Video și editare: Silviu Vasilache
Deși a fost modernizată pe o sumă demnă de o autostradă, mai precis 4 (patru) milioane de euro pe kilometrul liniar, strada Gheorghe Asachi s-a transformat în piscină, lac de acumulare, râu urban sau cum vreți să-i spuneți după numai 15 minute de ploaie torențială.
În ciuda faptului că se află într-una dintre cele mai înalte zone ale orașului – Țiglina IV, cu toate că a stat aproape un an de zile desfăcută pentru a i se înlocui inclusiv rețeaua de canalizare, ditamai bulevardul se umflă de apă mai ceva ca râul Siret.
De menționat că nu este Asachi singura arteră recent modernizată unde s-a format un ditamai lacul de acumulare la ploicica de vară recentă. Din cele trei locații semnalate în oraș, în afară de anticul bulevard Milcov din marginea cartierului Aviației, a cărui vale de la căminele Liceului Metalurgic a fost inundată de puhoaiele venite din Micro 13 și 38, cealaltă locație era și ea foarte recent modernizată. Tot cu omniprezenta TANCRAD. Este vorba de „Intersecția fără rost”, a străzii Tecuci cu Nae Leonard și Basarabiei, unde până de curând s-a lucrat inclusiv la schimbarea unor conducte de canalizare.
Iată mai jos niște fotografii absolut grăitoare pe care Costel Mircea, fotograf profesionist, le-a postat pe Grupul Șoferilor din Galați. Vizionare plăcută!