CNAIR: Problemele la Podul peste Dunăre apar din cauza erorilor de execuție. Constructorul a greșit, nu a respectat rețeta și nici așternerea asfaltului

Constructorul italian WeBuild este de vină pentru problemele majore apărute în cazul Podului peste Dunăre de la Brăila, susține directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol. Deși are o experiență îndelungată în domeniu, WeBuild a comis erori impardonabile de execuție, care au avut ca efect apariția denivelărilor și fisurilor.

Șeful CNAIR a precizat că denivelările și fisurile asfaltului pe podul peste Dunăre de la Brăila nu sunt cauzate de traficul greu, așa cum s-a speculat în ultimele luni, ci de erorile de execuție la producerea și așternerea covoarelor asfaltice.

„În timpul caniculei noi am instituit restricții de 7,5 tone pentru că acestea pot ajuta la degradarea mixturilor bituminoase. Evident că acesta nu este factorul principal, acesta este un factor colateral să spun așa. E clar că rețeta folosită de ei la mixturile bituminoase nu a fost una corectă. Am solicitat de la toți experții, inclusiv intern, CESTRIN (n.r. Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică) ne-a prezentat un raport săptămâna trecută care a fost comunicat antreprenorului și supervizorului lucrării că nu au respectat rețeta, nu au respectat producerea și așternerea așa cum ar fi trebuit”,

a declarat directorul general al CNAIR, Cristian Pistol, citat de Economedia.

Constructorul va trebui să remedieze pe cheltuiala lui problemele apărute, iar CNAIR spune că este pregătită să îi penalizeze financiar pe cei de la WeBuild pentru erorile comise, prin executarea garanției de bună execuție.

„Concluziile raportului sunt clare. Nu au fost respectate rețeta și tehnologia. Măsurile de remediere le așteptăm din partea consultantului. Consultanța va veni cu o propunere. Evident că noi știm ce avem de făcut. Este un contract FIDIC galben (n..r proiectare și execuție) cu niște reguli, iar în acest tip de contract inginerul dispune măsurile de remediere. Am deschis revendicări și vom executa garanția de bună execuție și o vom face dacă nu remediază”,

a mai spus directorul general al CNAIR, Cristian Pistol.


Urmărește faramogul.ro și pe Google News


Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să ne ajuți să continuăm, ne poți face o donație dând click AICI. Sau poți da click mai jos, spre contul de Patreon al ALTERNATIVA – Jurnalism Fără Mogul. Mulțumim!

E suficient un click ca să-i ajuți pe Fărămoguli!
Exit mobile version