City managerul Humelnicu și viceprimarul Enache s-au îngrășat de când sunt în funcții! În Anglia, aleșii locali sunt cântăriți în fiecare an | FOTO

In Presatârnații, Radem-Glumim/Pamflecareala

O duc foarte bine aleșii locali din Galați! Salariu mare, griji puține – o plăcere să te faci că vii la serviciu până la ora 16.00, după care să pleci liniștit acasă, cu mașina de serviciu condusă de șoferul plătit de Primăria Galați. Unii dintre ei au pus kilograme bune pe ei, semn că le priește jobul la Primărie.

În micul orășel Wycombe, din Anglia, există un bun obicei. În fiecare an, în luna mai, primarul din Wycombe este cântărit, alături de consilierii săi. Dacă primarul și consilierii s-au îngrășat se consideră că au făcut-o pe cheltuiala contribuabililor.

Ei bine, noi considerăm că acest obicei ar trebui importat și în Galați. Anual, într-o anumită lună, primarul, viceprimarii, city-managerul și consilierii locali să fie cântăriți, să vedem câte kilograme au mai pus pe ei “din banii gălățenilor”.

E adevărat că primarul (viceprimarii, consilierii locali, etc.) ar putea să nu ia nici măcar 1 kg în plus, dar să își îngrașe vârtos conturile bancare. Însă, noi toți, ca niște vigilenți cetățeni ce suntem, ar trebui să îi controlăm și la depozitele bancare, la mașinile/casele/terenurile pe care și le cumpără în timpul mandatului. Să vedem din ce bani și-au achiziționat aceste bunuri.

Am constatat că city managerul Marius Humelnicu (PSD) și viceprimarul Sorin Enache (PSD) și-au mai tras un rând de burtă. Pe Humelnicu (stânga, în poză) și Enache (dreapta, cel cu ochelari) abia îi mai încape sacoul (vezi foto), semn că traiul în Primăria Galați le priește de la excelent în sus.

Avem poze cu Humelnicu și Enache în momentul în care au ajuns city manager, respectiv viceprimar. Ambii erau mai costelivi, așa. Mai pe cereale și avocado, cum se zice.

Acum, dacă te uiți la Humelnicu și Enache, zici că și-au băgat o pernă sub cămașă. Că la petrecerea de Revelion au mâncat și ceafa de porc din farfuria vecinului de masă.

În încheiere, să recapitulăm: “În Wycombe, dacă primarul și consilierii s-au îngrășat se consideră că au făcut-o pe cheltuiala cetățenilor/contribuabililor”.

E suficient un click ca să-i ajuți pe Fărămoguli!
Become a patron at Patreon!

Leave a reply:

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mobile Sliding Menu