Conducerea Ambulanței Galați ne-a dat răspunsuri jenante după înmormântarea cu sirene asurzitoare unde s-au folosit ambulanțe plătite din bani publici

In Economic, ImpoziTaxe, Local

Șefii Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) Galați se încurcă în răspunsuri, în detalii, încercând să îi scoată basma curată pe șoferii de pe ambulanțele care au deranjat ordinea și liniștea publică la înmormântarea unui coleg al lor. Șoferii au pornit sirenele, au claxonat minute în șir în timp ce se aflau în cortegiul funerar, lucru care i-a deranjat acustic și i-a stânjenit pe destui participanți la trafic în acea zi. De vină nu este decedatul pentru „spectacolul” de la înmormântare, Dumnezeu să îl ierte!, ci cei care au permis o astfel de desfășurare de forță din bani publici.

Un ambulanțier în vârstă de 40 de ani a murit în timp ce se afla în concediu de odihnă.

Nu la datorie, ci în concediu de odihnă.

Iar colegii lui de la Ambulanța Galați (SAJ), timp de două zile au simțit nevoia să folosească ambulanțele plătite din bani publici (prima dată când au aflat că a murit colegul lor și a doua oară în ziua înmormântării) făcând uz de sirene, de claxoane asurzitoare, lucru care pe unii gălățeni i-a nedumerit profund.

Gălățenii s-au întrebat, pe bună dreptate, pe rețelele de socializare ce este cu atâtea claxoane în miezul zilei, că era ora 14.30.

Unii au crezut că o fi explodat ceva, că s-a produs vreun accident soldat cu multe victime, de se aud atâtea sirene de pe ambulanțe.

Când colo, ambulanțele urlau din sirene și claxonau pentru că un angajat al SAJ Galați murise.

Articolul cu privire la deranjul acustic făcut de șoferii de la cele 10-12 ambulanțe ale SAJ Galați îl găsiți mai jos.

Gest scandalos făcut de șoferii de la Ambulanța Galați. Au claxonat zeci de minute și au băgat spaima în gălățeni pentru că le-a murit un coleg de muncă | VIDEO

Am adresat SAJ Galați mai multe întrebări, căci la mijloc era vorba de ambulanțe plătite din bani publici, despre care știm că ar trebui să fie tot timpul gata de intervenție, nu să participe la înmormântări, și dacă este în regulă că șoferii au pornit sirenele și au claxonat pe drumul către cimitir, pe o distanță de aproximativ 4-5 kilometri.

Iată întrebările mai jos pe care i le-am adresat mai întâi telefonic d-lui Mihai Polinschi, fost director general, actualmente director executiv și purtător de cuvânt al SAJ Galați (s-a făcut rocada PNL-PSD la Ambulanță), după care puteți parcurge și răspunsul primit de la SAJ Galați.

„Bună ziua.

În temeiul Legii 544/2001, privind liberul acces la informațiile cu caracter public, vă rugăm să ne comunicați următoarele:

1.  Cine le-a dat aprobare șoferilor de pe ambulanțe să facă parte din cortegiul funerar al domnului ambulanțier care a fost condus pe ultimul drum, miercuri, 8 septembrie 2021?

2.  Șoferii au fost pontați la muncă în timp ce participau la înmormântare?

3. Motorina consumată a fost asigurată din bani publici? Și dacă da, cui anume a fost imputat consumul de combustibil?

4. Instituția SAJ Galați este de acord cu comportamentul șoferilor de pe Ambulanță care au pornit sirenele și au claxonat minute în șir până la cimitir, deranjând cetățenii și liniștea publică?

5. Ce măsuri administrative a luat conducerea SAJ Galați față de șoferii care au lipsit de la serviciu pentru a participa la un eveniment cu mașinile plătite din bani publici?”,

am întrebat, în mod oficial, Serviciul de Ambulanță Județean (SAJ) Galați.

După 9 zile, adică astăzi (20 septembrie 2021), am primit și răspunsul de la SAJ Galați.

Un răspuns fără diacritice, neasumat de nimeni, scris și semnat parcă în bătaie de joc de „conducerea SAJ Galați”, de parcă această conducere nu ar fi alcătuită din persoane plătite din bani publici de Ministerul Sănătății.

Cine sunt acele persoane din conducerea SAJ Galați care au răspuns petiției noastre?

Le este teamă să semneze un banal răspuns către o publicație?

Iată mai jos răspunsul primit de la SAJ Galați.

„Colectivul Serviciului de Ambulanta Judetean Galati a solicitat acceptul conducerii pentru ca o parte din personalul aflat in afara programului de lucru sa participe la funeraliile ce urmau sa aiba loc in data de 08.09.2021.

