Cea mai bine plătită familie de bugetari din Galați. Câștigă 376.098 de lei net anual din bani publici și sunt colegi de serviciu

In Actual, ImpoziTaxe, Local

Se trăiește foarte bine în Galați, cu condiția să fii bugetar. Iar când soția ta este și ea bugetară, ba fiecare aveți câte două servicii în instituții publice, chiar că îți vine să spui că Galațiul este cel mai frumos loc de pe Pământ, de unde nu ai pleca nici dacă ar veni Apocalipsa.

Familia Niță – Teodor și Silvia (foto) – este extrem de fericită și împlinită, pe bani publici.

Să facem prezentările.

Teodor Niță este director al Teatrului Muzical Nae Leonard (unii îi zic teatru național de operetă) și decan al Facultății de Arte din cadrul Universității Dunărea de Jos din Galați.

Iar d-na Silvia Niță, soția lui Teodor Niță, este soprană la Teatrul Nae Leonard, unde director general este soțul său, și conferențiar la Universitatea Dunărea de Jos din Galați.

Ca să rezumăm, soții Niță lucrează împreună în 2 locuri: la Teatrul Nae Leonard și la Universitatea Dunărea de Jos.

Și dacă au tot lucrat (și încă lucrează) până și-au rupt coloana vertebrală în fața politrucilor, soții Niță raportează în anul 2021 salarii nete care i-ar pune în umbră și pe directorii din multinaționale, cei care au responsabilități infinit mai mari, care sunt plătiți în funcție de performanțele companiei și care pot zbura din funcție atunci când lucrurile încep să meargă prost.

Soții Niță – Teodor și Silvia – câștigă împreună 376.098 de lei net anual, potrivit declarației de avere a lui Teodor Niță postată de site-ul Universității Dunărea de Jos.

Dacă împărțim suma asta la 12 luni cât are un an de zile, rezultă un câștig lunar de 31.341 de lei net (adică 6.529 de euro).

Mai știți vreo familie în Galați care să câștige 6.529 de euro net lunar?

Dacă acea familie ar câștiga din mediul privat, nu ar fi o problemă.

Dar când cei doi soți Niță lucrează atât la Teatrul Muzical Nae Leonard cât și la Universitatea Dunărea de Jos din Galați, instituții bugetare, lucrurile trebuie analizate cu atenție.

Bugetarii Niță dau lovitura în Galați cu câte 2 locuri de nemuncă la stat

Nouă ni se pare că avem de-a face cu un puzzle de Partid menit să îi îmbogățească pe unii care ar fi pricepuți mai degrabă în adunatul scamelor de pe sacourile șmecherilor politici.

Teodor Niță a avut următoarele salarii nete în anul fiscal 2020:

1. Decan al Facultății de Arte din cadrul Universității de Jos Galați – 160.915 lei net anual (adică 13.409 lei net lunar)

2. Manager (director) Teatrul Muzical Nae Leonard – 78.000 de lei net anual (adică 6.500 de lei net lunar).

Soția lui Teodor Niță, d-na Silvia Niță, este și dumneaei angajată la Universitate și la Teatrul Nae Leonard.

Salariile d-nei Silvia Niță sunt următoarele:

1. Conferențiar la Universitatea Dunărea de Jos Galați – 91.683 de lei net anual (adică 7.640 de lei net lunar)

2. Soprană Teatrul Muzical Nae Leonard – 45.500 de lei net anual (adică 3.791 de lei net lunar) –vezi foto mai jos.

În 2011, soții Niță își declarau iubirea în cotidianul Viața Liberă și vorbeau deschis despre viața lor lipsită de griji. D-na Silvia Niță spunea cât de bun bucătar este Teodor Niță și povestea patetic cum a fost cerută de soție cu un inel ascuns într-un glob prins în bradul de Crăciun.

