Eu știam că Christian Company e firmă serioasă, care nu te lasă neîngropat, în caz de Doamne-ferește. Dar uite că mai sunt și excepții.
Cred că sunt vreo 3-4 luni de când tot văd dricul ăsta abandonat lângă gardul cimitirului Eternitatea. În jurul mașinii a început să crească iarba (vezi foto), semn că ea nu a mai fost mișcată din acel loc.
Nu știu dacă este vreo legătură între abandonarea dricului pe spațiul public și faptul că el este înmatricultat în Bulgaria.
Probabil că dricul respectiv nu mai poate fi înscris în circulație, habar n-am. Însă, firma Christian Company (de servicii funerare complete) este cea care se face de râs prin, sanchi, acest mod de a-și face reclamă, căci gălățenii se întreabă, pe bune dreptate, că dacă nu e în stare să aibă grijă de “cadavrele” pe patru roți, cum ar putea să se ocupe de cetățenii care au trecut în lumea de dincolo?
E adevărat că Primăria Galați ar putea să intervină în acest caz și să ridice hoașca de pe domeniul public, dar, să fim serioși, se așteaptă cineva ca domnii din primărie să își facă treaba pentru care sunt plătiți?