebuit cheltuite pentru susținerea activității la cabinetul său europarlamentar.

Dan Nica candidează pentru un nou mandat de europarlamentar PSD, la alegerile europarlamentare din 26 mai 2019. Nica se află pe locul 5 în lista PSD, cu șanse foarte mari să rămână europarlamentar la Bruxelles pentru următorii 5 ani.

Citește în acest link cum poți să susții financiar activitatea publicației independente Alternativa – Jurnalism fără mogul.

E suficient un click ca să-i ajuți pe Fărămoguli!
Become a patron at Patreon!

Leave a reply:

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mobile Sliding Menu