Au aflat și politicienii că, mai mult decât de prețurile la energie și gaze, pe români îi scot mai tare din minți prețurile la combustibili.
Combustibilul trebuie să-l cumperi cel puțin o dată la o săptămână sau două, iar prețul său, spre deosebire de cel al gazelor și energiei termice, influențează imediat și prețurile de la raft. Iar când vine vorba de român, totul până la păpică!
Nouă ne place coincidența asta!
O spunem în sensul că, imediat după ce am scris noi aici, pe ALTERNATIVA – Jurnalism Fără Mogul despre alinierea suspectă a prețurilor de la pompe – dincolo de influențele explicabile ale cotațiilor internaționale – au apărut și un grup masiv de protest contra prețurilor la carburanți, au început și protestele, dar mai ales s-a creat o amplă discuție în spațiul public vizavi de cât de corecte sunt prețurile la pompe.
Citește și Principiul fierberii broaștei de vie, la pompe. Creșteri constante și sincronizate zilnic între mari jucători, sub ochii larg închiși ai Consiliului Concurenței | VIDEO
Dar prețurile la pompe cresc constant de la începutul lui mai, cu 0,5% la fiecare modificare cel puțin de când ținem noi evidența, din 16 mai, de când au avut loc 17 modificări de preț final la benzină și 14 la motorină.
Oricum, mai bine mai târziu decât niciodată. Problema este că, de acolo de unde te-ai aștepta la mai multă expertiză în a contracara o evidentă speculare a conjuncturii prin prețuri mărite artificial și comportament de cartel, vin niște propuneri cel puțin tembele, dacă nu chiar comunistoide.
Ditamai șeful de partid social-democrat, Marcel Ciolacu, vine cu crâmpeie de idee și nici alea articulate coerent. Dar în esență niște propuneri care-l situează pe aceeași treaptă cu Viktor Orban și autoritarismul liberal în general ori economia centralizată de tip sovietic.
„Eu vreau în continuare să ne așezăm la masă, să luăm deciziile cele mai corecte, pe baza cifrelor, să intervenim unde sunt speculații, cum este acum zona de carburanți. Este evident că trebuie venit cu o plafonare clară a prețului în limite și să aibă toate companiile o marjă de profit.”
Așa s-a exprimat liber și de nimeni constrâns social-democratul în fața unei puzderii de camere și microfoane. De fapt, ce a vrut el să spună este ceva mai nuanțat probabil, dar asta i-a ieșit.
Însă ăștia sunt, cu ăștia defilăm – n-au găsit la PSD un băiat mai cu aritmetica în fapt, să le explice cum devine treaba…
Să punem carul acolo unde trebuie, deci. Să îi arătăm lui Ciolacu diferența dintre un stat cu apucături socialist comunistoide și un stat social, ba chiar și democrat.
Un stat care inclusiv în economie mizează pe democrație, pe spiritul civic al cetățenilor în comportamentul de consum.
Astfel, înainte să se gândească la plafonare, statul român ar trebui aplicate toate procedurile de verificare a eventualelor înțelegeri de tip cartel între marile lanțuri de distribuție.
Cel puțin la fel de supărător ca prețul mare al carburanților la pompă este faptul că acesta diferă cu câțiva bani, de la un lanț la altul, în majoritatea timpului după următoarea regulă:
- Lukoil – cel mai mic preț,
- Petrom = Lukoil + 2 bani,
- Socar = Petrom + 4 bani,
- OMV = Petrom + 6 bani,
- MOL = prețul OMV și, mai nou,
- Oscar Downstream (RO) = Lukoil sau Lukoil minus 1 sau 2 bani.
O remarcă: înainte, când benzina sau motorina erau în jur de 4,90-6,50 lei/litru, diferența de preț dintre lanțurile buget (Lukoil, Petrom) și cele de lux (OMV, MOL) era de 9-13 bani pe litru. Acum e doar vreo 6 bani pe litru și prețul sare de 8,6-9,5 lei/litru. Măi să fie!
O fi ăsta un indiciu că se merge cu marja de profit la limita suportabilității pieței?…
Pe de altă parte, din 16 mai până acum (la zi), cât am studiat eu, au fost 17 modificări de preț la benzină și 14 la motorina. Majoritatea covârșitoare a acestora au fost creșteri constante, cu 4 bani pe litru (0,5% în medie din preț), operate de Petrom și urmate la milimetru de alinierile de prețuri ale celorlalte lanțuri, în aceeași zi sau în ziua următoare.