Salariatii au mai solicitat ca, din cortegiul funerar sa faca parte si cateva autospeciale SAJ, aflate de asemenea in afara programului de lucru, acestia obligandu-se sa suporte toate cheltuielile materiale (carburant, etc.) ce se vor
face cu acest prilej.

Conducerea SAJ Galati a fost de acord cu aceasta solicitare, dand dovada de empatie fata de salariati si de compasiune fata de familia indurerata.

Managementul SAJ Galati nu a impus o anumita conduita participantilor la cortegiul funerar, a fost alegerea ambulantierilor de utilizare a semnalelor acustice si luminoase pe anumite portiuni de drum ale cortegiului funerar, in semn de omagiu si recunostinta fata de colegul nostru.

Ne cerem scuze pe aceasta cale cetatenilor municipiului Galati, daca manifestarea de empatie a colegilor decedatului, asistent medical LACUSTA MARICEL VERONEL, 40 ani, le-a adus un oarecare disconfort, prin folosirea
in mod spontan a semnalelor acustice montate pe autospecialele SAJ Galati, ca un strigat de durere si neputinta in fata mortii premature.

Cu stima,
Conducerea SAJ Galati”,

a fost răspunsul primit de la Serviciul de Ambulanță Județean, nesemnat de o persoană anume, ci de „Conducerea SAJ Galați”, fix cum semnează cei de la asociațiile de locatari în afișele lipite la intrarea în scară: „Conducerea Asociației”.

„Conducerea” Ambulanței Galați nu precizează cum anume va recupera de la șoferi cheltuielile cu combustibilul folosit la o înmormântare la care au fost folosite ambulanțe publice.

Le va pune poprire pe salariu?! În baza cărei decizii? Una care poate fi anulată oricând de instanță? Să fim serioși.

O să vină șoferii să pună banii pe masă? Și cum vor ajunge acești bani bani în contul Ministerului Sănătății, ordonatorul de credite al SAJ Galați?!

Mai mult, conducerea SAJ Galați se încurcă în explicații atunci când ne transmite că autospecialele prezente în cortegiul funerar erau în timpul liber.

Noi știam că la Serviciul de Ambulanță mașinile trebuie să fie 24/24 de ore la dispoziția gălățenilor, că nu își iau liber.

Autospecialele nu sunt ca taxiurile. Sunt indisponibile numai atunci când se strică, când sunt în reparații.

Dar dacă au participat la o înmormântare unde au claxonat până au speriat lumea, logic, înseamnă că nu erau defecte.

Conducerea Ambulanței Galați „își cere scuze” dacă sirenele i-au deranjat pe gălățeni

La final, după cum puteți observa mai sus, conducerea SAJ Galați își cere scuze (bine, scuzele se prezintă, nu se cer, dar ce pretenții să ai?), și își pune cumva cenușă în cap pentru gestul manelistic și arogant al șoferilor de pe ambulanțe care au pornit sirenele și au claxonat în timp ce se aflau într-un cortegiu funerar.

Ideal ar fi fost ca șoferii de pe acele ambulanțe, dacă tot erau în afara programului, să fi venit cu mașinile lor personale la înmormântare.

Nu cu autospecialele plătite din bani publici, cu ambulanțele care, chipurile, se aflau în afară programului de lucru (ce glumă bună!).

Dincolo de durerea provocată de moartea unui om, care nu are absolut nicio vină pentru acest spectacol jenant, este deranjant gestul arogant al unei instituții plătite din bani publici (SAJ) de a folosi mașinile de serviciu (și nu orice mașini, ci ambulanțe care ar trebui să fie disponibile non-stop pentru urgențe) pentru a-și manifesta astfel superioritatea față de plătitorii de taxe și impozite, adică pentru gălățenii care încă nu au murit încă (vezi video mai jos).


Dacă vrei să sprijini financiar publicația Alternativa – Jurnalism fără mogul, o poți face dând click AICI. Sau mergi mai jos, spre contul nostru de Patreon, pentru donații. Mulțumim.

E suficient un click ca să-i ajuți pe Fărămoguli!
Become a patron at Patreon!

One commentOn Conducerea Ambulanței Galați ne-a dat răspunsuri jenante după înmormântarea cu sirene asurzitoare unde s-au folosit ambulanțe plătite din bani publici

  • Articol pertinent 100%.
    Banii publici sunt irosiți fără rușine.
    Nu am auzit de „timp liber”la autoutilitarele de la Serviciu de Ambulanta.
    Poate exista un serviciu de transfer la aeroport cu sirenele în funcțiune.
    Rușine!

Leave a reply:

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mobile Sliding Menu