Controlorii Transurb acționează ilegal. “Hingherii” răspândesc teroare în autobuze și îi umilesc pe călători! | GALERIE FOTO

In ClientiCaptivi, Local

Transurb Galați plătește din bani publici niște dulăi care încetinesc traficul și latră zgomotos la călători. Oficial, ei sunt controlori. Neoficial, sunt denumiți “hingheri”. Acești controlori Transurb acționează ilegal și merg doar la intimidare.

Unicul operator de transport public din Galați (Transurb SA, proprietatea Consiliului Local Galați) își tratează clienții ca pe niște infractori.

Autobuzele sunt oprite când și unde vor controlorii, întârziind și mai mult orarul pe care Transurb îl respectă doar din an în Paști.

Așa-numiții controlori Transurb sunt, de fapt, niște vânători plătiți în funcție de numărul de amenzi date, care mai mult strică reputația operatorului de transport local. Cu toate astea, conducerea Transurb insistă pentru păstrarea acestor controlori.

Să facem un exercițiu de imaginație. Sunteți într-un autobuz aglomerat care circulă în Galați și vă grăbiți să ajungeți undeva.

Autobuzul/tramvaiul este oprit la control (de regulă de duba albastră cu nr. GL 06 JOE). Controlorii încep să se certe cu 2-3 călători prinși fără bilet, voi stați și vă uitați la ceas. Ați achitat călătoria, aveți bilet în regulă, dar cine plătește pentru timpul pe care voi l-ați pierdut stând degeaba în trafic?

În mod normal, ar trebui să dați Transurb în judecată și să fiți despăgubiți pentru timpul pierdut, așa cum plătesc cei din transportul aerian.

Asta e ca și cum, dacă ați fi la cinema, operatorul ar opri filmul, ar aprinde luminile și ar începe să verifice biletele fiecăruia. Numai că la cinema nu poți să intri în sală dacă nu dovedești că ai cumpărat bilet.

Însă Transurb permite călătorilor frauduloși (adică fără bilet) să urce în autobuze. E vina operatorului că permite acest lucru, dar nu trebuie să sufere și călătorii cu bilet pentru că Transurb nu a fost în stare să implementeze în toți acești ani un sistem prin care să îi trieze pe călători (pe frauduloși de cei cu bilet). Sistemul e-ticketing trebuia implementat încă de acum 5-6 ani, cum s-a întâmplat la Brașov, dar n-ai cu cine.

Bătaie de joc la adresa călătorilor corecți, care și-au cumpărat bilet

Problema este că acești controlori Transurb acționează ilegal. Ei nu au dreptul să îi legitimeze pe călători și cu atât mai puțin să îi amendeze.

Dacă nu sunt însoțiți de un polițist local sau de cineva de la Jandarmerie, acțiunile controlorilor Transurb se află în afara legii.

Acest lucru a fost recunoscut, ieri, inclusiv de primarul Ionuț Pucheanu, care este cumva șef peste Transurb, prin majoritatea (PSD) pe care el o exercită în Consiliul Local Galați.

Grav este că încă se vor produce abuzuri pe trasee. Pentru că Transurb nu este în stare să îi separe pe frauduloși de călătorii cu bilet, în continuare va suferi toată lumea.

Autobuzele vor fi pe mai departe oprite pe neașteptate, iar călătorii de bună credință vor sta degeaba în trafic, pe banii lor, că doar de aia au plătit bilet la Transurb.

E suficient un click ca să-i ajuți pe Fărămoguli!
Become a patron at Patreon!

One commentOn Controlorii Transurb acționează ilegal. “Hingherii” răspândesc teroare în autobuze și îi umilesc pe călători! | GALERIE FOTO

Leave a reply:

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mobile Sliding Menu