Caz năucitor în Galați. Poliția Locală Galați a înhățat o femeie care vindea baloane în Parcul Viva și a fugit să se laude la un post de televiziune (TV Galați). Cei de la TV Galați au zis că dau lovitura cu o astfel de “exclusivitate” și au prezentat cazul de parcă ar fi fost vorba despre o femeie acuzată de crime împotriva umanintății.
Polițiștii locali nu au curaj să se ia de viața borfașilor care seamănă teroare prin cartiere, însă cu vânzătoarele de baloane din parcuri au un tupeu ceva de speriat.
Așadar, combaterea fenomenului infracțional din Galați a ajuns la capitolul baloane, faza pe parcuri. Nu e de râs, ci de plâns, căci un șef de la Poliția Locală Galați câștigă chiar și 5.000 de lei net pe lună. Bani de la bugetul local.
Prinsă cu baloanele umflate în Parcul Viva, femeia a încercat să le dea 100 de lei mită polițiștilor locali, la sediul de pe str. Traian, ca să nu o amendeze (vezi video mai jos).
Din acest moment a început nebunia. Polițiștii locali au filmat-o pe temuta infractoare în timp ce le oferea mită, jubilând că femeia, în naivitatea ei, nu a știut că este filmată.
Apoi, au venit mascații de la Direcția Generală Anticorupție (DGA), căci acest răsunător caz de dare de mită de UNA SUTĂ DE LEI trebuia investigat ca la carte.
În timp ce marile cazuri de corupție din Galați sunt ignorate cu bună știință, activitatea DNA Galați fiind nesemnificativă, în ultimii 15 ani, iată că o amărâtă care vindea baloane în Parcul Viva este prinsă, dovedită și executată public (la TV).
Departe de noi gândul să îi luăm apărarea vânzătoarei de baloane, dar cazul în sine este ridicol prin amploarea care i s-a dat. Așadar, ăștia-s nenorociții care au distrus Galațiul, în ultimii 27 de ani?!
Nemernicilor, ați nenorocit Galațiul cu baloanele voastre pe care le vindeți “fără să dețineți autorizație”, după cum exclamă, vizibil satisfăcut, polițistul local din video de mai jos!