Justiția „dreaptă și onestă” din Galați a dat pedepse exagerate în cazul unor protestatari care au ieșit în fața Primăriei Galați, în ianuarie 2021. Această decizie a instanței vine după ce primarul Pucheanu a făcut presiuni publice la vremea respectivă la adresa protestatarilor gălățeni care au îndrăznit să se opună majorării cu 50% a impozitului auto.
Știți ce ați putea păți dacă protestati împotriva lui Pucheanu și a PSD-ului la Galați? Ați putea fi condamnati penal, puși sub control strict, ba v-ati putea trezi și cu mașina confiscată.
Impozitul majorat cu 50% pentru autovehicule a fost respins de instanță. Deci poporul a avut dreptate. Dar asta nu înseamnă că persecuția politică nu a mers mai departe.
Mărirea de taxe locale s-a făcut într-un mod infam, pe repede-nainte, fără consultare publică, fără respectarea prevederilor legale. Mai mult, după creșterea introdusă ad-hoc, în plină ședință de plen, de către consiliera locală PSD Marcela Costea – fostă șefă la Administrația Piețelor și soția directorului de proiecte al Primăriei Ovidiu Costea, cel care are mare nevoie de bani pentru contractele distribuite judicios „firmelor de casă” – s-a mai și votat ilegal, cu un consilier PSD, Gheorghe Bezman, „înlocuit” la ridicatul mâinii de un „aghiotant” de-al său fiindcă pesediștii gălățeni erau cât pe ce să nu întrunească numărul de voturi.
VIDEO Momentul în care PSD Galați bagă o femeie consilier la înaintare ca să ceară majorarea impozitului auto cu 50%. Pucheanu a tăcut mâlc
Cetățenii s-au organizat și au protesta în fața Primăriei, dar și în fața apartamentului de lux în care locuiește primarul Pucheanu și care nu apare în declarația de avere.
Protest în fața Primăriei Galați: „Mai tăiați și de la voi înainte de a lua și pielea de pe noi”. Impozitul auto a fost majorat cu 55%
Cu toate acestea, primarul Ionuț Pucheanu a declarat că majorarea impozitului auto în Galați cu 55% (cu tot cu indexarea ratei de inflație de 3,8%) este una justificată și că între gălățenii care au protestat în fața Primăriei Galați față de această creștere sunt bombardieri, cocalari și unii ar fi fost aduși de partide politice din opoziție, cum ar fi PNL și USR.
Mai mult, primarul Pucheanu și-a permis să îi jignească pe unii gălățeni care au participat la protestul auto numindu-i bombardieri, adică cocalari.
Și a mai spus ceva grav primarul Pucheanu: faptul că deține poze cu cei care au participat la mitingul auto. Precum Securitatea care făcea poze cetățenilor ce protestau…
Pucheanu i-a jignit pe cei care au protestat la mitingul auto: „Au fost și bombardieri. Vă arăt și poze. Creșterea impozitului auto este justificată”
Protestul a fost atât de amplu încât, până la urmă, prefectul de la acea vreme, Eugen Hristache, a trebuit să atace în instanță hotărârea de Consiliu Local.
Tribunalul Galați a declarat ilegală majorarea impozitului auto cu 50%. Gălățenii nu au ieșit degeaba în stradă!
Astăzi, toți gălățenii sunt fericiți că majorarea impozitului auto nu a trecut de filtrul instanței fiindcă niște concetățeni curajoși de-ai lor au îndurat gerurile din ianuarie anul trecut și au protestat împotriva uneia dintre cele mai ticăloase și abuzive decizii a PSD Galați.
