După un lung parcurs de documentații și proiecte depuse, Universitatea „Dunărea de Jos” a cules ieri, 10 iulie, roadele celui mai mare contract de cercetare semnat vreodată la Galați.
19 milioane de euro proveniți exclusiv din fonduri europene se vor „transforma” într-un centru de 18 laboratoare pentru studiul probelor și corelarea datelor prelevate de pe tot cursul Dunării, plus cea mai mare navă de cercetare care va activa pe un traseu de 2.000 km de-a lungul celui de-al doilea fluviu, ca lungime, din Europa.
Proiectul, denumit „Sistem integrat pentru cercetarea și monitorizarea complexă a mediului în aria fluviului Dunărea, REXDAN”, este și cel mai mare implementat de o universitate din România, iar amplitudinea sa este dată și de caracteristica direcției de cercetare, una interdisciplinară, cu specializare inteligentă: Energie, Mediu și Schimbări climatice.
Semnarea contractului de finanțare de către rectorul Universității „Dunărea de Jos”, profesorul dr. Lucia Puiu Georgescu, s-a petrecut în aer liber, wireless, în prezența ministrului Fondurilor Europene Ioan Marcel Boloş, el însuși profesor universitar. La ceremonie, ca o recunoaștere a rolului major pe care universitatea gălățeană îl are în dezvoltarea comunității, au participat inclusiv prefectul județului, Gabriel Avrămescu, dar și senatorul gălățean al cărui partid se află la guvernare, George Stângă (foto deschidere).
Cercetare pentru dezvoltare și locuri de muncă pentru comunitate
Studiile realizate de universitate nu se vor constitui doar ca fundamente în evaluarea impactului lucrărilor hidrotehnice de menținere a navigabilității șenalului în paralel cu determinarea impactului asupra biodiversității. Dar vor reprezenta și o sursă imediată de beneficii pentru comunitatea locală
„Proiectul va acoperi o arie geografică largă: 2000 de km pe partea navigabilă a Dunării, de la Regensburg la Sulina, cu componente extinse din bazinul hidrografic, care acoperă peste 30 la sută din suprafața Uniunii Europene și domenii de cercetare referitoare la apă, sedimente, sol, aer, biodiversitate, batimetrie, hidromorfologie etc. și acoperind specializări multiple: chimie, biologie, fizică, știința mediului, ecologie, batimetrie, topografie, chimia atmosferei, dezvoltare durabilă.
Infrastructura REXDAN va contribui în mod direct la creșterea performanței în cercetare prin cooperare internațională prin conferirea caracterului de excelență la nivelul universității și proiectelor acesteia, prin deschiderea față de cele mai performante echipe de cercetare din Europa. Pe navă vor lucra zece cercetători, din domenii diferite, cinci din România şi cinci din alte state UE. Se vor crea 22 de locuri de muncă pentru specialişti de înaltă calificare plus zeci de alte locuri pentru alte calificări și personal auxiliar”,
a precizat rectorul Lucian Puiu Georgescu, înainte de a semna, în format electronic, online, formularul de acceptare a finanțării de 91.972.096 de lei obținute în cadrul Programului Operațional Competitivitate la categoria Proiecte de infrastructuri de cercetare pentru instituții publice de Cercetare Dezvoltare, respectiv universități, pe axa prioritară Cercetare, dezvoltare tehnologică și inovare în sprijinul competitivității economice și dezvoltării afacerilor.
Chiar ministrul Fondurilor Europene, Ioan Marcel Boloș, s-a declarat foarte impresionat de performanțele academicienilor gălățeni.
„Prin Universitatea gălăţeană România va avea acces la cercetare de excelenţă în domeniul biodiversităţii Dunării, devenind pol pentru cercetarea internaţională. Este un proiect de excelenţă, de la care aşteptăm rezultate de excelenţă. Felicităm echipa de proiect care a ştiut să lupte pentru finanţare. Pentru Universitatea „Dunărea de Jos” este proiectul cu cea mai mare finanţare obţinută, dar nu valoarea în bani a proiectului este cel mai important lucru, ci faptul că instituţia va avea acces la cercetare de vârf care o va plasa în topul universităţilor europene în scurt timp. O universitate este puternică, dacă are o cercetare puternică.”
Și, când a venit vorba despre echipa de proiect ce a contribuit decisiv la atragerea considerabilei finanțări, rectorul Georgescu a ținut să le invite în fața presei două reprezentante din partea acesteia, prof. dr. Cătălina Iticescu, managerul de proiect, şi Nicoleta Bărbuţă Mișu, de asemenea prof. dr., dar și prorector responsabil de Managementul financiar și strategiile administrative.
Implementarea proiectului va dura cel puțin trei ani și jumătate, în care se vor achiziționa nava, dotările acesteia, se vor construi laboratoarele și se vor interconecta funcționalitățile diverselor elemente ale acestei infrastructuri.
La maximă capacitate de lucru, noutatea tehnică și științifică a proiectului va fi foarte diversă după cum o prezintă inițiatorii acestuia:
- Activități de cercetare de excelență în cel mai larg bazin hidrografic din UE incluzând 2000 de km din lungimea navigabilă a Dunării cu integrarea metodologică a caracterizării calității ecosistemelor acvatice extinse, practicată la nivel internațional doar pentru arii limitate.
- Abordarea complexă a factorilor chimici, fizici, biologici și de biodiversitate în algoritmi interdisciplinari calibrați statistic, care va conduce inclusiv la posibilitatea unor exprimări simple (indicele global de calitate a apei GWQI) accesibile și nespecialiștilor dar bazându-se pe un aparat științific redutabil și original. După validarea GWQI acesta va fi propus la nivelul UE ca parametru major în încadrarea apelor de suprafață în categoriile corespunzătoare Directivei Cadru Apă.
- Autonomia navei de cercetare și posibilitatea de a găzdui în regim de marș o echipă internațională formată din 10 cercetători va face posibilă participarea în proiecte de cercetare multiple, succesive sau paralele, în care vor fi implicați experți din diferite țări pe perioada mai multor luni;
- Posibilitatea evaluării impactului lucrărilor hidrotehnice de menținere a navigabilității șenalului în paralel cu determinarea impactului asupra biodiversității (speciile migratoare de ihtiofaună și pasările).
- Sistemele fixe și mobile de observare permit monitorizarea unor parametri climatici (continuu) și a compoziției atmosferice (periodic), într-o zonă în care măsurătorile de această natură sunt sporadice sau inexistente, continuitatea lor fiind esențială pentru a determina evenimentele cauzate de modificările climatice.
- Cercetarea holistică propusă de REXDAN corespunde priorităților definite în programul Horizon Europe, precum și Strategiei Comune de Implementare a Directivei Cadru Apă care recomandă interconectarea metodelor și țintelor cercetării pe scară largă la nivelul bazinelor importante de la nivelul UE.
℗
Dacă vrei să sprijini publicația Alternativa – Jurnalism fără mogul, o poți face AICI. Sau dă click mai jos, spre contul de Patreon, pentru donații. Mulțumim.