Abia după investigarea și lămurirea acestui comportament de grup suspect se poate discuta despre o eventuală măsură de plafonare.
Așadar, abia după ce se va investiga și sancționa, dacă este cazul, această inexplicabilă cartelizare a prețurilor la pompe, abia apoi putem trece la următoarea măsură. Fiindcă altfel nu știm nici măcar despre ce vorbim!
Conștientizarea clientului sau plafonare? Social democrație sau socialism comunistoid?
În ce privește ameliorarea creșterii prețurilor la carburanți, ar trebui să nu se discute despre o plafonare a prețului, că nu suntem în comunism, ci a marjei de profit! Sau nici măcar a acesteia în mod direct!
Mai ales că o plafonare a prețurilor, la ce șmecherii fac unii ca să se aleagă cu venituri necuvenite de la buget – vezi returnările ilegale de TVA – s-ar putea să ne coste compensări de costuri pentru benzinari fix de la bugetul ăsta tot mai sărăcit deja de excesele guvernanților.
Deși, să nu uităm un lucru în această Românie de păcat:
Dacia Renault S.A. – cifră de afaceri/rulaj = 21,5 miliarde, iar profit net = 500 de milioane
OMV Petrom S.A. – rulaj = 23,6 miliarde (comparabil Dacia), dar profit = 2,7 miliarde.
Adică la un producător al unui produs complex, cu valoare adăugată mare, care contează pentru aproape 5% din valoarea exporturilor României, care își recuperează costurile în câteva luni, când se vând autoturismele, vedem o marjă de profit de 2,32%.
În schimb, la un producător de consumabil destul de aproape de materia primă ca complexitate, rulabil rapid la vânzare, cu recuperare aproape săptămânală a costurilor, cu monopol pe o resursă națională, vedem o marjă de profit de aproape 12% din cifra de afaceri.
Vi se pare normal? Păi, nu mai bine s-ar transforma Dacia Renault din producător într-un mare trader de mașini făcute în China ca să câștige și ei mai mult?…
Și dacă tot am ajuns la o judecare a afacerilor inclusiv din punct de vedere al imaginii sociale și utilității pentru societatea, haideți să punem problema într-un mod deopotrivă civic și sustenabil economic.
Nu s-ar putea, de exemplu, institui obligația legală – fie și temporară – ca stațiile de lanț să fie obligate să afișeze marja de adaos la pompe? Ca să știe și clientul cine profită cu nesimțire de conjunctura creată.
Să vedem atunci: cine mai alimentează de la unul care afișează o marjă de 35% când altul se mulțumește cu doar 10 sau 15?
Iar, ca măsură punitivă orice verificare făcută de ANAF pe marja respectivă și rezultată în neconcordanțe mai mari de 1-2 puncte procentuale să se soldeze cu amenzi într-atât de mari încât mai bine închizi stația, îi dai foc și dai faliment decât să ajungi să plătești amenda…
Practic, prin măsura asta nici măcar nu s-ar plafona, dictatorial și discutabil ca măsură fiscală, marja de profit. Ci s-ar ajunge la o mai nuanțată și civică autocenzurare a marjei de profit.
Adaosul mai mic afișat de unii comercianți va reflecta fie o diminuare a lăcomiei lanțului de distribuție, fie o mascare a acesteia în sensul măririi unor cheltuieli – reale, evident, că altfel intervine ANAF dacă e reglementarea făcută și aplicată cum trebuie – din care unele măcar ar putea fi benefice pentru angajați, de exemplu mărirea fondului de salarii.
Dacă se va aplica o obligativitate a transparenței adaosului – măcar pe perioade cu atacuri speculative, război, pandemie etc. – atunci asta ar însemna o transpunere a democrației sociale prin potențarea deciziei consumatorului, în locul unei aplicări dictatoriale, comunistoide, ale unor măsuri represive la adresa comercianților.
Conștientizarea clientului vizavi de adaosul retailerului ar fi cu adevărat o sancționare publică, vizibilă, a speculării conjuncturale a pieței. Nu una arbitrară precum plafonarea. Una făcută temeinic, matematic, nu pe baza unor impresii de lider de partid ieșit la cules rating pe spatele amărâților…
Dacă-ți place ce citești și vrei să continuăm, ne poți face o donație AICI. Sau poți da click mai jos, spre contul de Patreon al ALTERNATIVA – Jurnalism Fără Mogul. Mulțumim!