Fiindcă măsura îi viza în măsură covârșitoare pe cei săraci, cu mașini vechi și cilindrei mari, dar și pe întreprinzătorii care au autoutilitare sau autocamioane și sediul fiscal în municipiul Galați – nu prin comune alăturate, ca unii „asfaltangii”, de exemplu. Și, de asemenea, măsura îi atingea foarte puțin pe proprietarii de limuzine de ultimă generație, cu motoare uriașe și mari consumatoare de combustibil, dar care datorită unei mici „ajustări” electrice pentru plecarea de pe loc sunt declarate hibride și scutite de 95% din valoarea normală a impozitului auto.
Condamnări penale pentru îngreunarea circulației și control judiciar strict pe doi ani
Ei bine, pentru că au îngreunat circulația la protestele contra majorării impozitelor auto, trei gălățeni s-au trezit cu permisele ridicate încă de anul trecut, fără drept de circulație (nu li s-au eliberat dovezi) și au fost cercetați penal și judecați, deocamdată în primă instanță.
Pentru o contravenție pe care mulți „șmecheri” și-o permit adesea în plin centrul Galațiului – oprind neregulamentar în fața covrigăriei Luca ca să-și ia de-ale gurii și blocând banda 1 cu strangularea de trafic aferentă – trei gălățeni care au protestat împotriva unui abuz al administrației pesediste Pucheanu au fost condamnați penal.
„Transformarea” în dosare penale a unor contravenții la regimul traficului rutier a fost făcută de către polițiștii de profil de n Poliția Municipală Galați. Instituția era condusă la acea vreme de Marius Dobrea, finul primarului Ionuț Pucheanu.
Ulterior, după pensionarea specială, Dobrea a ajuns printr-un dubios concurs (de împrejurări) șeful Poliției Locale Galați. Probabil, ca gest de mulțumire…
Fostul șef al Poliției Municipiului Galați, Marius Dobrea, zis Zeus, cu o pensie specială de 11.000 de lei net lunar, este în cărți să devină director general al Poliției Locale Galați. Primarul Pucheanu a fost nașul lui Dobrea la „nunta de argint”
Cei trei condamnați vor plăti amenzi penale grele, cheltuieli de judecată consistente, iar doi dintre ei vor avea și termen de probațiune de doi ani cu control judiciar strict.
Adică vor trebui să declare când pleacă din oraș, când se întorc, unde se duc, unde muncesc, dar și pe ce bani, ca nu cumva bunurile să le depășească veniturile.
Mai mult, intransigenții procurori au vrut să le confiște și autoturismele! Doar că instanța a respins solicitarea, mai ales că unuia dintre ei i-a fost incendiată mașina între timp, într-un dosar rămas bineînțeles cu autor necunoscut la Poliția Galați.
Iată mai jos sentința Judecătoriei Galați exact așa cum apare pe portalul instanței, iar discuția în detaliu pe acest serviciu de justiție excesivă o vom face într-un articol viitor fiindcă asemenea abuzuri, în opinia noastră, denotă clar că, la Galați, persecuția politică este în plin avânt.
„Soluția pe scurt: În temeiul art. 339 alin. 3 Cod penal cu aplicarea art. 396 alin. 10 Cod procedură penală stabilește inculpatului N.P.A. pedeapsa amenzii penale în cuantum de 3.200 lei reprezentând 160 zile amendă, cuantumul unei zile amendă fiind de 20 lei pentru săvârșirea infracțiunii de împiedicarea sau îngreunarea circulaţiei pe drumurile publice. În temeiul art. 396 alin. 4 din Codul de procedură penală raportat la art. 83 din Codul Penal dispune amânarea aplicării pedepsei stabilite inculpatului N.P.A. pe un termen de supraveghere de 2 (doi) ani stabilit în condiţiile art. 84 alin. 1din Codul Penal şi calculat cu începere de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În baza art. 85 alin. 1 literele a) – e) din Codul Penal pe durata termenului de supraveghere, inculpatul N.P.A. va trebui să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Galaţi, la datele fixate de acesta;
b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;
c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea;
d) să comunice schimbarea locului de muncă;
e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.
În baza art. 86 alin. 1 din Codul Penal pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. 1 lit. c) – e) se comunică Serviciului de Probaţiune Galaţi.