„Silvia şi Teodor Niţă s-au cunoscut acum 21 de ani (în 1990 – n.red.), în corul Teatrului Muzical. Ea avea 20 de ani, el – 23, ea cânta deja în teatru, el abia venise şi primise deja un rol mic. Silviei îi părea rău că băiatul cel nou, frumuşel şi tinerel, în loc să stea la cabina de cor, ca să-l „descoase”, stătea la scenă. Arta i-a unit. Vreme de şapte ani de relaţie, nu au discutat niciodată despre căsătorie, deşi au făcut facultatea şi s-au clădit ca profesionişti împreună. A venit însă Crăciunul din 1996. Erau la Teodor Niţă acasă: cadouri sub brad, familia adunată, colinde. „Toţi îşi primiseră cadourile, mai puţin ea. A rămas puţin uimită, uşor dezamăgită cum de n-a primit nimic! I-am spus să ia un anume globuleţ argintat din brad. Era de fapt o casetă şi în ea era inelul. «Am crezut că n-ai să mai spui niciodată asta», a fost replica ei. Atunci n-a putut vorbi foarte clar, dar pe urmă mi-a spus: «În ce postură m-ai pus, cum puteam faţă de părinţii tăi să te refuz?!» A fost clar unul dintre cele mai romantice momente”, ne-a mărturisit Teodor Niţă şi emoţia amintirii i-a umplut ochii de lacrimi. Îi place să creeze momente speciale, pline de romantism şi, după cum spune, dacă ar fi să le povestească pe toate, ar ieşi un nou serial „Tânăr şi neliniştit”! De-a lungul prieteniei au avut de la nopţi în care îi recita poezii şi seri în care mergeau doar ei doi la restaurant, pentru un pahar de vin şi mult dans”,

a scris cotidianul Viața liberă în ediția sa din 19 noiembrie 2011.

Cu siguranță, iubirea soților bugetofagi Niță a crescut în intensitate de atunci dacă, „ajutându-se” unul pe celălalt, au ajuns să câștige 6.529 de euro net lunar într-un oraș sărac ca Galațiul, unde nu calcă picior de investitor.

În 2017, directorul Teatrul Muzical Nae Leonard, Teodor Niță, a fost acuzat de plagiat.

Potrivit Adevărul de Galați, Teodor Niță a fost prins că a copiat mai multe pasaje din proiectele de management ale altor şefi de instituţii de cultură din ţară şi le-a trecut în propriul proiect de management, cu care a şi câştigat un nou mandat în fruntea teatrului gălăţean.

Sursa foto deschidere: Viața liberă


Dacă vrei să sprijini publicația Alternativa – Jurnalism fără mogul, o poți face AICI. Sau dă click mai jos, spre contul de Patreon, pentru donații. Mulțumim.

E suficient un click ca să-i ajuți pe Fărămoguli!
Become a patron at Patreon!

4 commentsOn Cea mai bine plătită familie de bugetari din Galați. Câștigă 376.098 de lei net anual din bani publici și sunt colegi de serviciu

  • Sincer…mi-a venit să vomit! M-am săturat de căpușe de astea care-și etalează iubirea prin media…ce altă treabă au ei? Muncesc fraierii

  • Nita minte si cand respira si mai ales in declaratia de avere! De la teatru a incasat mai mult de 78.000!!! Are lunar un venit net de peste 9000…ca sa nu mai vorbim de averea care s a triplat din 2012 incoace . Are o reteta secreta!

    • Mihai ANGHELUȚĂ, Jr.

      Vedeți că în articol apare facsimil cu 78.000 de lei anual de la TN Nae Leonard și alți 160 de mii de la Universitate.

  • In 2018 a luat 79000 de la teatru ( tot din declaratia de avere!) in 2020 i au taiat salariu??? Mincinosu’…. Vai de el saracu’ nu stie cat si pe cine sa mai minta!!! Alo ANI!!! Comparati si voi veniturile declarate cu cele real incasate??? Ar cam trebui!!! Daca imparti 78000 : 12 luni iese un salariu mizerabil ptr majestatea sa, comparativ cu cat incaseaza real pe statul de plata!!!

Leave a reply:

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mobile Sliding Menu