Centura Galațiului, un eșec de 41 de milioane de euro neasumat de nimeni. Au trecut deja 3 ani de calvar în trafic și vor urma alți nervi + bani pierduți în rândul șoferilor

In Blocuitorii, Economic, Local

Sunt întârzieri nepermis de mari la lucrările de modernizare a Centurii Galațiului, un proiect în valoare de 41 de milioane de euro, din bani europeni, care conține și construirea unui pod hobanat în lungime de 500 de metri. Șoferii își fac nervi de mai bine de trei ani și pierd timp + bani stând aiurea în trafic. Nu mai vorbim de praful și disconfortul care completează în mod nefericit calendarul întârziat al lucrărilor. Președintele CJ Galați, Costel Fotea, evită să își asume eșecul evident al modernizării în timp util a Centurii Galațiului și vorbește de parcă totul ar fi în grafic.

În data de 5 iunie 2019, adică acum patru ani și 2 luni, Consiliul Judeţean (CJ) Galaţi anunța finalizarea procedurilor de achiziţie publică pentru extinderea şi modernizarea Drumului de Centură al municipiului Galaţi și semnarea contractului pentru proiectare şi execuţie a lucrărilor.

„Avem contract de finanţare, avem proiectant şi constructori, astfel că în cel mai scurt timp vom da ordinul de începere a lucrărilor de extindere şi modernizare a Drumului de Centură. În primă fază, timp de cinci luni se va realiza proiectul tehnic, inclusiv pentru podul hobanat. Ulterior, proiectul tehnic trebuie aprobat într-o şedinţă a Consiliului Judeţean Galaţi, după care vor demara la propriu lucrările”,

a declarat președintele CJ Galați, Costel Fotea (PSD), în iunie 2019.

Lucrările au fost demarate un an mai târziu, în aprilie 2020, atunci când președintele Fotea, însoțit de primarul Ionuț Pucheanu, a fost prezent pe șantierul Drumului de Centură al Galațiului, noul DJ251M.

Cu această ocazie, Fotea a avansat și un termen pentru finalizarea lucrărilor: 24 de luni.

Acum suntem în august 2023, ceea ce înseamnă că a trecut deja 1 an și 4 luni de când centura mică a Galațiului trebuia să fie gata.

Problema nu este că lucrările nu au fost finalizate, că doar trăim în România, ci că stadiul execuției este undeva la 65-70%, ba încă mai sunt exproprieri de făcut.

Este limpede că marea modernizare a Centurii Galațiului este un eșec până în acest moment.

De 3 ani încoace, traficul este îngreunat, iar nervii șoferilor gălățeni și a celor care doar tranzitează Galațiul sunt întinși la maxim.

Președintele CJ Galați, Costel Fotea, evită să își asume eșecul de până acum, ba chiar prezintă în roz situația de pe șantier, afirmând cam o dată la două săptămâni că, cităm, „se lucrează intens”.

De exemplu, cuprins parcă de disperare, președintele Fotea a făcut două postări pe Facebook, într-un interval de numai opt zile (7 august și 15 august), prin care a anunțat cât de mult și bine se lucrează pe Centura Galațiului.

„Se lucrează intens la Centura municipiului Galați, modernizată cu 41 de milioane de euro.

Astfel, în cadrul acestui proiect, în această etapă:

– se toarnă cel de-al doilea strat de asfalt între intersecția cu strada Oltului și strada Prelungirea Brăilei până la Viaductul Sidex

– tot în cadrul acestei etape de așternere a mixturii asfaltice, continuă lucrările și pe tronsonul cuprins între Talcioc și bulevardul George Coșbuc

– se lucrează și la realizarea rampelor Viaductului hobanat

– pentru extinderea părții carosabile la patru benzi, au fost îndepărtați stâlpii existenți din zona cuprinsă între depozite și bulevardul George Coșbuc.

La finalul lucrărilor, Drumul de Centură va avea patru benzi de circulaţie de la intersecţia cu bulevardul Brăilei şi până la ieşirea în bulevardul George Coşbuc, respectiv două benzi de circulație pe tronsonul cuprins între strada Alexandru Măcelaru și strada Basarabiei”,

a scris Costel Fotea pe contul său de Facebook, în data de 7 august 2023, postarea fiind urmată de alta, pe același subiect, în care anunța fix același lucru, și anume că pe Centură se lucrează „intens”.

Cele două postări au fost însoțite de poze sugestive și filmări cu drona (din bani publici), din care să reiasă elanul muncitoresc de pe șantier și grija președintelui Fotea pentru finalizarea proiectului.

E limpede că președintele Fotea, cu sprijinul ziarelor din Galați care primesc bani publici de la CJ Galați pentru a-i găzdui „realizările”, încearcă să prezinte eșecul drept un mare succes. Vrea să îi convingă pe gălățeni că, de fapt, pe Centură totul este sub control, că lucrările înaintează cu viteza luminii, iar pentru asta șoferii ar cam trebui să îi mulțumească.

Știți însă ce nu spune Fotea? Când anume vor fi gata lucrările.

Vor fi gata la anul, chiar înainte de alegerile locale, pentru ca PSD Galați să se laude cu încă un obiectiv realizat, care trebuia însă finalizat încă din aprilie 2022?

Sau lucrările vor fi gata în 2025, poate chiar la Sf. Așteaptă, moment în care președintele Fotea va da din nou vina pe constructorii neserioși, așa cum s-a obișnuit să procedeze ori de câte ori rămâne încremenit în proiect.

Sursa foto: contul de Facebook al președintelui CJ Galați, Costel Fotea


Urmărește faramogul.ro și pe Google News


Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să ne ajuți să continuăm, ne poți face o donație dând click AICI. Sau poți da click mai jos, spre contul de Patreon al ALTERNATIVA – Jurnalism Fără Mogul. Mulțumim!

E suficient un click ca să-i ajuți pe Fărămoguli!
Become a patron at Patreon!

One commentOn Centura Galațiului, un eșec de 41 de milioane de euro neasumat de nimeni. Au trecut deja 3 ani de calvar în trafic și vor urma alți nervi + bani pierduți în rândul șoferilor

  • Fotea, ca orice politician, nici usturoi nu a mincat, nici gura nu-i miroase. Mai ales ca are o gramada de georgei pupincuristi care il albesc in presa. Drumul ala, zis de centura, este (si in prezent) un pericol pentru cei care il folosesc. Pina acum ar fi trebuit sa ploua cu amenzi la adresa constructorului si administratorului drumului respectiv. Dar … „cioara la cioara nu isi scoate ochii”.

Leave a reply:

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mobile Sliding Menu