În baza art. 404 alin. 3 din Codul de procedură penală raportat la art. 83 alin. 4 din Codul Penal atrage atenția inculpatului N.P.A. asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere şi obligaţiilor impuse şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere.
În temeiul art. 339 alin. 3 Cod penal cu aplicarea art. 396 alin. 10 Cod procedură penală stabilește inculpatului C.D.C. pedeapsa amenzii penale în cuantum de 3.200 lei reprezentând 160 zile amendă, cuantumul unei zile amendă fiind de 20 lei pentru săvârșirea infracțiunii de împiedicarea sau îngreunarea circulaţiei pe drumurile publice.
În temeiul art. 396 alin. 4 din Codul de procedură penală raportat la art. 83 din Codul Penal dispune amânarea aplicării pedepsei stabilite inculpatului C.D.C. pe un termen de supraveghere de 2 (doi) ani stabilit în condiţiile art. 84 alin. 1 din Codul Penal şi calculat cu începere de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.
În baza art. 85 alin. 1 literele a) – e) din Codul Penal pe durata termenului de supraveghere, inculpatul C.D.C. va trebui să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Galaţi, la datele fixate de acesta;
b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;
c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea;
d) să comunice schimbarea locului de muncă;
e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.
În baza art. 86 alin. 1 din Codul Penal pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. 1 lit. c) – e) se comunică Serviciului de Probaţiune Galaţi.
În baza art. 404 alin. 3 din Codul de procedură penală raportat la art. 83 alin. 4 din Codul Penal atrage atenția inculpatului C.D.C. asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere şi obligaţiilor impuse şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere.
În temeiul art. 339 alin. 3 Cod penal cu aplicarea art. 396 alin. 10 Cod procedură penală condamnă pe inculpatul M.P.C. pedeapsa amenzii penale în cuantum de 3.200 lei reprezentând 160 zile amendă, cuantumul unei zile amendă fiind de 20 lei pentru săvârșirea infracțiunii de împiedicarea sau îngreunarea circulaţiei pe drumurile publice. Atrage atenţia inculpatului M.P.C. asupra dispoziţiilor art. 63 alin. 1 Cod penal, potrivit cărora dacă persoana condamnată, cu rea-credinţă, nu execută pedeapsa amenzii, în tot sau în parte, numărul zilelor-amendă neexecutate se înlocuieşte cu un număr corespunzător de zile cu închisoare, precum şi asupra dispoziţiilor art. 64 alin. 1 Cod penal, conform cărora în cazul în care pedeapsa amenzii nu poate fi executată în tot sau în parte, din motive neimputabile persoanei condamnate, cu consimţământul acesteia, instanţa înlocuieşte obligaţia de plată a amenzii neexecutate cu obligaţia de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, persoana nu poate presta această muncă.
În temeiul art. 112 alin. 1 lit. b) Cod penal respinge ca neîntemeiată solicitarea de confiscare a autovehiculelor inculpaților.
În temeiul art. 274 alin. 1 și 2 Cod procedură penală obligă inculpații la plata sumei de 1500 lei (din care suma de 112 lei aferentă urmăririi penale), fiecare inculpat urmând a achita suma de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea hotărârii.
Cererea de apel se va depune la Judecătoria Galaţi.”
Revenim curând cu detalii privind alte șicane și abuzuri săvârșite de organele legii cu girul justiției gălățene contra protestatarilor anti-PSD.
One commentOn Justiția din Galati „a reperat” exemplar onoarea primarului Pucheanu. Condamnări penale scandaloase pentru protestatari gălățeni contra majorării impozitului auto
pai, ca soferi galateni, ar trebui sa ne organizam si sa le platim baietilor amenzile. macar atit sa facem pentru ei.
desi am putea face mai mult, incepind de la a ne afisa pe masini PUIE MUCHEANU