Ce promitea Pucheanu dacă va fi ales primar: “Voi face un Aventura Park în pădurea din vecinătatea stadionului Dunărea”

In NePriveste, Politruci&Traseiste

Începem astăzi un mini-serial dedicat celor mai ordinare minciuni spuse de Ionuț Pucheanu înainte să devină primar al Galațiului. Pucheanu a trecut binișor de jumătatea celor 4 ani de mandat ca primar, așa că este o bună ocazie, zicem noi, să vedem ce s-a ales de promisiunile lui din campania electorală pentru Primăria Galați, din 2016.

Sunt multe minciuni gogonate în dreptul lui Ionuț Pucheanu, așa că o să le luăm pe rând. Pentru astăzi, 2 octombrie 2018, ne-am oprit asupra promisiunii pe care candidatul PSD din 2016, Ionuț Pucheanu, a făcut-o cu privire la modernizarea zonei de lângă Parcul Cloșca (redenumit Parcul Corneliu Coposu, în anul 2010). Nu l-a obligat nimeni pe candidatul Pucheanu să promită că va face și va drege în păduricea de lângă stadionul Dunărea, așa că neîndeplinirea acestei promisiuni reprezintă o circumstanță agravantă pentru tânărul primar Pucheanu.

În cei 2 ani și 3 luni cât a trecut de când a fost învestit, oficial, în funcția de primar al Galațiului, Ionuț Pucheanu nu a suflat o vorbă despre ridicarea acelui Aventura Park, în vecinătatea stadionului Dunărea (acum se numește “Nicolae Rainea”). De parcă altcineva ar fi trecut în programul său electoral promisiunea construirii unui Aventura Park, după modelul celui din Brașov.

Când cerșea voturile gălățenilor, Pucheanu promitea și luna de pe cer

După cum puteți vedea în facsimil mai jos, candidatul PSD Ionuț Pucheanu la funcția de primar al Galațiului se angaja, în campania electorală din aprilie-iunie 2016, nu doar să facă un Aventura Park ci și un bazin olimpic de înot plus lacuri artificiale în vecinătatea stadionului Dunărea.

Ce să mai, zona de la Inelul de Rocadă și până la stadionul Siderugistul și stadionul Dunărea urma să devină “de vis”, cu condiția ca gălățenii să îl aleagă pe Ionuț Pucheanu primar al Galațiului. Uite că Pucheanu a ajuns primar al Galațiului (e drept, cu voturile a numai 9% dintre gălățenii cu drept de vot), dar mult  promisul Aventura Park nu este nici măcar în stadiu de proiect, de desen pe hârtie.

Probabil că Pucheanu mizează pe faptul că gălățenii au memoria scurtă și au uitat minciunile pe care el le-a vânturat în spațiul public atunci când a ieșit să cerșească voturile gălățenilor ca să ajungă primar. După ce și-a văzut sacii în căruță, cu salariu de 10.000 de lei net la primărie, Ionuț Pucheanu a uitat de promisiunile făcute gălățenilor, concentrându-se pe sporirea averii personale.

Va urma.


Dacă vrei ca în Galați să mai existe jurnaliști independenți, poți ajuta Alternativa – Jurnalism fără mogul să continue! Află cum

E suficient un click ca să-i ajuți pe Fărămoguli!
Become a patron at Patreon!

One commentOn Ce promitea Pucheanu dacă va fi ales primar: “Voi face un Aventura Park în pădurea din vecinătatea stadionului Dunărea”

  • sa ii dam la xxxx yyyyy psd iste ,planul facut de noi ciclsitii ,noi am lucrat cu sapa acolo si yyyy asta nici macar sa vina sa vada nu a fost in stare ,xxxx psd si tie care esti cu psd, ma refer la cel care ulterior va injura

Leave a reply:

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mobile Sliding Menu